Au venit ai tai pe la tine sa-ti vada casa din Bucuresti?
Nu.
Dar vor veni?
Era vorba ca vin acum de Paste, doar ca mama a auzit la televizor ca va fi frig si n-au mai venit. Au zis ca vin in iulie.
Ce e in iulie?
Nu e nimic. E cald afara. Mama are astm si nu suporta sa stea in casa cu animale. Si eu am si caine, si pisica, va trebui sa vad cum sa ii ascund de ea. Cainele il bag intr-o cusca, cu pisica e mai greu. Pisica nu o sa stea in nici o cusca.
Cu ce bani ti-ai luat casa?
Cu banii altora. Am imprumutat de la prieteni.
Toata viata ai cheltuit bani din viitor?
Tot timpul. Cand eram elev jucam deja la teatru, la Nationalul din Iasi, ma imprietenisem cu actorii si mai mergeam la bar. Nu aveam bani niciodata, iti dai seama. Si ma duceam la barul ala, si era fata mea pe usa cu datoriile. Poza mea pe usa! Tot timpul!
Si cum reuseai sa iti achiti datoriile?
Nu stiu, dar reuseam. Nu stiu, nenica! Atunci cand iti era lumea mai neagra, aparea un prieten – lasa, ba, ca iti dau eu. Si imi dadea – ba un ban, ba o masa calda. Nu e multa logica in povestea asta.
Ai tai erau oameni simpli?
Foarte simpli. Tata era maistru.
Unde era maistru?
La fabrica unde lucra si mama. Era chiar maistrul lu’ mama.
Asa s-au cunoscut?
Uite ca nu stiu cum s-au cunoscut. N-am avut curiozitatea sa ma interesez. Chiar! Imi inchipui ca asa s-au cunoscut, ca doar nu mergeau la intalniri pe vremea aia. Mama era tesatoare. Tesea covoare.
Si talentul asta artistic de unde iti vine dumitale?
Cred ca de la tata.
Era talentat?
La toate nuntile, la toate botezurile facea spectacol. Era sufletul petrecerii.
Marius Manole a avut bucuria paharului, dar a renuntat la ea
Canta, ce facea?
Zicea bancuri. Tragea la masea si zicea bancuri. Am avut si eu darul asta, al paharului, dar am renuntat la el. La noi, la moldoveni, e bucuria asta a paharului.
Sa fie nunta nunta!
Asa, asa.
Dar cu bancurile ai ramas?
Deloc. Urasc oamenii care spun bancuri. Nu-i suport.
Dar tu cum intretineai atmosfera?
Nu cu bancuri. Cu intamplari din viata de zi cu zi, mai degraba. Vorbesc mult, vorbesc foarte mult, insuportabil de mult. Dar nu suport actorii care spun bancuri, nu suport actorii care cand te vad incep sa-ti spuna un banc. „Il stii pe ala cu…?“. „Nu, si nici nu vreau sa stiu.“
Deci, talentul e pe linie paterna, intuiesti.
Da, asa zic.
Dar din alte ramuri ale arborelui genealogic, nimic?
Din ce cunosc, nu.
Esti singurul care a ajuns la Bucuresti?
Da. Foarte putini au venit si in vizita, nu ti-am zis? Am niste rude care locuiesc la Londra. O verisoara care e profesoara, dar in rest nu prea au parasit Moldova. Ai mei sunt cam prima generatie incaltata.
Bunicii?
Mai traieste bunica-mea, la ea, la tara.
Marius Manole este un om foarte religios
Si cu credinta care era relatia la tine acasa?
In familie la mine, mama nu era extrem de credincioasa. Nu aprindea candela in fiecare dimineata sau alte lucruri de genul acesta. Nu mergea des la biserica. Aveam, cred, o icoana in toata casa, daca o aveam si pe aia.
De Paste si de Craciun cum era?
Le sarbatoream ca pe niste sarbatori de pus masa si de mancat, n-aveau nici o incarcatura religioasa.
Si tu?
Eu sunt religios.
Cum asa?
Nu stiu. E adevarat ca bunica-mea de la tara, din partea mamei, e extrem de credincioasa. Dar e o credinta destul de vecina cu superstitia, asa. Cam la prima mana. Trebuie sa credem ca uite ce a zis parintele, ca daca ne spalam cu apa asta in care a stat oul, o sa avem noroc tot anul si d-astea.
Din ce sat e ea?
E dintr-un sat care se cheama… Nu mai stiu cum se cheama! E mai departe de Poplaca. Iar Poplaca e un fel de capat al lumii. Nu mai stiu, pentru ca bunica-mea nu e de fapt de acolo.
Cum nu e?
Nu e. S-a recasatorit acolo, dupa ce a murit bunica-miu. Copiii, printre care si maica-mea, s-au cam opus acestui mariaj. Era invers ca la familiile normale: copiii se opun casatoriei mamei lor! Dar, na, asa mai e pe la noi, la moldoveni. Si de acolo nu e nimeni, bunica-mea s-a dus peste niste dealuri si s-a indepartat foarte tare de orasul Iasi, drept pentru care vreo cinci ani nici nu s-au vizitat. Dupa care s-au impacat.
O epopee.
Deci maica-mea n-a fost de acord cu maritisul maica-sii, da?
Cu primul bunic ce s-a intamplat?
A murit saracul. Dar desi nu era nimeni de acolo, eu am crescut acolo.
Iti placea?
Imi placea si nu-mi placea. Eu fiind totusi un copil venit de la Iasi. Sunt in zodia Balantei – mie toate lucrurile imi plac si nu imi plac in acelasi timp. Sunt bucuros acum ca am mancat somonul asta (n.r. – interviul s-a desfasurat intr-un restaurant de langa Teatrul Bulandra, in zona Gradina Icoanei din Bucuresti, iar actorul a degustat, cu aceasta ocazie, un peste), dar ma gandesc ca poate mai bine nu-l mancam. Toata viata mea cam asa s-a desfasurat. Toate deciziile mele au fost si bune, si rele in acelasi timp.
Si echilibrul cum il gasesti?
Pai, uite asa!
Si la tara?
Nu prea-mi placea, ca aveam doar un verisor pe acolo cu care sa ma joc. Era mai mic decat mine si faceam din el tot ce voiam. Il speriam, il bateam. Fii atent: i-am zis o data ca daca nu invata pana la ora patru tabla inmultirii trag cu arcul in el si dupa ce trag il mai trimit si inapoi la Iasi, la maica-sa! Si fii atent ce-ti zic: se face ora patru, si vara-miu nu invatase tabla inmultirii. Si la patru, cand sa trag eu cu arcul in el, aveam arcul indreptat spre el, sa trag, si chiar atunci a intrat pe poarta maica-sa! Ma, iti dai seama? Puterea gandului! Eu cred foarte tare in puterea gandului.
El a crezut ca au legatura aceste lucruri?
Nu el. Eu. Nu intelegi? Eu le-am facut posibile cu mintea mea.
Cati ani aveai?
Cred ca eram prin clasa a treia. Sau poate ca a patra. Nu mai stiu. Eu toata viata am crezut in puterea mintii.
Si cu Dumnezeu in ce relatii esti?
Pai, tot pe baza asta, cu puterea mintii. Eu sunt mai credincios decat mama. Am mai multe icoane decat are mama.
La biserica te duci?
Ma duc, dar nu prea des, ca n-am timp. Ca oricare alt lucru din viata mea – mi-ar placea sa il fac si nu il fac. Dar mi-ar placea sa am timp sa merg la biserica.
Te linisteste atmosfera aia?
Foarte mult.
Iti place ritualistica de la biserica?
Da.
E si acolo tot un fel de teatru, de spectacol.
Da, e mereu acelasi spectacol, practic. Imi place. In general incep sa imi placa lucrurile ordonate. Eu care am fost toata viata nu dezordonat, ci haotic, nenica… Incep sa ma enerveze lucrurile care sunt in dezordine si pe care nu le pot ordona. Daca ma duc undeva prin tara si rezerv un hotel, si acolo gasesc altceva decat ce stiam eu ca am comandat, nenica, ma apuca niste nervi… Tremur!
Varsta.
Nu stiu daca e varsta. Altadata eram multumit daca am un acoperis deasupra capului. Dar m-am schimbat.
Toamna te intorceai la tine acasa, la Iasi. Acolo unde stateai, intr-un cartier muncitoresc?
Nu chiar, eram destul de in centru, intr-un bloc, la etajul cinci. Un cartier foarte OK, scoala mea era in spatele blocului.
Nu era periferie.
Toata viata mea am stat numai in centru. N-am stat niciodata la periferie, in nici un oras.
Deci nu te bateau copiii pe la periferie sa-ti manance sandwich-ul.
Nu, dar ma bateau in centru.
Ai patit asta?
Pai da, pentru ca eram un copil foarte mic la stat, prapadit, pricajit. Si mai eram si enervant. Adica si eu m-as bate, daca m-as intalni acum pe strada.
Erai tare in clont?
Aici seman cu maica-mea. Moldoveanca. Spuneam tot, ii param, eram ceva ingrozitor. Si cum ma prindeau, ma bateau.
Si tu ce faceai?
Mai fugeam, ma mai prindeau. Desi fugeam bine, eram recunoscut pentru fuga mea. Si dupa ce ma bateau, plangeam, ma duceam acasa si ma mai batea si tata ca am facut eu ceva, altfel nu luam bataie degeaba. Si uite asa trecea ziua. Altfel, ne jucam.
Ce?
Dar ce nu ne jucam! Sapte pietre, Ratele si vanatorii, tot. Daca nu daramai pietrele alea, mi se pare ca luai cate o pedeapsa – saruta-l pe ala, sarut-o pe aia, ca de-asta se jucau jocurile astea, erau doar un pretext sa se pupe copiii intre ei. Mai jucam Flori, fete, filme sau baieti.
Si erai bun la jocurile astea – erai vreun lider sau erai ultima gaina din cotet?
Ultima gaina nu eram niciodata, eram oarecum un lider, ca aveam o inteligenta nativa. Ma dumiream eu repede care e treaba, imi mergea mintea, ma prindeam.
Marius Manole nu stie nimic din fizica, chimie, matematica etc.
N-ai fost vreun tocilar.
Niciodata. Drept dovada ca nici nu stiu nimic. Nimic din chimie. Nimic din fizica. Nimic din matematica. Nimic. Le prindeam usor, dar daca nu le prindeam reuseam eu sa-i pacalesc pe profesori la modul ca ajungeau sa-mi spuna „Vezi ca maine te ascult!“. Si invatam si eu lectia aia de a doua zi si gata, nu era asa de greu. Habar n-aveam nimic in afara de lectia aia, chiar daca aveam zece in catalog.
Nu erai nici vreun viteaz.
Nu eram. Eram sprinten la minte, dar si la fuga. Am facut atletism. Aveam si viteza, si rezistenta. Am fost si la concursuri de atletism, am luat si diplome. Le are mama pe acasa.
Aveai calitati fizice.
Aveam. Numai ca eram mic si slab. Dar, la atletism, e bine uneori sa fii mic si slab.
Cum ai renuntat la sport?
N-am renuntat neaparat, dar parca eram prea mic. Altfel, eu voiam sa fac de toate: as fi vrut sa fac gimnastica, as fi vrut sa fac tenis de masa. Am facut tenis de camp vreo doua luni, am facut karate.
Erai hiperactiv, te trimiteau ai tai ca sa scape de tine de acasa.
Nu ma trimitea nimeni, ma duceam singur. Ai mei habar n-aveau pe unde umblu.
Nici cu teatrul n-au stiut.
De unde sa stie?
Marius Manole a crescut si el cu cheia de gat
Dar nu se intrebau pe unde umbli?
Nu. Ca eram cuminte. Daca ziceam ca la trei sunt acasa, la trei eram acasa. Eu sunt din generatia cu cheia la gat, parintii mei plecau de dimineata si mai veneau pe la trei-patru dupa-amiaza. Si trebuia sa imi umplu timpul si sa am si grija de casa. Si daca nu dadeam foc la casa, inseamna ca aveam grija si ca se puteau baza pe mine, nu? Cam asa se punea problema. Imi ziceau sa nu primesc copii in casa…
Dar bineinteles ca tu primeai.
Evident.
Si ce faceai cu copiii astia?
Ne uitam la diapozitive, faceam spectacole.
Jucai in ele?
Faceam bilete de hartie, le vindeam cu trei lei sau cu cinci lei, faceam si bani.
Deci aveai si spirit de antreprenor. Si cand ti s-a pierdut spiritul de antreprenor?
Nu stiu cand s-a pierdut, dar incepe sa-mi revina. Cel mai tare mi-ar placea acum sa-mi deschid un restaurant, dar nu o sa iti spun de care, ca e o idee la mijloc, un fel de restaurant la mine acasa. Mi-ar placea sa fac bani, nu-ti ascund.
Ai abilitati de bucatar?
Imi place foarte tare sa gatesc. Si imi ies lucrurile, fara sa fi facut nici o scoala in sensul asta. Tot asa – de la sine. Si painea mi-o fac singur, in ultimele trei zile mi-am facut singur painea.
Marius Manole are nostalgia primului pilaf gatit. I-a iesit cam apos
Ti le-ai descoperit acum, la maturitate, sau le stiai dintotdeauna?
Imi aduc aminte ca prima data am facut un pilaf cand eram la Focsani. Am plecat de acasa. De tot, adica. Ma angajasem la Focsani. Si am plecat de acasa la gara cu o perna in sacosa.
Perna aia ai tarat-o dupa tine prin tara?
Perna nu, fata de perna am avut-o opt sau noua ani. Era dintr-un anumit material, unul dintre putinele pe care pot sa dorm. M-am dus la Focsani si prima data in viata mea am luat salariu. Si cu primul salariu in mana… L-am batut tot cu colegii. In cateva ore, nu mai avea niciunul nici un ban. A doua zi… ce facem? Ca ne era foame. O sun pe mama, zic: „Mama, uite, am niste orez, am niste carne, si as face niste pilaf, dar nu stiu cum…“.
Nu mai gatisei niciodata.
Nu.
Cati ani aveai?
Vreo 22. Si atunci am facut pilaful ala. Mi-a iesit foarte bun. Cam apos, dar bun. Atunci am gatit prima data, intr-un apartament, in Focsani, la un aragaz, pentru mine si alti actori, colegii mei.
Daca erati mai cumpatati, ati fi avut bani sa mancati.
Categoric. Dar cum sa fim cumpatati la prima leafa?
Ce leafa aveai?
Nu mai stiu, dar destul de mare. Cred ca vreo zece milioane, o mie de lei in banii de azi. Nu mai stiu. Ne-am cumparat adidasi, i-am facut praf, iti dai seama.
Si jucai de banii aia?
Nu. N-am jucat mai nimic la Focsani.
Hai sa revenim la copilarie. Faceai spectacole, le vindeai, ca sa zicem asa. Fotbal jucati?
Nu. „Patratica“, un fel de tenis cu piciorul. La asta eram bun. Fotbal n-am jucat niciodata, in cadru organizat adica.
Vad ca ai tai s-au ocupat de educatia ta, nu te-au lasat chiar de izbeliste. Ti-au luat si minge?
Mi-au luat.
Se uitau ce note ai in catalog?
Pai, ce batai imi luam…
De la mama sau de la tata?
De la tata.
Adidasi iti luau sau cum?
Da, nu pot sa zic ca mi-a lipsit ceva, imi luau de toate, dar cu masura, asa. Nu mi-a lipsit absolut nimic, n-aveam fite.
Ai tai aveau masina?
Nu. Foarte tarziu, dupa Revolutie si-au luat o Dacie. N-am avut casetofon, am avut un televizor si un radio Gloria.
La ce te uitai?
La tot. Dar nu erau decat doua ore pe timpul ala. Era destul de putin totul asta.
Cei mai buni prieteni ai tai din copilarie?
Eu, ca si cum, eram prieten cu toata lumea. Nu-mi place sa ma cert – foarte rar ma cert cu cineva.
Dar n-ai un prieten din copilarie sa-l ai si acum – dupa treizeci de ani?
Nu, n-am. Din pacate, probabil. Nu stiu. Nu stiu cum era mai bine – sa am sau sa n-am? Ti-am zis: sunt Balanta. Totul e si bine, si rau.