Scribul intarziat, de pilda, anunta inca din titlu simbolistica pe care Doinas o va incorpora in versurile sale. Ele nu sunt ale unui liric
ingenuu, scriind din pur talent, intr-un flux imaginativ, ci, dimpotriva, ale unui poet in toata puterea cuvantului, asumand diferenta intre planul realitatii si cel al literaturii. Stefan Aug. Doinas stie ca face poezie si ca, inainte de a pune primul cuvant pe foaia alba, numerosi artisti s-au confruntat cu tema din Scribul intarziat. Autorul are constiinta culturala a precedentelor poetice si a predecesorilor, primul dintre ei fiind El.
Dumnezeu este Autorul lumii, al rotundului intreg deja scris in jur – iar poetul poarta, la vedere, povara expresiei si semnificarii, intr-un urias Text preexistent. Rafinate corespondente se stabilesc, astfel, intre tumultul lumii si al vietii si scriitura cu care Doinas le echivaleaza. Imagini si embleme ale scrisului se regasesc peste tot in poem: e scris, zapis, initiala, adaosul, rand, din nou scris, creta, citirea, file, cezura, cuvant si – finis coronat opus – „nasterea poemului din jur“. Poemul se inscrie, ca un adaos personal (si deplans ca marunt), la rotundul textual al lumii create de Marele Autor, cu referinte metafizice in Scripturi.
El se adauga la fosnirea viului din jur, pe care poetul era dator sa o reprezinte ori sa o sugereze, pentru a nu cadea in retorism uscat si didacticism. Apar, prin urmare, vietati a caror misunare sa dea palpitul de viata, asa cum la Ion Barbu cirezile „agreste“ ofereau punctul de fuga in rasturnarea simbolica spre un „joc secund, mai pur“. Poetii simbolurilor si ai transfigurarii, ca Barbu si Doinas, sunt foarte atenti (sunt obligati sa fie) la inserarea unor imagini care sa dea cuprinsul vietii, al naturii in miscare si regenerare, al existentului non-abstract. In miscare sunt surprinse aici cornutele, melcul, crabii, triburile pasaresti, licuricii, iar summa vietii palpitand este „golul care, dincolo de toate,/ prezent in toate, tace respirand“.
Autorul isi cunoaste cadrul de actiune lirica si, probabil, chiar parcursul pe care il va urma, legand foarte strans un vers de altul si ambitionand la o coerenta poetica maxima. O poezie nu poate fi oricum, si asa, si altfel, la intamplare, dupa cum ii vine inspiratia liricului expansiv. La Doinas, o poezie trebuie sa fie in forma in care este, dupa ce poetul, ca un artizan disciplinat, a eliminat toate variantele cazand alaturi de proiectul sau.
Fiecare poem din antologia 111 cele mai frumoase poezii de la Editura Nemira este asadar o reductie severa a informului aleator la forma perfect inchegata pe care, precum un sculptor, Doinas a obtinut-o. Exact ca o sculptura, fiecare poem pare inaltat pe un piedestal, spre care privim din unghiuri si de la distante diferite, fara ca modificarile de perspectiva sa afecteze frumusetea operei. Poetul a calculat cu aceeasi atentie si distantele, si unghiurile, si varietatea cititorilor sai, si experientele lor diferite – si a creat, tinand cont de ele, texte precum Scribul intarziat pe care oricine le poate intelege si gusta.
Voi fi clatinat, sper, prejudecata ca Stefan Aug. Doinas e un poet obscur, ininteligibil, inaccesibil cititorilor care nu au codul. Simbolistica lui Doinas nu este ermetica si opaca, precum la Barbu, ci desfasurata liric si aproape narativizata, ca la Blaga. Simbolul este prins in secvente familiare si intr-un limbaj care il lumineaza, iar nu il opacizeaza. Si intinderea poemului difera, semnificativ, la Barbu cel din faza ermetica si la Doinas: textul este scurt si eliptic la primul, mediu sau de-a dreptul lung si „epic“ la al doilea, fiindca poetul interbelic cripteaza, codifica, ascunde, pe cand cel postbelic nareaza, expliciteaza, dezvaluie.
Un alt exemplu. Cu modele in Dante si Goethe, poemul Omul cu ochii plesniti este simfonic, lucrat prin extensii, reluari si reveniri pe o treapta mai inalta a viziunii – iar viziunea este desfasurata narativ, materializata si plasticizata imagistic, fara ca simbolistica sa devina impovaratoare.
Doinas este un adevarat artist al compozitiei, elementul mitologic fiind nu adaugat artificial, ca un set de imagini aplicate din exterior peste o materie verbala oarecare. Limbajul insusi se „mitologizeaza“, are o patina de vechi si de inceput, de esential si paradigmatic. Diferenta esentiala dintre alti poeti ai nostri, mai inspirati, si Doinas este ca autorul versurilor cuprinse in aceasta antologie isi controleaza, disciplineaza si organizeaza lirica nelasandu-se niciodata „dus“ de limbaj, purtat de inspiratie, transportat de propria imaginatie. Prea adesea, acestea au rol de alibi pentru sincopele, inegalitatile, denivelarile si esecurile unor autori evident inzestrati, dar revendicandu-se de la o natura, nu de la o cultura poetica.
Doinas a lucrat nu in imediat, in ocazional, in circumstantial, ci in durata lunga.