Numarul celor inscrisi a variat in jurul a cinci, iar adevarul e ca nici nu poti lucra eficient cu mai multi. Pentru ca eu am dat acestor intalniri o dimensiune foarte practica, de „laborator“ unde curiosii atrasi de teatru, dornici sa cunoasca scena si din culisele ei, din etapele premergatoare intalnirii cu publicul, sa incerce chiar sa scrie un text dramatic. Sau macar fragmente. Sa construiasca povesti dramatice, sa inventeze personaje credibile, sa imagineze dialoguri. Unii au venit cu texte gata scrise, deloc rele, perfectibile, desigur. Majoritatea a fost reprezentata, in fiecare an, de domnisoare si doamne! Am si glumit pe tema aceasta, luand decizia sa favorizam actritele, imaginand partituri generoase pentru interprete. Sa corectam „nedreptatea“ facuta de indelungata istorie a genului, care, se vede si fara liste exhaustive, i-a cam favorizat pe actori!
Grupele au fost foarte eterogene, cei interesati provenind din zone de activitate diferite, uneori neasteptate: studenti ori absolventi de teatru, dar si jurnalism, litere, comunicare publica si… contabilitate! Ceea ce arata ca lumea intelege importanta teatrului nu numai ca mijloc de petrecere a timpului liber si de socializare, ci si ca resursa pentru dezvoltarea personala si obtinerea unor beneficii profesionale in ocupatii care presupun relatii cu clientii, abilitati de comunicare, putere de convingere. Sunt multe profesiuni care, desi aparent nu sunt tangente cu teatrul, au, in esenta lor, multe de invatat, de preluat din arta scenica. Avocatura, profesoratul, PR-ul, business-ul, politica pot beneficia de un spor de succes prin imprumutarea unor tehnici specifice interpretarii actoricesti. Stiinta de a-l asculta pe celalalt, de a conduce o discutie, de a persuada cu argumente si prin farmec, de a vorbi in fata unui public, toate sunt elemente ce provin din teatru. Societatea spectacolului, despre care vorbea inca de la jumatatea secolului trecut Guy Debord, isi dovedeste longevitatea! Societatea moderna se exprima prin spectacol, acesta e „modelul actual al vietii dominante la nivel social“, iar formele sale sunt publicitatea, divertismentul si propaganda! Exista „teatre de razboi“, „actori politici“, iar totul e „un adevarat spectacol“!
Cum s-au desfasurat cursurile? Intr-o atmosfera colocviala, stimulatoare, animata de curiozitate; prin expunere, maieutica, lucrul pe text, discutii, intrebari. Multa practica: exercitii concrete de scriere. De la simplu la complicat. Fiecare si-a ales un subiect, o situatie dramatica din viata reala, pura imaginatie ori propria biografie, foarte diferite, in functie de zona de interes, capacitatea de fictionalizare, spiritul ludic. Unii au devenit personaje in textele celorlalti. Unii au preferat realismul, altii absurdul, altii comicul. Cursantii mei nu se vor apuca de scris piese, in orice caz, nu toti, dar cu siguranta vor fi spectatori mai buni de-acum incolo. Vor avea expertiza. Vor sti cum sa „citeasca“ un text dramatic, cum sa identifice o poveste buna, cum sa portretizeze un personaj, cum sa formuleze o replica. Nu neaparat pe scena, in viata! Ceea ce, de multe ori, e mare lucru!
Motivatiile fiecaruia au fost diferite. Lui R.I., i-am sugerat eu sa vina. E interesata de cultura, de teatru in special, are fler si condei. Pe M.A. o interesa mai degraba receptarea critica a unui spectacol/film, dar s-a adaptat din mers, cu rezultate foarte bune. Si, oricum, intelegerea si evaluarea unui spectacol presupun si analiza textului transpus. A.C. e contabila, da!, face si cursuri de actorie, a scris deja si cateva piese, s-a luptat cu didascaliile excesive, „defect“ de literatura, a inteles si respectat faptul ca-n teatru cuvantul inseamna actiune, actiune vorbita, cum atat de bine zice Pirandello. I.G. incepe intotdeauna cu titlul, vrea sa afle in primul rand cum trebuie sa fie titlurile, „daca am titlul, stiu ce trebuie sa fac“. E tentata de teorie, dam si notiuni, tehnici dramaturgice, nitica bibliografie. Avem inceputul (minunat romanul lui Matei Visniec Negustorul de inceputuri de roman, vorbim putin si despre stilul lui ca dramaturg), dar ce facem cu finalul? Feluri de finaluri, lovitura de teatru, finaluri multiple, finalurile false, deschise. Vorbim colateral si despre film, doar sunt arte surori! Si, T.O., domnul T.O.!, e simpatic, are simtul umorului si, cu siguranta, va scrie pentru teatru. A venit deja cu o piesa, am citit-o „pe roluri“, dramatizat, ca sa realizeze ca verbalizat, cuvantul scris e deja cu un pas mai aproape de scena, ca il simti altfel! Dar isi arata si vulnerabilitatile, care trebuie cautate intotdeauna in zona logicii dramaturgice, a raporturilor dintre personajele principale si cele secundare, a manierei de a conduce actiunea dramatica si replicile. Urmarim relatiile dintre personaje, evolutia situatiilor dramatice, tempoul, punctul culminant si… sfarsitul.
A fost o grupa foarte buna. Am si ras, mult, dar cu folos. Sunt foarte multumita de… scor: am adus inca cinci oameni mai aproape de arta teatrului!