Alan Lompech stie ce spune, el fiind editorul si comentatorul unui exceptional (si unic pana acum) CD aparut in Franta, sub egida INA, cu inregistrari inedite din anii 1959-1962, avand ca bonus doua piese de pe un disc 78 de turatii din 1947. Dintr-o asemenea perspectiva, este cu totul laudabil ca la Radio Romania Muzical, in emisiunea „Arpeggio“, aniversarea la 20 aprilie a marii pianiste franceze – despre care Sviatoslav Richter spunea ca „este unica, un fenomen printre muzicienii, pianistii vremurilor noastre“ – a facut obiectul unei ample evocari.
Mai putin laudabila mi s-a parut, ascultand emisiunea RRM, documentarea insuficienta, facuta, aparent, in fuga, de pe internet, omitand pana si sa dateze exemplificarile sonore, una cel putin cert din arhiva Radioului roman, Concertul pentru pian si orchestra nr. 5 de Saint-Saëns, cantat in ultima ei aparitie la Bucuresti, la 15 decembrie 1966. Si aceasta cu atat mai mult cu cat Monique de La Bruchollerie a marcat, de la primul ei concert in Romania, in 1947, istoria noastra culturala, sfarsitul carierei ei solistice pe scena, in 1966, cand a fost la un pas de moarte, dupa ultimul ei concert public, la Cluj, datorandu-se inumanitatii functionarilor culturali romani.
Despre prima ei aparitie la Bucuresti, in 1947, invitata de Institutul Francez, inainte de inchiderea lui brutala de catre comunisti, si gestul ei uman fata de arhitectul George M. Cantacuzino, am avut ocazia sa scriu („Supl. de cultura“, nr. 428/10 febr. 2014). Alte amintiri, surprinzatoare, despre anul 1947, pot fi gasite in Jurnalul Monicai Lovinescu.
Despre aparitiile ei ulterioare pe scenele romanesti, la Bucuresti, Cluj, Timisoara, in peste 40 de concerte si recitaluri, practic nu exista critic muzical roman care sa nu se fi exprimat la superlativ. La fel si multi muzicieni, ultimul fiind Nicolae Licaret, intr-un interviu in februarie anul acesta: „Pastrez o amintire minunata unor oameni care ma faceau fericit ascultandu-i. Eram in clasa a saptea. Mi-amintesc de un concert sustinut aici de Monique de La Bruchollerie, o pianista franceza foarte iubita aici, concert dirijat de George Georgescu. Am ascultat Concertul nr. 2 de Rahmaninov… Imi amintesc ca, la un moment dat, la sfarsitul concertului, toata lumea s-a ridicat in picioare“. Elevul Licaret asistase la concertul de la 8 iunie 1958, cand Monique de La Bruchollerie impresionase puternic publicul cu, mai exact, al treilea Concert pentru pian in re minor de Rahmaninov.
Ada Brumaru scrisese, un an mai devreme, in 1957, dupa un recital de la 8 mai, ce ar trebui sa existe in arhivele Radio: „O mare artista… in interpretarile ei exista o vibratie de sentiment, o daruire sufleteasca atat de pasionata, de intensa, incat s…t pianista subjuga si cucereste fara rezerve“. (Insemnari razlete, vol. 2, Editura Muzicala, 2011).
Ce a insemnat prezenta ei in lumea culturala romaneasca se poate citi intr-o cronica a Cellei Delavrancea, in saptamanalul „Luceafarul“, la 17 decembrie 1966, dupa concertul ultim de la Bucuresti, la Ateneu: „Semnatura muzicala a lui Monique de La Bruchollerie este cavalerismul. A concertat in tara noastra de multe ori in decursul anilor. A incantat de fiecare data, un public de care se lega prin caldura unui temperament ce nu-si precupetea daruirea si caruia i se raspundea cu constanta unei aprecieri inradacinate. Se auzea: «Vine Monique… vine Monique…», familiaritatea fiind expresia unui suprem omagiu. Astazi, Monique de La Bruchollerie a atins culmea artei interpretative. A dat la o parte capriciosul farmec al tineretii, ca sa exprime durabilul in fluiditatea sonora, atat de anevoios retinuta in scurgerea ei prin insasi structura ei. Si-a dezvoltat cu precizie astronomica stiinta pianistica, obtinand de la instrument posibilitati orchestrale rar auzite“.
Daca vreti sa o ascultati incepeti cu CD-ul Ina, Inédits 1959-1962 (IMV063/2005), continuati cu cel Meloclassic, Recital Chartres 05 September 1959 (MC1005/2013) si cu cele doua seturi Doremi, Legendary Treasures (vol. 1/DHR-7842/3 si vol. 2/DHR-7857/8) si incheiati cu Imperialul beethovenian pe Tahra (TAH 712-13). Un nou CD Meloclassic a fost anuntat de muzicologul Frédéric Gaussin intr-o exceptionala emisiune radio new-yorkeza, de evocari in dialog cu James Irsay.
Dupa ultimul concert de la Cluj, la 18 decembrie 1966, Monique de La Bruchollerie trebuia sa-si continue turneul la Zagreb, dar nu a capatat biletul de avion prevazut de contractul cu autoritatile romane. A cerut atunci unul din Mercedes-urile oficiale vazute la Cluj, dar nu l-a capatat. A fost suita intr-o mica masina, condusa de un sofer putin indemanatec, care, pe un drum plin de polei, a facut un accident, ce a lasat-o in coma. „A fost salvata in extremis, amintea muzicologul francez, a supravietuit, dar nu a mai putut canta niciodata.“ Avea doar 51 de ani! Statul roman nu i-a platit niciodata suma de bani la care s-a angajat oficial si care urma sa acopere scumpele cheltuieli medicale. O fi mult oare ca astazi la Bucuresti sa i se dedice macar un disc, in memorie, cu inregistrarile pastrate in arhiva Radio?