Rushdie a notat cartile pe site-ul „GoodReads“, iar multe romane foarte bine cotate nu par a se bucura de aprecierea sa. Lucky Jim de Kingsley Amis a primit din partea autorului Versetelor satanice doar o stea, faimoasa Sa ucizi o pasare cantatoare de Harper Lee, laureata a premiului Pulitzer, doar trei stele. Putine carti, printre care Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald sau A Handful of Dust de Evelyn Waugh, au primit cinci stele din partea scriitorului.
In fata criticilor, Rushdie s-a aparat dand vina pe ignoranta lui in ce priveste utilizarea social media. „Sunt atat de neindemanatic, credeam ca aceste note sunt private, ca au scopul de a spune site-ului ce carti sa imi recomande. S-au dovedit a fi publice. Mare prost mai sunt! Ei bine, nu imi place Kingsley Amis, asta e! Nu trebuie sa explic sau sa ma justific! E permis“, a declarat Rushdie.
„Nu numai ca e permis, ar trebui sa fie incurajat“, comenteaza „The Guardian“, care citeaza cateva alte opinii negative ale altor scriitori despre opera unor confrati. „O comoara de detalii, dar un intreg care te lasa indiferent“, a spus, de exemplu, Henry James despre Middlemarch, a lui George Eliot; „Obositor… este optimism hotarat a la Beethoven“, credea Samuel Beckett despre Faust al lui Goethe, in vreme ce Martin Amis a afirmat despre opera lui Samuel Beckett: „o detest, fiecare propozitie e un asalt asupra urechii mele“.
La urma urmei, aminteste „The Independent“, V.S. Naipaul, laureat al Nobelului, care a avut disputele lui cu autorul Versetelor satanice, a afirmat candva ca nu are vreme sa citeasca opera lui Rushdie si ca faimoasa fatwa a ayatollahului Khomeini este „o forma extrema de critica literara“.