Citind poezia lui Dorin Tudoran, observam o diferenta importanta fata de tineretea lirica a „saizecistilor“ din generatia anterioara. Ea tine de lumina si atmosfera (fizica si morala), de tristetea difuza din versurile autorului. Nimic, la el, din ingenuitatea descoperirii universului si caracterul preponderent solar al debuturilor predecesorilor. Poetul priveste lumea nu cu scepticism, dar cu ingandurare, cu un cearcan de melancolie si presentimentul a ceea ce va sa vina. Fundalul vietii este moartea, cursul experientelor intra, simbolic, intre malurile „de mercur“ ale Akheronului – raul ridicat de Dorin Tudoran pana in titlul unui volum al sau. Fara a fi un autor livresc, Tudoran e unul cultivat, cu un arierplan cultural evidentiat prin numeroase referinte si sugestii de acest ordin. El isi „joaca“ adesea strofele pe doua planuri distincte, asigurand textului un subtext sau o tematica din sfera literaturii deja constituite si istoricizate.
Este exact situatia din Tanarul Ulise, poem din sumarul volumului Uneori, plutirea, scris de un autor el insusi tanar, si care moduleaza o veche poveste de dragoste. Barbatul plecat pe mare, departe, pentru a lua parte la razboiul troian de recastigare a frumoasei Elena; razboinicul strateg, care da atatea mostre de iscusinta si asigura victoria finala a aheilor; calatorul ce asteapta cu nerabdare sa ajunga acasa, dar intampina in cale nenumarate obstacole si ispite… Iata ce se „ascunde“, ca identitate si simbolistica, sub trasaturile personajului conturat de Dorin Tudoran. Iar la capatul celalalt, buna, la fel de credincioasa Penelopa, sotia care rezista nu mai putin eroic avansurilor tot mai brutale ale petitorilor de ocazie; neuitandu-si o clipa barbatul, nedespartindu-se, launtric, nici o zi de cel pe care-l iubeste… Sunt, toate acestea, date si valori deopotriva morale, afective si culturale.
Dorin Tudoran le implica in tesatura sa lirica. Avem in pagina de poezie o rama mitica a iubirii, un cadru in acelasi timp ferm, inoxidabil (datorita fortei morale a celor doi soti) si pulsatoriu (prin insusi sentimentul care-i leaga). Un cadru in care sa poata intra, aprinse de flama erotica si transfigurate poetic, varii experiente. Se observa insa cu usurinta si variatiile, accentele, pe care le introduce poetul in scenariul arhetipal. Mai intai, personajul feminin e focalizat in tristetea si durerea singuratatii sale („Cand vei putea sa tii, fara durere,/ cumpana noptii pe fruntea-ti intristata…“); dupa care, pe un ton cald si intr-o adresare directa, e incurajat sa ramana tare („Sa nu te clatini, trupul tau sa fie/ trestie de sticla adapostind lumina…“), pentru a face, intr-un sfarsit fericit, semn „celui uitat“.
„Uitat“ sau numai plecat? O nota de ambiguitate creatoare in acest poem aparent limpede in structura lui, dar cu sugestii fine nuantand conturul personajelor si al povestii lor. Ca intr-un act de magie, o stranie corespondenta se stabileste aici. Daca indemnurile vor fi urmate, din mare se va intrupa „tanarul Ulise“ cu „credincioasele-i catarge“ aprinse ca semn de recunoastere. Modurile si timpurile verbale intaresc raportul cauza-efect, plasat in sfera supranaturalului, dar nu mai putin eficient: imperativul povetelor („sa nu te clatini“, „sa dai un semn“) e urmat de un viitor cert, fara discutie („si va sosi pe mare – tanarul Ulise“).
Dincolo de frumusetea deosebita a unor imagini (trestie de sticla, asa cum mai intalnim in poezia lui Dorin Tudoran, ca o expresie a fragilitatii si transparentei clinchetitoare, in care lumina se poate adaposti; sau fumul ce se ridica spre cer ca un copac de sare), de remarcat si puterea halucinatorie a viziunii. E suficient ca iubirea sa nu se stinga, pentru ca focul vietii si al prezentei tanarului Ulise sa se aprinda iarasi, miraculos si inalt.
Pieptul barbatului poate fi „devorat de alge“ (ceea ce inseamna ca el poate fi si mort, destramat pe fundul unei mari pe care nu a mai ajuns s-o traverseze); dar inima e indestructibila, mereu vie – si spalata (!) de calator in apa marii pentru a fi oferita sufletului pereche. Ulise nu mai era tanar cand se intorcea in Ithaca. Aici eroul ramane insa „tanarul Ulise“, pentru ca asa s-a pastrat in memoria si sentimentele femeii cand a plecat – si asa va ramane.
Versurile lui Dorin Tudoran construiesc, in numai patru strofe, o splendida poveste de dragoste cu radacini in modelul mitic.