– Fragment –
Vreo trei sute de politisti cu bastoane de cauciuc incercau sa imprastie multimea naravasa care voia sa patrunda pe pista Aeroportului. Oamenii se repezeau la politisti, imparteau pumni si picioare, incasau lovituri de bastoane, strigand: „Vrem avion! Vrem avion!“. Unii erau doborati la pamant, plini de sange, dar asta ii intarata mai tare pe ceilalti asediatori. Era o batalie crancena al carei deznodamant nu putea fi inca ghicit in clipa in care barbatul tanar si Nicanor Turturica ajunsesera in preajma Aeroportului.
In spatele politistilor si al gardului protector, pe pista, se zarea intr-adevar o aeronava a companiei AIR Moldova care parea gata sa-si ia zborul. Numai ca absurditatea situatiei sarea in ochi: trei-patru mii de asediatori nu ar fi incaput in acea aeronava nici in visele cele mai frumoase. Era insa ultima sansa, chiar si iluzorie, de a evada din republica. De aceea, Nicanor Turturica si insotitorul sau se grabira sa se alature multimii furioase.
„Vrem avion! Vrem avion!!!“
Profesorul de latina isi infipse mainile in bratul vanjos al unui politist care o ciomagea pe o femeie despletita, inlacrimata, isterica. Primi insa imediat un baston pe spinare, o lovitura naprasnica ce-l tranti la pamant. Un piciorong il calca pe burta, in invalmaseala, facandu-l sa urle de durere. Se ridica totusi, cu greu, si parasi, incovoiat, campul de lupta pentru a-si linge ranile. Il durea foarte tare spinarea si se aseza pe un rond, urmarind incaierarea dintr-o parte si gandindu-se sa revina in valtoarea bataliei cand durerea il va slabi.
Din cand in cand, ostilitatile incetau, ambele tabere avand nevoie de odihna si de regrupare. Atunci aveau prioritate acuzatiile, declaratiile, avertismentele si injuraturile.
„Lasati-ne sa mergem la avion, ticalosilor! Vreti sa ne aresteze transnistrenii? Nu sunteti politisti, ci niste porci!“, striga o doamna cu bluza sfasiata, care tinea de mana un copil inspaimantat.
„Inchide botul, muiere! Du-te acasa! Avem ordin sa pazim avionul! Iar voi savarsiti o infractiune!“, se rasti la ea un politist spatos care-si examina cu un oarecare dezgust bastonul murdar de sange.
„Sunteti niste cacati! In loc sa aparati poporul, voi va bateti joc de el!“
„Vrem avion, canaliilor!“
„Plecati de aici, banditilor! O sa utilizam armele de foc!“
In timpul unui asemenea armistitiu, pigmentat cu balacareli reciproce, de cladirea Aeroportului se apropie o coloana oficiala cu masini de lux si motociclete, care venise dinspre oras cu o viteza ametitoare. Mai multi guvernanti, in frunte cu presedintele Nicolae Flenchea, iesira din masini si, insotiti de cativa bodyguarzi cu revolvere, o luara la fuga spre pista de decolare, dupa ce un politist ii conduse spre o bresa camuflata in gardul protector. Gloata asediatorilor inmarmuri de uimire un minut, dar exploda atunci cand conducatorilor le scaparara calcaiele pe ultima suta de metri care-i despartea de avion. Faptul ca guvernantii isi salvau propria piele, dupa ce chemasera cu inflacarare poporul la lupta, era intr-atat de revoltator, incat multimea turba de furie si de durere.
„Tradatorilor! Lasilor! Porcilor! Ati scuipat in sufletele oamenilor!!!“, urla gloata si se napusti asupra politistilor cu o putere de care nu mai parea capabila. Lupta reincepu cu o inversunare si mai mare. Acum nu mai putea fi vorba despre armistitii. Rezistenta politistilor trebuia franta rapid, caci guvernantii urmau sa decoleze peste cateva clipe. Dar aparatorii ordinii publice nu voiau sa cedeze, lovind si mai abitir oamenii cu bastoanele lor. Vazand ca suita lui Flenchea urca in avion, Nicanor Turturica fu strafulgerat de un gand pe cat de simplu, pe atat de genial. Isi croi drum cu coatele prin multime si, ajungand in fata politistilor, tipa din baierile inimii: „Frati politisti! Ei vor pleca, iar voi o sa ramaneti aici! Ei va abandoneaza, iar voi ce-o sa faceti, fratilor? Tancurile transnistrene au intrat in Stauceni!“.
Aceste cuvinte au provocat un soi de neincredere in randurile agentilor de politie care a degenerat foarte repede intr-o neasteptata fraternizare cu poporul. Intr-adevar, politistii erau lasati in voia sortii, ca si oamenii cu care acestia se bateau.
„Trebuie sa-i oprim, fratilor! Avionul trebuie sa fie al nostru!“, tipa din nou Nicanor Turturica, incercand sa transforme o mica izbanda intr-o victorie definitiva.
Numai ca in momentul in care atat politistii, cat si cetatenii se repezira spre pista de decolare, avionul bucsit cu guvernanti se desprinsese deja de sol. Era prea tarziu! Guvernantii plecau, bagandu-si picioarele in toata lumea si rapindu-le oamenilor ultima posibilitate de salvare. Multimea slobozi un urlet de disperare care zgudui imprejurimile. Nicanor Turturica se holba la avionul conducatorilor, care decola sprinten, cu sentimentul ca fusese bagat intr-o cada cu apa clocotita. Pentru acesti guvernanti misei si demagogi votase el la ultimele alegeri parlamentare, pentru acest Nicolae Flenchea, care fugea acum din tara, cu coada intre picioare, dupa ce cu o zi in urma le tinuse discursuri patriotice. Cat de mult si-ar fi dorit sa fie si el acum in avionul conducatorilor! Ce ghinion teribil!
Dintr-odata, din tariile cerului, cobori in picaj spre ei, vuind, un MiG-35. O racheta lansata de acest MiG se indrepta cu o viteza naucitoare spre aeronava cu guvernanti moldoveni care se inaltase deja la vreo 50 de metri deasupra Aeroportului. Peste cateva secunde o explozie asurzitoare pulveriza avionul conducatorilor in mii de fragmente disparate.
Alaturi de alti asediatori, Nicanor Turturica ramase multa vreme nemiscat si pustiit, cu privirea pierduta in zare. Prima care-si reveni din amortire fu femeia despletita si isterica, ciomagita bine de politisti. Ea se apropia, cu ochii arzand, de fiecare om, repetand cu indarjire aceeasi fraza ciudata: „Dragii mei, v-a ramas numai o noapte in care puteti sa faceti ce doriti sau ce n-ati mai facut, o singura noapte, iar dimineata vor veni rusii…“.
CARTEA
In ziua de 26 iunie 2020, profesorul de latina Turturica fuge din Chisinau dupa ce armata rusa invadeaza Republica Moldova. Nu reuseste insa sa se refugieze in Romania pentru ca… i-a expirat pasaportul. Intors la Chisinau, gaseste aeroportul sub asediu si, sub privirile lui, un MiG doboara un avion burdusit cu politicieni moldoveni care incercau sa se salveze, iar de aici ajunge in arest.
Lumea aceasta imaginara grotesca are la baza una dintre cele mai mari temeri ale moldovenilor.
Intr-un alt plan, autorul acestui scenariu futurist, un student basarabean, se intoarce la Chisinau dupa ce a absolvit Facultatea de Filologie in Romania. E anul 1995, iar tranzitia rapace devoreaza o sumedenie de destine. Mai multe personaje, apartinand unor medii sociale diferite, isi traiesc cu intensitate dramele care, dintr-un alt punct de vedere, sunt de-a dreptul ridicole. Incercand sa-si publice distopia la o editura mica, tanarul scriitor intampina numeroase probleme, care culmineaza cu un proces kafkian, fiind acuzat de tradare de patrie.
In Iar dimineata vor veni rusii se impletesc doua povesti fascinante, fantasticul fiind prefigurat de „realitatea“ inconjuratoare, ca o profetie pentru un viitor sumbru si incarcat de incertitudini.