1.
Cu zecile, fara a exagera. Daca nu ma duc un timp la secretariatul institutiei, unde acestea tot sosesc, teancul e atat de mare, incat trebuie sa fac doua drumuri ca sa le car pana la birou. Nu doar ca am invatat noi si multe titluri de reviste culturale de care nu auzisem in viata mea, dar am si aflat de unele localitati nebanuite din Romania care au reviste de cultura.
Printre randuri sau chiar scris negru pe alb, la loc de cinste, poti citi si pe cheltuiala cui sunt facute. In marea majoritate a cazurilor, e vorba de bani publici. Asta se intampla intr-o tara in care foarte multi functionari din domeniu se plang incontinuu ca „nu exista bani pentru cultura“.
Ca aspect, mai toate aceste reviste arata dezastruos, tradeaza o nepricepere cat China, par opera unui copil de clasa a patra care a scapat la calculator si se joaca in legea lui cu fonturile si culorile, cu asezarea in pagina. Dar ce sa mai pomenesc de regulile tehnoredactarii, de liniute, cratime si ghilimele folosite „cum cade“ la tastatura, cand greselile de limba romana sunt cu ghiotura de-a lungul si de-a latul ogorului textual? Sa zicem ca aspectul e mai putin important si sa mergem mai departe.
Cu putine exceptii, la nivel de continut, mai toate aceste reviste sunt o incropeala, pare ca se misca doar pastrand inertia ramasa de la Big Bang, graviteaza haotic la marginea neantului, in jurul unui consiliu local meteoric. Nu au concept, proiect, directie, nu par sa aiba alta menire concreta decat de a-i „promova“ intr-un mod primitiv pe scriitorii-functionari care, de regula, le conduc si pe politicienii care sustin finantarea lor. In rest, se publica ce pica, pentru a umple paginile, pentru a iesi norma si a putea cere – cu caciula in mana, la usa unui politician – o noua finantare la anul. Poezii ale unor domni si domnite pe care „ii stie si ii recomanda Maestrul“. Recenzii la cartile prietenilor care conduc celelalte reviste de cultura din tara. Articole-patura care nu tin nimanui de cald, care se intrec in plicticosenie cu instructiunile de folosire a cuptorului cu microunde (nu prin subiectele abordate, ci prin modul in care sunt scrise). Basca poze, multe poze, cu conducerea in actiuni culturale, alaturi de preoti, de oficialitati sau de prietenii scriitorilor din conducere, care nu au prins post la revista.
Totul in numele CULTURII (cu majuscule, bold, italic, underline si Comic Sans, ca sa folosesc si eu o tehnica de tehnoredactare atat de larg raspandita si de draga celor care vorbesc patimas, cu o lacrima in coltul ochiului, in numele ei).
2.
Oriunde te uiti, de pe orice colina a Iasiului, vezi in jurul orasului vile, vile, vile… Cu miile, fara exagerare. Toate facute in marea lor parte dupa anul 2000, intr-unul dintre cele mai sarace judete ale tarii, ale Europei, intr-un oras practic fara economie reala, aflat in topul localitatilor cu cei mai multi angajati la stat. Intr-un oras in care 1.200 de lei reprezinta un salariu bun, fie ca vorbim de stat, fie de privat. In loc de vechile livezi, de vii, de sate prapadite, s-a construit enorm. Vile, vile, vile al caror pret mediu trece de 100.000 de euro. Intr-un oras in care aproape oricine mai are niste bani in buzunar inainte de ziua lefii, daca o are si pe asta, se califica la categoria „oameni instariti“. O bucata de pamant intr-un sat jegos in care numarul vilelor l-a depasit pe cel al budelor din fundul gradinii costa cam tot atat cat una din Paris, Viena sau Madrid. Ma abtin sa intreb de unde toti acesti bani pentru vile,vile, vile, altul e paradoxul pe care il remarc.
Aproape toate drumurile care leaga aceste vile, vile, vile sunt din pamant, ca pe vremea dacilor. Ba chiar oleaca mai rele, avand in vedere ca acum au gropi cat calul din cauza ca sunt strabatute adesea de tractoare, camioane, mertane, bemveuri si audiuri. La vreme de ploaie, am vazut de mai multe ori tipi sau tipe imbracati cu toale de fite, care merg pana la masina, pana la magazinul aparut peste noapte in colt, cu cizme de cauciuc.
Pun pariu, in Romania exista cei mai multi purtatori de cizme de cauciuc – cu mertan, bemveu si vila – pe cap de locuitor din lume.