E vineri dupa-amiaza si cei de la Asociatia Studentilor Arhitecti Iasi (ASAI) inca lucreaza de zor la pavilionul de la intrare, o instalatie din lemn si sfoara. Printre ei isi fac loc curiosii, pe jos sau pe biciclete, spre Strada Pogor, acum plina de oameni si standuri de tot felul. Din cand in cand, mai vezi si cate un tanar pe skateboard, facand slalom printre pietoni si stalpii instalatiei, grabindu-se inspre parc. „Nu, nu face asta“, e atentionat de catre un voluntar oricine incearca sa traga nestiutor de sforile pavilionului.
Cine n-are bicicleta sau si-a lasat-o acasa poate oricand sa treaca pe la cei de la i’Velo si, in schimbul buletinului, sa inchirieze doua roti pentru cateva ore. Daca, in schimb, ai venit mai mult sa lenevesti, cei de la Acaju te asteapta pe terasa, la un cidru sau o limonada, si ori esti ghidus si prinzi loc in hamac, ori te intinzi pe sacii rezemati de perete, privind lumea de la festival in timp ce-ti sorbi bautura.
Pe drumul spre Muzeul Literaturii Romane, un copil isi exerseaza saritura-ntr-un picior pe sotronul colorat. Arunca tacticos pietricica si, desi e singur, respecta regulile jocului. Cand greseste, o ia de la capat. Cei mai mici stau in cosul cu bile de alaturi, in timp ce parintii se relaxeaza pe banca. In spatele lor au loc exercitii de echilibristica pe banda („slacklining“) cu cei de la Go Forward Coaching/Synergy Romania, cei mai experimentati reusind sa parcurga traseul si tinand diverse obiecte in mana. Iar daca te mai plimbi putin descoperi si „florile urbane“ ale celor de la Klipa, care au si pana la 2,5 metri inaltime.
Idei pentru Iasi, pe tabla
Toata lumea stie de frica celor doi neanderthali (Centrul Cultural German), vedetele festivalului, imbracati in blanuri groase si tarand dupa ei bate uriase. Fura femei si copii, te ataca atunci cand mai putin te-astepti si te lasa-n pace doar daca ii scarpini pe burta sau le cedezi berea. Ba unul dintre ei are si-o bicicleta preistorica, luata parca direct din Flintstones, pe care o poarta mandru dupa el.
Undeva pe partea dreapta a strazii Vasile Pogor, pe o tabla mare, neagra, sub „THE CITY WE WANT“ (en.: „Orasul pe care ni-l dorim“) scris cu litere ingrosate, trecatorii completeaza casutele goale cu ce si-ar dori ei de la un Iasi mai bun. „Profesori, nu pensionari recrutati“, „Controlori de treaba“, „Respect pentru biciclisti“ si „Cladiri vechi renovate si reconditionate“ sunt doar cateva dintre doleantele iesenilor care au trecut pe la Street Delivery. Insa peretele pare ca are propria viata, pentru ca la fiecare cateva minute mesajele sunt sterse, pentru a fi inlocuite de altele noi. Nu lipsesc „No Nichita!“, „TEII INAPOI!!!“ si „FARA CORUPTIE“.
In capatul strazii, pe un teren construit din bucati de BCA, mai multi tineri exerseaza miscari de parkour. Toti trecatorii se opresc macar cateva clipe sa-i urmareasca, cativa dintre ei tresarind cand au impresia ca cineva urmeaza sa cada, cand saritura e mai complicata.
Ca de obicei, una dintre atractiile principale ale evenimentului este bataia cu prafuri colorate din a doua zi a festivalului. In timp ce oamenii din mijloc se bombardeaza unii pe altii cu pumni de pudra, cei de pe margine doar isi intind mainile spre multime, sperand sa prinda si ei putina culoare, fara sa se pateze pe haine. Insa la final nu mai conteaza cine s-a ferit si cine nu, toti pleaca zambind si colorati, purtandu-si mastile provizorii cu mandrie copilareasca si lasand strada in urma lor ca un curcubeu amestecat ce nu se sterge pana in ultima zi.
In fata Muzeului Literaturii, un grup de copii se joaca cu o minge colorata, pasand-o de la unul la altul, in timp ce, pe scari, doi oameni citesc cate o carte. In scurt timp, mingea copiilor devine jucaria unui caine nazdravan. Cine vrea sa mai ia o pauza de la forfota festivalului se asaza pe scarile de-aici, unde muzica nu e asa tare, sau merge in spatele Muzeului sa se pozeze cu graffiti-ul plictisit. „Toata lumea sa vina in fata scenei pentru un scurt moment de dans“, anunta o voce feminina si, in ton cu vremea putin mohorata de duminica, baietii de la microfoane fac un cover dupa Sa ploua (Bean MC, Vali Umbra), in timp ce lumea din fata lor ii acompaniaza intr-un improvizat dans al ploii urban.
Pisicile nu polueaza
Cum tema editiei de anul acesta a fost „Global Warning“ („un avertisment asupra modului in care ar trebui ingrijit mediul inconjurator“), cateva dintre tarabe se axeaza pe diverse metode de ingrijire a mediului, cum sunt cei de la Upside Down, care promoveaza conceptul de „Upcycling“, transformand lucruri care isi incheie ciclul de viata in mediul urban, cum ar fi bannerele stradale si prelatele de camion, in produse noi, cu o valoare mai mare, portofele, genti sau huse de carti. Undeva in dreapta lor e un stand unde stau expuse diverse „Obiecte pierdute“: pahare goale de cafea, PET-uri de bere, doze de Cola. Pe fiecare dintre acestea mai e cate o eticheta pe care scrie „Decenta“, „Bun-simt“, „Respect“ etc.
Tot in spiritul eco, la editia de anul acesta s-a impus si o garantie de un leu pentru orice doza, sticla sau pahar cumparate de la terasa Acaju, incurajand astfel participantii sa aduca inapoi recipientele, in loc sa le arunce pe jos. „Pisicile nu polueaza, dar tu?“, scrie pe cateva dintre semnele de carte facute de cei de la Meow & Meuw.
Cei mai multi oameni au venit insa doar pentru libertatea si diversitatea pe care le propune festivalul fata de un weekend obisnuit in Iasi. Fie ca te plimbi pe strada, printre expozanti, tarabe de tot felul, oameni care danseaza sau care joaca board games (jocuri de societate) sau ca stai seara la concerte cu prietenii, pe scari sau pe iarba, Street Delivery pare o bucatica decupata dintr-un weekend mai linistit, de Septembrie, in Vama Veche. „Eu am venit pentru ca este una dintre putinele ocazii in care pot sa beau o bere in parc, in aer liber, fara sa ma intrebe nimeni nimic“, imi spune un tanar. „Oare mai exista si alti hipsteri in Iasi sau sunt toti aici?“, se intreaba alta. Iar la plecare, cand gardienii anunta ca se-nchide curtea Muzeului, toti isi tarasc pasii, parca dorind sa mai stea pret de-un pahar, asa ca se opresc in capul strazii, sub instalatia frumos luminata in noapte a celor de la ASAI, nesiguri incotro s-o apuce.
FOTO: Elena Racu si Marius Butiuc