Autorul Tobei de tinichea a incetat din viata luni dimineata, la varsta de 87 de ani. Implicat politic, polemic, „impulsiv si deseori agresiv“, Grass este autorul unei opere ce are ca tema centrala Germania, mai ales in perioadele ei cele mai intunecate, ceea ce a facut ca marturisirea sa din 2006 – ca a intrat voluntar in trupele Waffen-SS, la 17 ani – sa fie un adevarat soc pentru multi.
Decesul acestui laureat al premiului Nobel a starnit un val de reactii in Germania natala unde Grass, in ciuda polemicilor, „este considerat astazi un exemplu, o figura morala“.
„Un personaj al secolului“, spune „Der Spiegel“, „Marele Grass“, adauga „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, in vreme ce tabloidul „Bild“ rezuma astfel viata si cariera scriitorului: „A scris ca un grande, s-a batut ca un grande, s-a impiedicat ca un grande“.
Si politicienii l-au omagiat pe scriitor. „Günter Grass a insotit cu arta sa, ca putini altii, istoria Germaniei postbelice, dar si cu angajarea sa politica si sociala“, a comentat cancelarul Angela Merkel, in vreme ce presedintele Joachim Gauck a precizat ca „Günter Grass a fost oglinda impresionanta a tarii noastre“.
In ciuda acestui omagiu unanim de astazi, autorul Tobei de tinichea a starnit in viata multe controverse. De exemplu, el a declansat vii polemici in 2012 cand a publicat in presa germana un poem in care critica violent Israelul, acuzandu-l ca „ameninta pacea mondiala“. Statul evreu l-a declarat pe Grass „persona non grata“.