— Nu.
— Nuuuu?
— Nu.
— Ok, poate nu m-am exprimat destul de bine.
— Esti cliseistic.
— Aha. Stai asa, reformulez. Scumpa mea, imi esti mai draga decat bugetul pe trei ani al primariei.
— Hmmm, doar trei?
— Hai, patru, dar nu mai mult.
— Serios? Cantarim iubirea in bani?
— Gata, gata, reformulez. Imi esti mai draga decat bugetul pe urmatorii zece ani. Te casatoresti cu mine?
— Nu?
— De ce nu?
— Cum imparti bugetul?
— Stai asa, ca este o intrebare-capcana, o simt. Nuuu, nu ma pacalesti. Deci: de dragul tau, jumatate din buget il dau la spatii verzi, ca sa umplu orasul cu cele mai frumoase flori din lume, toate pentru tine. Te casatoresti cu mine?
— Nu.
— Pastele ma-tii!
— Cum ai zis?
— Am zis ca de Paste o sa ornez orasul cu mii de iepurasi care o sa umble liberi prin parcuri, in speranta ca tu vei trece pe acolo si o sa te bucuri la vederea lor. Dar sa treci singura, ca daca aflu ca erai cu
cineva, te omor. Deci, ce zici?
— Vreau luna.
— Pfff, iubirea mea, de dragul tau iti ofer luna cu tot cu stele.
— Hai, da-mi-le.
— Nu pot sa ti le dau efectiv, e doar o metafora.
— Ha? Sa inteleg ca nu ma iubesti, e doar ceva iluzoriu, e o metafora. Mai ai inca jumate de buget nealocat. Fa si tu o misiune spatiala, ceva.
— Iubirea mea, viata mea, dar nu pot sa cheltui chiar tot bugetul, mai am de facut modernizari prin oras. Trebuie sa asfaltez.
— Urasc asfaltul!
— De ce sa-l urasti?
— E negru. Negrul inseamna moarte, tristete, lipsa luminii si a viitorului, inseamna ca nu ma iubesti.
— Vai, puiule, cum poti sa spui asa ceva?
— Daca ma iubesti, fa-l roz.
— Sa fac asfaltul roz?
— Da, ca pantera roz.
— Tre’ sa ma interesez daca exista asa ceva.
— Daca nu exista, il inventezi, daca ma iubesti.
— Da, pentru tine inventez orice. Si dupa aia te mariti cu mine?
— Vreau sa ma ceri in fata Palatului Culturii.
— Sigur ca da.
— Roz.
— Roz? Pala..?
— Aham. Pai cum vrei sa fie, verde? Cum sa pui un palat verde langa o strada roz?
— Cata dreptate ai, dragostea mea, viata mea.
— Care nu mai este chiar atat de lunga. Ma gandeam sa ma treci pe asigurarea ta de viata.
— Sigur ca te trec. Vreau sa ma asigur ca peste patruzeci de ani ramai cu destul cat sa nu-ti lipseasca nimic.
— Patruzeci?
— He, he, sunt sanatos tun. Iau pastile din astea cu ierburi. Sunt bune si la… hi, hi, stii tu.
— Eu zic sa nu le mai iei. Ce ne trebuie noua chimicalele astea?
— Nu sunt chimicale. Sunt din plante. Totul natural.
— Ei, natural, pe naiba. S-au pisat toti cokerii pe ele.