dar obositi de-atata imaginatie/ intra-n biografia mea gravi ca-n rezervatia leprei/ gata sa delimiteze zonele albe si sa strige:/ pericol de contaminare/ virus muzical/ bacterie purtatoare de lacrimi/ caine cu efect intarziat/ cu ochii holbati la suncile aurii ale Occidentului zice ca nu prea i-e foame/ canta prosteste ca tonomatul ce refuza moneda/ tatal lui in depoul de locomotive miroase pe-ascuns levantica/ mama lui cara lazi si surzeste treptat (presupunem ca nu vrea s-auda)/ sora educatoare la o scoala de debili mintali se simte libera libera/ despre frate nu se stie nimic ceea ce-i cu mult mai grav/ existenta acestei familii il predispune la ingaduinta/ dar are un fel special de a-si iubi tara care nelinisteste/ si nu putem sa-i scoatem pamantul dulce din gura/ fara sa se surpe bisericile din tinutul natal.“
Nu-i greu de recunoscut autorul acestei splendid-indraznete poezii, intitulata Biografie saraca si desprinsa din volumul Democratia naturii. Ea exprima 100% natura nonconformista a lui Mircea Dinescu, fiind o arta poetica exact pe masura psihologica a poetului.
Dupa aproape un deceniu de la debutul lui editorial, prima tinerete libera si expansiva a lasat loc unei maturitati accelerate, mai preocupate de realitatea sociala inconjuratoare, pana la punctul unei maxime angajari etice. La aceasta varsta (30 de ani!), Dinescu devine un fel de aparator din oficiu al libertatii in fata tribunalului Istoriei intesat de procurori si delatori. Poezia lui este acum subversiva, contestatara prin aluzie sau referinta directa. Apar in ea, in mod uimitor pentru epoca respectiva, teme si cuvinte tabuizate ideologic, risipite insa cu dexteritate de autor intr-un discurs de o vioiciune care nauceste. Astfel ajungem sa vedem in aceste versuri scapand de sub controlul cenzurii o figura odioasa precum cea a turnatorului benevol la Securitate.
De la bun inceput, personajul construit de poet (el insusi) intra in opozitie cu „unii“ care ii vor raul si-abia asteapta sa-l vada „plutind/ ca Ofelia cu o coronita de ziare pe cap“. Imaginea actualizeaza ironic cunoscuta scena shakespeariana, aducand in poem ziarele (adica actualitatea), ca un material adecvat, modern, pentru vechea coronita de ramuri. Poezia va fi rulata pe relatia de adversitate fatisa intre poet si cei ce ii studiaza biografia. „Obositi de-atata imaginatie“ (cata incape intr-o singura comparatie a poetului!), acestia au un mod extrem de meticulos de a studia cutele si straturile unei biografii. Intra sub microscopul lor nu doar eroul propriu-zis al anchetei, ci si tatal si mama lui, sora si un frate misterios: intreaga familie.
Portretele-robot se vor lamuritoare, cel al protagonistului fiind desigur mai detaliat. Personajul e un veritabil „pericol de contaminare“, un „virus muzical“, o „bacterie purtatoare de lacrimi“ (pana aici, descriptia abunda in termeni medicali), un „caine cu efect intarziat“ atras de „suncile aurii ale Occidentului“ (aluzia e transparenta, pe fundalul penuriei alimentare din ultimul deceniu ceausist); in fine, el „canta prosteste ca tonomatul ce refuza moneda“ (o aluzie mai putin clara, dar decodabila daca ne gandim la alti autori si la omagiile lor la adresa „conducatorului iubit“, iesite pe banda dintr-un tonomat primind monedele regimului).
Dupa aceste savuroase caracterizari, poetul va intra in pielea si in modul de gandire specific informatorului, parodiindu-i stilul tamp-oficial: „smamat presupunem ca nu vrea s-auda“, „despre frate nu se stie nimic ceea ce-i cu mult mult mai grav“. ?Si facandu-l sa descopere „dovezi“ ridicole ale culpabilitatii eroului si familiei sale: „tatal lui in depoul de locomotive miroase pe-ascuns levantica“, „mama lui cara lazi si surzeste treptat (presupunem ca nu vrea s-auda)“, „sora educatoare la o scoala de debili mintali se simte libera libera“, „despre frate nu se stie nimic ceea ce-i cu mult mai grav“.…
Iata cum biografia de fapt obisnuita a personajului luat in vizor devine in ochii vigilenti ai turnatorilor plina de pete albe. Imaginatia informatorului generic (caci el e adevaratul protagonist, in negativ, al poemului) este umflata de asemenea parodic pentru ca, raportata la o biografie neavand nimic iesit din comun, sa produca efecte de comica inadecvare. Abia finalul ii va apartine din nou poetului nostru: „existenta acestei familii il predispune la ingaduinta/ dar are un fel special de a-si iubi tara care nelinisteste/ si nu putem sa-i scoatem pamantul dulce din gura/ fara sa se surpe bisericile din tinutul natal“.
Imaginile, toate, lasa sa se vada conturul actiunii poetice. Patriotismul curat si de neexploatat al poetului se afla intr-o opozitie ireconciliabila cu „patriotismul“ abject al turnatorilor. Practic, Biografie saraca, pentru un cititor de azi, circumscrie exact talentul extraordinar si obsesia morala pe care Mircea Dinescu si le-a topit, de tanar, in lirica sa rebela si cuceritoare.