Corneliu Porumboiu: „O sa beau bere cu actorii, apoi mai vad eu“
De unde ai plecat cand ai imaginat scenariul?
Am plecat de la un documentar de care n-am fost multumit, asa ca am decis sa fac o fictiune.
Ce puncte comune gasesti intre Comoara si celelalte filme ale tale?
Foarte multa lume mi-a spus ca scenariul seamana cu A fost sau n-a fost?. Dupa vizionare mi s-a spus ca are ceva din Politist, adjectiv. Eu cred ca e destul de diferit de celelalte filme pe care le-am facut pana acum.
Care au fost dificultatile de care te-ai lovit in realizarea lui?
L-am pregatit destul de bine si nu am avut surprize neplacute. Poate doar vremea. Am depins de ea si, la un moment dat, a trebuit sa filmez intr-o zi ce programasem pentru doua-trei zile.
Cat de greu a fost sa gasesti bani?
Am obtinut bani de la CNC, aici in Romania, apoi in strainatate am aplicat la cateva fonduri care au apreciat scenariul si au decis sa finanteze proiectul. Finantatorii sunt, deci, Centrul National al Cinematografiei, televiziunea ARTE, Eurimages, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franta.
Ai avut actorii in minte de la bun inceput?
Pe Adrian Purcarescu.
Cat de important e Cannes-ul pentru tine?
E foarte important. Prima data am fost acolo in 2004 cu un film studentesc, am avut o bursa data de festival la un moment dat, apoi am participat in diferite selectii cu primele mele filme.
Cu cine vii din echipa?
Vin insotit de Cuzin Toma, Adrian Purcarescu si Corneliu Cozmei – cei trei actori din rolurile principale –, de producatorul filmului Marcela Ursu, de DoP- ul filmului, Tudor Mircea, si de sotia mea, Arantxa.
Ce film din selectia festivalului nu il vei rata si cui i-ai lua o bere?
Voi sta trei zile, asa ca s-ar putea sa ratez cam tot. Inca nu stiu cand sunt programate celelalte filme. Mi-ar placea sa vad cateva filme si din Competitie, dar si din alte sectiuni. In primul rand o sa beau bere cu actorii, apoi mai vad eu.
Ce iti place la Cannes?
E marea aproape.
Ce te enerveaza/plictiseste/oboseste la Cannes?
E rece apa marii. Am incercat sa intru odata si era prea rece.
Care loc din Cannes iti place cel mai mult?
Etajul 5 din Palatul Festivalului. Acolo sunt birourile Cinéfondation. E o priveliste superba si poti intalni foarte multi studenti. E o atmosfera foarte placuta.
Cum vezi ziua perfecta la Festivalul de la Cannes?
E o zi fara multe interviuri, in care sa apuc sa vad un film bun si sa ma intalnesc cu oameni pe care nu i-am vazut de mult si cu care ma vad foarte rar.
Ce compliment ti-ar placea sa primesti pentru film?
„Abia il astept pe urmatorul!“
Ce regizor din selectia festivalului ti-ar placea sa faca un remake dupa filmul tau?
Ca un remake sa fie remake, ar trebui facut de americani. Asa ca ma gandesc la fratii Coen si/sau Woody Allen.
Unde se afla cinemaul romanesc contemporan pe o scala de la 1 la 5?
4, unde 5 e maximum.
Care sunt principalele lui trei atuuri?
E personal, viu si inca mai are unde sa creasca.
Care sunt principalele lui hibe?
Subfinantat, nu are un public numeros acasa, prea inchis in el insusi.
Al patrulea lungmetraj de fictiune al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, produs de 42 Km Film (Romania) in co-productie cu companiile franceze Les films de Worso si Rouge International, e povestea a doi vecini care se apuca sa caute o comoara. Costi lucreaza la Primarie si are o viata linistita, petrecandu-si serile citindu-i fiului sau mai ales din Robin Hood. Cand un vecin cu datorii la banca ii propune sa caute o comoara ascunsa in satul bunicilor, Costi se apuca sa caute un detector de metale.
Filmul ii are in rolurile principale pe Cuzin Toma, Adrian Purcarescu si Corneliu Cozmei. Tudor Mircea e director de imagine. Comoara intra in salile romanesti imediat dupa Cannes, in 29 mai 2015. Primul lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost, a fost distins in 2006 la Cannes cu Premiul de debut Caméra d’Or si Premiul Label Europa Cinemas, iar al doilea lungmetraj al acestuia, Politist, adjectiv, a primit Premiul Juriului sectiunii Un Certain Regard si Premiul FIPRESCI in 2009. Porumboiu a luat primul premiu la Cannes in 2004, cand scurtmetrajul sau de scoala Calatorie la oras a fost distins cu Premiul al II-lea al sectiunii Cinéfondation.
Radu Muntean: „Cu riscul de a lua doua beri, i-as trata pe fratii Coen“
De unde ai plecat cand ai imaginat scenariul?
Acum multi ani am citit un articol despre un vecin care a auzit o cearta domestica pe scara blocului. N-a intervenit, iar povestea s-a terminat urat. Ideea unui film care sa chestioneze notiuni precum morala sau constiinta, notiuni pe care majoritatea oamenilor le iau de bune fara sa le asimileze mai profund, m-a tot bantuit de atunci.
Ce puncte comune gasesti intre acest film si celelalte filme ale tale?
Nu vreau sa fac treaba criticilor.
Care au fost dificultatile in realizarea lui Un etaj mai jos?
Uite, asta ar putea fi un punct comun cu celelalte filme pe care le-am facut: am filmat sub presiunea faptului ca un gest gresit al unui actor sau o interpretare superficiala a unei secvente pot arunca filmul intr-o alta directie decat cea in care doream. In genul asta de film in care tensiunea se construieste cu rabdare, secventa cu secventa, aproape fiecare cadru e de egala importanta si de multe ori un detaliu poate balansa gresit filmul. Diferenta o face reglajul fin.
Cat de greu a fost sa gasesti bani?
A fost prima mea co-productie, asa ca perioada de finantare a durat cam de trei ori mai mult decat in cazul celorlalte filme. Nu sunt obisnuit sa astept doi ani si ceva intre terminarea scenariului si prima zi de filmare. Trebuie sa recunosc ca a fost frustrant.
Ai avut actorii in minte de la bun inceput?
Nu. Am avut, evident, cativa actori in minte pentru fiecare rol, dar am dat probe foarte serioase si am ales de-abia dupa.
Cat de important e Cannes-ul pentru tine?
Emotional vorbind, prezenta in Selectia Oficiala e ca un premiu. Sigur, vezi in fiecare an suficient de multe filme proaste in Selectia Oficiala, lucru care iti zguduie admiratia fata de Cannes, dar parca sunt mai putine prostii decat la alte festivaluri, iar majoritatea filmelor importante ale anului se lanseaza aici. Nu pare hazardat sa afirmi ca e cel mai important festival de film din lume. Acum, practic vorbind, e cea mai buna sansa pentru ca un film de autor, construit in afara vreunei scheme comerciale, sa fie vizionat, recenzat si vandut in mai multe teritorii. Filmul are sansa sa devina vizibil si asta e tot ce vrei in momentul in care te apuci sa-l faci.
Cu cine vii din echipa si in ce perioada?
Eu lucrez cam de 10 ani cu aceeasi echipa si suntem foarte apropiati, asa ca o sa fim vreo 20 la Cannes. Majoritatea vin pe banii lor si stau vreo trei zile. Eu o sa stau intre 13 si 19 mai.
Ce film din selectia festivalului nu il vei rata si cui i-ai lua o bere?
Cu riscul de a lua doua beri, i-as trata pe fratii Coen. Sper ca se pune, chiar daca sunt in juriu. Vreau sa vad filmul lui Yorgos Lanthimos. Mi-a placut Dogtooth.
Ce iti place la Cannes? Ce te enerveaza/plictiseste/oboseste la Cannes? Care loc din Cannes iti place cel mai mult? Cum vezi ziua perfecta la Festivalul de la Cannes?
Am sa raspund grupat la intrebarile despre Cannes, ca loc. Nu ma omor dupa oras ca atare, nici dupa aglomeratia din timpul festivalului, dar, mai ales, nu-mi place ca trebuie sa ma imbrac la costum. Atmosfera formala ma inhiba. Mi-ar placea ca filmul sa fie bine primit de public si critica, iar eu sa ma pot bucura de asta, impreuna cu colegii si prietenii. Nu conteaza locul si, de altfel, dupa doua experiente la Cannes, inca n-am un loc favorit.
Ce compliment ti-ar placea sa primesti pentru film?
Complimentul meu favorit este: „Mi-a placut filmul tau, dar n-am inteles ce ai facut tu la filmare“.
Ce regizor din selectia festivalului ti-ar placea sa faca un remake dupa filmul tau?
Nu sunt pretentios. Sa fie american si sa aiba multi bani.
Unde se afla cinemaul romanesc contemporan pe o scala de la 1 la 5? Care sunt principalele lui trei atuuri? Care sunt principalele lui trei hibe?
Sa nu te superi, dar la ultimele trei intrebari n-o sa raspund. Nu-mi place sa emit judecati valorice de tip „top“.
Un etaj mai jos e prima co-productie internationala a lui Radu Muntean, produsa de Multimedia Est (Romania) in co-productie cu les Films de l’Après-midi (Franta), Neue Mediopolis Filmproduktion (Germania) si Bleck Film &TV AB (Suedia). Scenariul, co-scris din nou de Radu Muntean impreuna cu Alexandru Baciu si Razvan Radulescu, investigheaza dilema morala a martorului unei crime. Teo Corban si Iulian Postelnicu interpreteaza rolurile principale. Premiera romaneasca e anuntata pentru la toamna.
Radu Muntean a mers prima oara la Cannes in 2008 cand al treilea lungmetraj al sau, Boogie, a fost selectionat in sectiunea paralela Quinzaine des Réalisateurs. Doi ani mai tarziu patrundea in Selectia Oficiala cu Marti dupa Craciun, care a facut o foarte buna impresie in sectiunea Un Certain Regard.
Andrei Cretulescu: „Am sa beau o bere cu Corneliu la Petit Majestic. Asa cere traditia“
De unde ai plecat cand ai imaginat scenariul?
De la anteriorul scurtmetraj, Kowalski, unde se vorbea non-stop timp de 17 minute intr-un plan-secventa fix. Ramona are 21 de minute, nu se rosteste nici macar o replica, iar camera se misca aproximativ incontinuu. Echipa si-a dorit sa filmam la mare, asa ca m-am conformat. N-au precizat anotimpul, insa, asa ca am filmat in octombrie.
Ce puncte comune gasesti intre acest film si celelalte filme ale tale?
Aceeasi echipa, aceiasi actori, acelasi univers pe undeva. Violenta, absurd, planuri-secventa, plus personajul Ramona, despre care se vorbeste in Bad Penny, careia i se canta „La multi ani!“ in Kowalski si care acum apare, in fine, fara sa joace per se.
Care au fost dificultatile in realizarea lui?
Dat fiind ca logistic era foarte complicat (filmari de noapte la malul marii, accidente, pirotehnie etc.), ne-am strans trei companii de productie – Kinosseur, „We Are Basca“ si deFilm. A fost extrem de dificil dar, fiind vorba de profesionisti si, mai ales, de prieteni, am scos-o la capat. Si am avut si noroc.
Cat de greu a fost sa gasesti bani?
Foarte greu, in sensul ca am fost refuzati politicos pe oriunde ne-am dus: ca-i scurtmetraj, ca-i prea violent etc. Ne-au ajutat Dan Chisu si Eugen Kelemen, ne-au sprijinit Jameson si Coca-Cola, dar grosul l-am scos din buzunarele noastre.
Ai avut actorii in minte de la bun inceput?
Da. Andi Vasluianu, Serban Pavlu, Dorian Boguta au fost alaturi de mine de la primul scurt. La al doilea film li s-a alaturat Rodica Lazar. Acum am cooptat-o si pe Ana Ularu… Ramona a fost scris special pentru ei.
Cat de important e Cannes-ul pentru tine?
Cannes-ul e un privilegiu. Dar TIFF-ul mi-e mai drag, cumva.
Cu cine vii din echipa si in ce perioada?
Eu si Codruta (care mi-e si producator executiv, nu numai sotie) vom fi acolo pe toata durata festivalului – dat fiind ca avem si intalniri legate de primul nostru lungmetraj, Charlton Heston, care ar trebui filmat la toamna. Din echipa ni se alatura co-producatorii Claudiu Mitcu si Radu Stancu, Malina Ionescu (scenografia), Alexandra Ungureanu (costumele) plus, bineinteles, Rodica Lazar si Dorian Boguta.
Ce film din selectia festivalului nu il vei rata si cui i-ai lua o bere?
The Third Man/Al treilea om de Carol Reed, prezentat in versiune restaurata la Cannes Classics. Iar o bere am sa beau cu Corneliu la Petit Majestic – asa cere traditia.
Ce iti place la Cannes?
Atmosfera.
Ce te enerveaza/plictiseste/oboseste la Cannes?
Cozile.
Care loc din Cannes iti place cel mai mult?
Marché Gambetta.
Cum vezi ziua perfecta la Festivalul de la Cannes?
Cel putin trei filme (am imbatranit, recunosc), un pahar (doua, trei) de rosé bine racit, un platou cu stridii, o sacosa burdusita de la Fnac si, de ce nu, sampanie cu seminte, noaptea tarziu, pe terasa proprie, alaturi de Mihai Chirilov.
Ce compliment ti-ar placea sa primesti pentru film?
Cred ca l-am primit deja – invitatia la Semaine de la Critique.
Ce regizor din selectia festivalului ti-ar placea sa faca un remake dupa filmul tau?
Gaspar Noé.
Unde se afla cinemaul romanesc contemporan pe o scala de la 1 la 5?
4,32.
Care sunt principalele lui trei atuuri?
Scenariile, regizorii, actorii.
Care sunt principalele lui trei hibe?
Scenariile, regizorii, actorii.
Ramona inchide un triptic de scurtmetraje care mai cuprinde filmele Bad Penny si Kowalski. Acestea sunt si filmele realizate de Andrei Cretulescu. Nascut in 1974, acesta a fost pana acum la Cannes in calitate de critic de film. In prezent, el se afla in pregatire cu lungmetrajul sau de debut, Charlton Heston, pe care il va filma la toamna.
Alti romani la Cannes
La Cannes mai participa si Ionut Piturescu cu proiectul de documentar Borders, selectionat in Atelierul festivalului. Ca in fiecare an, mai multe scurtmetraje romanesti vor participa in sectiunea necompetitiva Short Film Corner (o piata a filmelor de scurtmetraj) sub titulatura Romanian Short Waves 8: Cristian (de Doina Rusti), This Time, Last Year (de Ana Maria Savin), N-ai fost acolo (de Agatha Ioana Paltinel), Imobil (de Catalin Besenyei), Ecouri (de Dumitru Grosei), Omulan! (de Matei Branea), LAG (de Bogdan Orcula si Anton Groves), Little Father (de Ioana ?urcan), Verigheta (de Gabriel Achim), Dumneavoastra, tu (de Bogdan Theodor), Puzzled (de Tudor Botezatu), Fereastra (de Georgiana Elena Moldoveanu), Lumina firava (de Florina Dumitrache), Ninel (de Constantin Popescu) si Blue Spring (de Andreea Cristina Bortun).
Foto 1: Adi Marineci