„Placerile vinovate“ inseamna poate nu primul lucru care i-ar trece cuiva prin minte. Preluata si de noi din limba engleza, sintagma „placerile vinovate“ se refera la acele lucruri sau experiente despre care stim ca nu ar trebui sa ne placa, dar continuam sa ne bucuram de ele in ciuda acestui fapt. Din nou, nu primul lucru care trece prin minte. Cateva exemple, pentru clarificare: sa fii fan doar de trupe obscure, dar sa ai o melodie preferata de la Justin Bieber; sa urmaresti in secret o telenovela; sa fii la curent cu ce mai face Oana Zavoranu.
In esenta, placerile vinovate sunt acele experiente culturale, poate prea facile sau siropoase, dar pe care totusi uneori le alegi in locul lui Heidegger. Cum ar fi Eurovisionul.
Eurovisionul este un fenomen care continua sa ma surprinda. Este, de departe, subiectul care starneste cele mai mari pasiuni pe Facebook, depasindu-i cu gratie pe Simona Halep, Klaus Johannis sau logo-ul Iasi – Capitala Culturala. Peste tot in Europa, Eurovisionul absoarbe oamenii aproape impotriva vointei lor: De ce a fost eliminata Danemarca? Cu ce era imbracata tipa din Georgia? Sau, cum ar spune comentatorul BBC – De ce Andre Agassi a decis sa cante pentru Romania?
Nimeni nu se poate opri din a oferi lista personala a celor care se vor califica. Cu voce sigura si ton expert, toata lumea face pronosticuri despre castigatori: va fi Rusia, desigur. Si, chiar daca nu iti place deloc melodia care iti reprezinta tara, nu te poti opri din sperat ca poate-poate, anul acesta…
Exista si criticii de serviciu ai Eurovisionului. Din pacate, sunt pierzatori inca de la prima remarca rautacioasa. Motivul este simplu: toti cei care intram in nebunia Eurovision deja recunoastem ca nu suntem cool. Pur si simplu nu suntem si, pentru cateva zile pe an, nu ne pasa. E greu sa fii rautacios cu atat de multi oameni care se declara din prima vinovati de prea mult entuziasm.
Editia din acest an a Eurovisionului m-a trimis cu gandul la nunta regala din Marea Britanie din 2011. A fost aproape imposibil de evitat. Oameni perfect normali s-au transformat atunci in fini conaisseuri in ale palariilor, au fost perfect capabili sa aprecieze calitatea interpretarilor corale si, desigur, au avut opinii clare despre rochia de mireasa. Da, poate nu a fost chiar cel mai adult lucru pe care l-am facut in vietile noastre, dar oricine nu recunoaste ca si-a sters coltul ochiului in timpului nuntii nu are pic de integritate.
Rareori sunt insa aceste gusturi discutabile atat de impartasite pe scara larga incat sa devina acceptabile. Cei mai multi dintre noi stim ca vom fi judecati pentru ele atunci cand vor iesi la suprafata. Cea mai buna metoda de aparare a devenit sa ti le recunosti in mod deschis, cu aceasta precizare atasata ca un apendice: „este mica mea placere vinovata“. In spiritul transparentei totale, iata lista mea subiectiva: orice reality-show in care este vorba despre dadace; maneaua Tu esti femeia visurilor mele; sa merg la magazinul din cartier in pijamale; conexiunea de internet care bate pana in baie; fiecare videoclip motivational publicat vreodata pe Facebook.
Mai exista o modalitate de gestionare a sentimentului de vinovatie culturala. Este predicata de budisti si ortodocsi deopotriva, campioni mondiali si casnice care scriu rubrici de sfaturi: sa nu te lasi influentat de ceea ce cred altii despre tine si gusturile tale. Hai, Romania!