Lituanianul Roman Kacew nu era la prima experienta de acest fel. Doar ca, dupa ce a ajuns in Franta, imigrantul si-a purtat oficial primul pseudonim si, sub numele de Gary, a fost premiat de Academia Goncourt pentru Radacinile cerului.
Doua decenii mai tarziu, romancierul va primi pentru a doua oara Premiul Goncourt, de asta data sub celalalt pseudonim, Ajar, cu romanul Ai toata viata inainte. Secretul celei de-a doua identitati literare a lituanianului s-a aflat de-abia dupa sinuciderea sa, in 1980, cand Gary-Ajar avea cincizeci si sase de ani. Alint e romanul pentru care fostul pilot de avion, devenit scriitor dupa razboi, si-a inventat cel de-al doilea pseudonim.
Sub aparenta unui spumos roman ludic – nu-i spun „umoristic“ de teama ca cititorul de la noi ar putea intelege ca e vorba de vreo susa jenanta, care l-ar fi facut pe Gary sa se ascunda sub un alt pseudonim – avem de-a face cu o parabola din speta romanelor scrise de moralistii francezi din secolul al XVIII-lea. Autorul oscileaza intre realismul unor situatii insolite si un fantastic tratat cu un umor care-l face aproape plauzibil.
Un domn singur si relativ singuratic, altfel un parizian obisnuit, isi ia acasa un piton drept animal de companie. Din cauza ca uriasul sarpe se incolaceste tandru pe trupul sau, dl. Cousin ii da numele de Alint. Numai ca dupa ce achizitioneaza sarpele, sensibilul ecologist nu se indura sa-l alimenteze cu vietatile care alcatuiesc hrana lui cea de toate zilele. Asa ca pana sa gaseasca o solutie gratie careia sa nu-si pateze constiinta de ecologist caruia ii plac si soarecii si porcii de Guineea, ca sa nu mai vorbim de iepuri, Cousin isi infometeaza pitonul si cere sfaturi din partea unor persoane mai mult sau mai putin autorizate asupra rezolvarii situatiei fara iesire in care se afla. Cineva ii sugereaza sa se insoare cu o femeie simpla si harnica, asupra careia sa-si reverse afectivitatea gresit utilizata. Sau, daca nu vrea sa se insoare, sa se gandeasca la copiii lipsiti de hrana din Africa.
Cousin nu ia casatoria in calcul, dar asta nu pentru ca ar avea preferinte sexuale care sa-l tina la distanta de femei, iar in ceea ce ii priveste pe copiii din Africa, ajutarea lor n-ar schimba datele problemei sale imediate, ca nu se indura sa-si hraneasca pitonul, care a inceput sa dea semne de inanitie. Suntem, de fapt, in fata aceleiasi probleme insolubile din Scrisori persane de Montequieu. Cum poate fi cineva persan? Se intreaba francezii, in timp ce persanii veniti in vizita in Franta isi pun la tot pasul intrebarea cum poate fi cineva francez sau european.
In romanul lui Gary-Ajar, marile intrebari sunt cum poate fi cineva ecologist si, viceversa, cum poate trai cineva care n-are preocupari ecologice. In dezbaterile intelectuale ale vremii, pe teme ecologice, Gary anticipeaza miscarile de strada ale ecologistilor, carora le descopera, totodata, cu un umor inrudit cu cel al lui Alfred Jarry, punctele slabe, in framantarile filosofico-alimentare prin care trece personajul sau. In aceeasi nota, a reducerii la absurd, Ajar ia in discutie una dintre marotele din dezbaterea publica frantuzeasca a vremii, aceea dintre amicitia indragostita versus casnicie, intretinuta de relatia accidentata dintre Sartre si Marguerite Yourcenar, dar si tema existentialista a opozitiei intre solidaritate si singuratate pe care Ajar o reduce la absurd, evaluand-o la nivelul relatiilor sexuale cu consecinte imediate.
Asa ca nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva Gary si-a luat acest pseudonim de teama ca stanga intelectuala franceza, pe atunci atotputernica, l-ar fi putut pune la index, ceea ce pentru un imigrant, in anii ’70, ar fi fost curata sinucidere literara, chiar daca Gary a luptat in razboi ca aviator al Frantei si chiar daca luase premiul Goncourt.
Cine a citit Ai toata viata inainte, romanul pentru care Gary a luat pentru a doua oara premiul Goncourt, la o ceremonie in care varul sau a pretins ca el e Ajar, in timp ce autorul era in sala, are destule motive sa inteleaga, o data in plus, prudenta asimilatului lituanian. E un roman despre meteci si minoritari care au de-a face cu nationalismul uneori implacabil al autoritatilor franceze, fata de care lituanianul Roman Kacew, desi a ajuns scriitor si diplomat francez, are sensibilitatea speciala a metecilor, fie ei si de succes, ca el.
Revenind la romanul pentru care Gary si-a luat pseudonimul Ajar, aici cred ca au intervenit temerile diplomatului de cariera, care s-ar fi putut trezi acuzat ca-si bate joc de puritatea idealista a ecologistilor francezi, despre care ulterior s-a aflat ca era subventionata de la Moscova, si ca ia peste picior marile dezbateri ale intelectualitatii franceze din care o parte a ei beneficia de suport sovietic, ceea ce probabil ca diplomatul Gary aflase de la servicii, dar nu putea devoala asemenea informatii. Citit intr-o asemenea grila romanul sau, Alint, nu e doar o parabola pe teme ecologice, ci si un avertisment cu cheie despre pitonul ideologic sovietic, cel caruia i-au cazut victime de buna voie intelectualii francezi de stanga, spre deosebire de el, lituanianul, care stia unde duce tandra incolacire a pitonului stalinist. Din acest punct de vedere, Alint ar fi putut fi un roman exploziv, daca Gary ar fi insistat asupra naturii politice secrete a parabolei sale cu un piton care-l face pe proprietarul sau sa se transforme intr-un piton.
Avand ca alibi conditia sa de metec, Romain Gary a putut asista nestingherit la marea pacaleala careia i-a cazut victima juriul Academiei Goncourt, care l-a premiat pe Emile Ajar. Totusi, in calitatea sa de cetatean francez, fidel noii sale patrii, Roman Kacew nu-si dezvaluie secretul in timpul vietii, ci intr-un text care a aparut dupa moartea lui, incat ai putea presupune ca s-a sinucis pentru a putea marturisi mai devreme cine era de fapt Émile Ajar. Sau poate pentru ca nu-si mai suporta tripla identitate.
Romain Gary (Émile Ajar), Alint, traducere de Irinel Antoniu, Editura Univers, 2015