Filmul lui Olivier Assayas a fost prezentat anul trecut in Competitia Oficiala de la Cannes si ar fi meritat un loc in palmares, dar unde? Anul trecut a fost cam plin. Ar fi putut fi retinut pentru interpretarile celor trei actrite care sunt admirabile toate. Cea mai mare surpriza e Kristen Stewart, de la care nu te asteptai sa joace atat de bine intr-un rol aproape de contre emploi fata de aura ei publica si sub statutul ei, cel de asistenta de vedeta. Cu ochelari cu rame groase acoperindu-i fata si haine sport, Stewart e serioasa, modesta si eficienta, angrenajul in care se misca nepermitandu-i sa incalce fisa postului. E prezenta in toate scenele in care apare in cadru si nu are nici o nota falsa, o cat de mica nuanta care sa te faca sa spui: „Haha! Se face ca joaca!“.
Nori peste Sils Maria e un film foarte literar, desi are la baza un scenariu original. Curge fluent, ca o pasta groasa peste niste teritorii vizitate si de altii. Vorbeste despre relatia artei cu viata si viteversa, dar si despre imbatranire intr-o lume aflata sub lumina reflectoarelor unde statutul nu doar ca e greu de tinut, dar unde ca actrita esti si mai vulnerabila. Personajul lui Juliette Binoche n-are nimic din Norma Desmond, vedeta din Sounset Boulevard care nu poate accepta ideea ca i-a trecut vremea. Maria Enders e o femeie rationala si eficienta (si ea), care isi da ochii peste cap doar atat cat trebuie ca sa farmece un regizor si fara a se pune intr-o lumina proasta. Iar Binoche, cu luminozitatea ei interioara, iti da din nou, ca aproape la fiecare rol, senzatia ca se joaca pe sine, intr-atat de familiarizata e cu personajul. Dar pe urma Maria Enders incepe sa repete noul rol impreuna cu asistenta si, sub ochii nostri, foarte incet se schimba. Exact ca norii care se misca, desi par sa stea. Nu e doar meritul ei. Olivier Assayas i-a furnizat un scenariu fara cusur, amplu si care face un fel de ape schimbandu-si foarte discret culoarea. Nu spune lucrurilor pe nume, ci sugereaza niste directii, lasand spectatorul sa faca restul. Adevaratul film se umfla in spatele ecranului. Aceasta ambiguitate se refera si la relatia actritei cu asistenta, relatie care va fi influentata de rolul pe care cele doua il repeta. Cat e aici egocentrism, homoerotism si nostalgie pentru tineretea pierduta? Assayas nici macar nu numeste aceste elemente, ci le lasa sa valureasca pe dedesubtul unei actiuni care, totusi, nu iti permite o clipa sa te plictisesti. Faptul ca suntem in continuare fascinati de lumea asta a teatrului si filmului e un motiv in plus ca sa prizam filmul lui Olivier Assayas – inghitind din nou ideea ca arunca o privire in culise, desi el pur si simplu construieste culisele, aratand o lume neiertatoare pe care o ironizeaza elegant.
Apropo de relatia pe care o avem cu filmul: ultima oara am vazut cu copiii dintr-un centru bucurestean, in cadrul programului „Ajungem Mari“, filmul The Kid al lui Charlie Chaplin. Le-a placut, s-au distrat, s-au mirat ca nu se aude cand vorbesc personajele. La un moment dat, cineva ma intreaba: „Ati fost si dumneavoastra acolo in film?“.
Nori peste Sils Maria/ Clouds of Sils Maria, de Olivier Assayas. Cu: Juliette Binoche, Kristen Stewart, Chloë Grace Moretz