Subtitlul textului e Carnet monden, iar in conturul lui Edgar Bostandaki, zis Turturel, poate fi recunoscut Claymoor sau oricare alt demn reprezentant al breslei cronicarilor „de salon“. „Profesia de cronicar high-life nu este usoara, fiindca trebuie sa scrii despre dame, si damele sunt dificile, pretentioase, capritioase. Spui de una o vorba buna, superi pe alta; spui rau de alta, atunci nu mai poti pretinde ca esti un om galant; insisti cu deosebire asupra uneia, dai loc la banuieli; neglijezi pe vreuna, ii inspiri o ura primejdioasa“.
In acest cadru si in societatea „foarte aleasa“ din Targul Mare, Edgar Bostandaki, suplinitor la „catedrele de muzica desen, gimnastica, scrima si religie de la gimnaziul clasic“, straluceste. Privirea acestui „perfect gentilom“ scaneaza tot ceea ce trebuie scanat si selecteaza ce e de selectat in ordinea mondena a lucrurilor.
Ritmul sau epico-liric este debordant si pana i se arata mangaietoare la fiecare articulare imagistica. Turturel este inspirat, ca de fiecare data, dupa „un mare bal filantropic“ la care s-a petrecut pana la orele sapte, in dimineata urmatoare. Naratorul e selectiv si extrage „la intamplare cateva randuri“. Extragand din extragerea anterioara, sa vedem cateva, caracterizante: „Doamna Athenaïs Grégorashko, regina adorabila a valsului adorat!…“; „…Dopurile pocnesc, pare c-am fi la un atac de tiraliori, care nu sparie deloc pe bravii convivi… ?Sampania curge-n valuri. Doamna Athenaïs Grégorashko da semnalul si aci; ridicand in sus cupa plina de delicii, ca divina Hebe, atinge de buzele raci buzele sale calde, cu acea delicateta poetica cu care fluturelul atinge caliciul unui miosotis…
…Dar muzica ne cheama. Traiasca valsul! Doamna Athenaïs Grégorashko, infatigabila silfida…“
„Aici o ingrozitoare gresala de tipar…“ survine, in cronica lui Edgar Bostandaki si in momentul unui Caragiale enigmistic si enigmatic ca de obicei. Nu aflam care este ingrozitoarea gresala de tipar. Autorul textului literar o va pune sub pecetea tainei, precum progenitura, facandu-ne sa urmarim numai efectele. Sotul doamnei Athenaïs, domnul subprefect Raoul Grégorashko, va sanctiona eroarea de tipar punand-o in contul cronicarului monden si vorbindu-i pe un ton „neobicinuit de aspru“: „– Domnule Turturel! uite-te la mine… Te opresc, magariule, sa faci de mauvaises plaisanteries pi conta doamnei Grégorashko, sotia mè!“.
Cronicarul monden nu intelege nimic, dupa cum nu va pricepe lesne palmele „vajnice“ cu care il va onora, peste putin timp, domnul maior Edmond Buzdrogovici (nemultumit de absenta consoartei din cronica tanarului suplinitor). „– Nu mai intaleg nimica, pi onoarea mè! zice Edgar si iese si el“, incheind exceptionalul text caragialian publicat in „Universul“ din 24 decembrie 1899. Citatele mele sunt dupa editia de Opere girata de Al. Rosetti, Serban Cioculescu si Liviu Calin (ESPLA, 1960).
Datele sunt aici importante. Din volumul Ioanei Diaconescu, Scriitori in arhivele CNSAS (Fundatia Academia Civica, 2012), aflam ca intr-un Omagiu tineretii noastre revolutionare (cum au fost zeci) publicat pe 23 august 1986, in „Scinteia Tineretului“, s-a strecurat o gresala de tipar. Varianta corecta era: „Ne e temei cuvantul partidului cand cere/ Ca noi ai tarii tineri nadejdea ei sa fim“. Varianta aparuta in ziar diferea la nivelul unei litere: „Nu e temei cuvantul partidului cand cere/ Ca noi ai tarii tineri nadejdea ei sa fim“.
Ce s-a intamplat in spatiul textului caragialian aparut in 1899 – am vazut. Niste sudalme au sanctionat eroarea de tipar, iar doua palme au marcat o regretabila omisiune.
Ce s-a intamplat insa in spatiul realitatii socio-istorice in care se incadreaza greseala de tipar facuta in 1986?
Aflam tot din materialele din arhivele CNSAS cercetate si analizate de Ioana Diaconescu. S-au facut rapid verificari si au fost identificati vinovatii. Era vorba, sta scris in documentele Securitatii, de linotipistul Iordache Constantin si de corectorii Pop Emanuela, Fusu Maria, Stanciu Emil si Ostahie Cornel.
Linotipistul Constantin Iordache a fost retrogradat cu o categorie de retribuire pe termen de doua luni si schimbarea locului de munca. Corectorii Emanuela Pop, Maria Fusu, Emil Stanciu si Cornel Ostahie au fost pedepsiti pe linie administrativa. Cazul a fost prelucrat cu intreg colectivul de linotipisti si cu membrii redactiei. In sfarsit, dar nu in ultimul rand, capitanul avand „in competenta problemele de securitate in domeniul presei din capitala“ a fost sanctionat cu mustrare scrisa.
Greselile de tipar din contextul lui 1899 si din cel al lui 1986 sunt, in mod evident, pe doua coloane diferite. Avem o speta a literarului (transgresand epocile) si una a ideologiei unice (marcand, la noi, o anumita epoca). Dar – ca sa putem face comparatia – ne spun aceste greseli ceva despre tiparul insusi?