O seama de vecini sunt adunati la noi la televizor, ca ei n-au asa ceva la casa lor. E cumva ca la cinema, numai ca nu taiem bilete. Popor intins si pe jos prin incapere, eu calc descult pe-acolo. Am trei ani, sunt imbracat doar in chiloti si maiou, ma doare la basca. Aproape toti, mai ales femeile, ma intreaba cate ceva dragastos, tuguidu-si buzele. Nici nu-mi pasa ce. Imi place doar ca-s oameni multi adunati la noi. De-afara se aude un huruit, tremura oleaca si casa. „Trece Faflicher cu camionul“, se apuca sa explice mama, dar tremurul se face si mai mare decat daca ar fi starnit de un camion. Aud papusoii huruind pe scandurile din pod. „Cutremur!“, urla unul si o chisca afara. Tata ma insfaca de spate, de maiou, ca un leu care-si inhata puiul, si ma scoate in aer liber. Apoi se intoarce sa salveze televizorul, pe care il asaza langa mine. Cainele nostru, scapat din legatoare, urla ceva mai incolo. Nu stiu de ce, dar eu ma simt foarte inviorat, vesel. Mama ma imbraca, mergem pana la bunica. Ea spune ca a fost un dezastru cutremurul asta, i-a varsat un lighean de faina peste picioare. Apoi trecem pe la un vecin sa vedem cum e. Ala povesteste ca, prin somn, nici n-a crezut ca-i cutremur, ci scroafa lui de doua sute de kile, care se scarpina de perete. Ne intoarcem acasa. Tata zice ca sigur au murit multi oameni la oras.
Noaptea tarziu – am vreo 12 ani –, tata vine de la pescuit cu un rucsac intreg de peste. Cica el n-a prins nimic cu undita, de aceea s-a bagat in papuris, poate are mai mult noroc acolo. Si-a avut. A gasit un rucsac plin cu peste, pe o plavie.
S-a uitat stanga-dreapta, nu era nimeni. L-a luat si a venit acasa. Mama rastoarna pestii intr-un lighean si incepe sa-i curete. Fara vreun semn, fara vreo bataie in usa, intra in casa la noi un nebun: „Ba, Pavele, da-o dracu’, sa stii ca-i rucsacul meu. Il vreau inapoi, plus salaul ala mare. Atat. Restul nu ma intereseaza“.
Dimineata devreme – am vreo 16 ani –, ma culc obosit de atata uitat la televizor, dupa fuga lui Ceausescu. Atipesc. Apoi aud niste urlete afara. Ies sa vad cine-i. E dom’ profesor Nicu lu’ Costin, fluturand un steag gaurit: „Haaai la Revolutieeee! Oameni buni, libertateee! Iesiti cu mine la Revolutieeee!“. Ma uit de-a lungul drumului, abia vad, e inca intuneric, dar n-am nici un dubiu: e singur cuc.
Pe la pranz, ma intorc de la facultate, trag o fuga intre doua cursuri pana acasa la gazda, sa mananc ceva. Trec pe langa biserica „Trei Ierarhi“ cu capul in pamant, in gandurile mele, si, la colt cu Palatul Culturii, dau nas in nas cu un elefant. Acesta rupe crengi de tei cu trompa si le indeasa in gura. Pare ca rade, ca-i place deosebit de mult unde se afla si ce face. Trec cu pas domol de cealalta parte a strazii, mimez calmul, desi-s oleaca speriat. Ma tem eu de caini, daramite de elefanti care pasc copacii. Mai la vale, spre Podu-Ros, cineva se bucura cu voce ridicata: „Ce frumoooos! O vinit circu’ la noi in oras!“.
Dupa-amiaza, aproape cand se termina programul la serviciu, redactez concentrat o carte. Aud o bufnitura, zarva mare pe langa cladire. Ies la fereastra. Ce sa fie? Mai nimic. A cazut o macara, s-a frant deodata de la jumatate. Cobor in fuga scarile, ma uit la macaraua intinsa de-a lungul strazii, cu varful peste acoperisul daramat al unei case de peste drum. Un coleg spune „Fereasca Dumnezeu!“, isi face cruce si mai adauga: „Mare noroc a avut macaragiul, ca era plecat din tura“.
As putea continua cu povesti de genul acesta macar pe vreo zece pagini din „Suplimentul de cultura“, dar ma vad nevoit sa inchei, ca sa nu-mi depasesc spatiul alocat aici:
Ieri seara – si asta chiar s-a intamplat ieri, de unde si ideea de a face un scurt bilant –, la poalele Buciumului, pedalez linistit la bicicleta. Si ma depaseste deodata un TIR in flacari. Tiristul opreste, incearca sa stinga focul cu un tol, apoi cu un extinctor. Sar si niste oameni sa-l ajute, cu galeti de apa.
Iar eu regret din suflet ca nu am cumparat extinctorul pe care a incercat cineva sa mi-l vanda altadata, intr-o alta intamplare de la biciclit. Dar pe aceea deja v-am povestit-o acum doua saptamani.