Sa nu ne ferim de cruda, cumplita realitate: un bun reporter e obligat la un bun ficat. Altfel, degeaba! Asa ca prima iesire in Chisinaul de seara a fost la bere. Asa si afli ce e de aflat. Orice carciuma e, in definitiv, o gazeta. Trebuie doar sa ai rabdare sa o parcurgi. Cu fermitate, ne-am pornit la berea Chisinau. La tap. Cand incepi sa lupti cu tapul nu te mai trage ata sa explorezi si eternul mister feminin, nici macar in Basarabia. Am avut – cum au oamenii indeobste – de facut o alegere. Nu merge si cu berea la tap, si cu bucuria la ceas de seara. Sau, cel putin, noua nu ne-a mers.
Mai mentionez: am locuit, intr-o prima faza, la Costesti, un sat. Am aflat acest regretabil aspect: aici, jumatate dintre cetateni se numesc Sula. Cealalta jumatate – Borta. Si mai sunt si exceptiile. Vreo zece familii cu totul. Lor le zice Mere acre, dar sunt porecliti „Apple“. E secolul globalizarii, vedeti bine.
Am fost cazati intr-un complex superb, denumit, pe buna dreptate, mica Londra. Si v-am zis ca am ajuns in plina noapte. Ne-am bucurat noi, dar n-am prevazut – vai noua! – ca in Basarabia nuntile tin, hai!, pana la ziua. Ne-am intors cum se intoarce omul de la berea la tap. Am fost primiti bine, nimic de zis. Nuntasii rupeau inca pe la opinci, desi soarele dadea sa rasara. Am fost invitati – celebra ospitalitate basarabeana! – sa dansam putin mireasa. Ne-am vazut – cu durere in suflet – nevoiti sa refuzam. Oboseala.
Si se face sambata si exploram Chisinaul pe indelete. Constatam evidenta: in Basarabia, daca pui caciula la intamplare pe zece capatani de oameni, sapte sunt muzee vii dedicate harfei.
Mai vedem: comuniunea basarabean-natura. In parc, pe inserat: se tine o predica evanghelica, pe acorduri muzicale. Un fel de pastor-cantaret, cam exaltat, intreaba: Siiiiiiiiiiiii… o sa mergeti in rai sau in iad? Ce se va intampla cu sufletele voastre? Oamenii tac. Post pastor s-a dat drumul la niste rock psihedelic. Apoi pastorul-cantaret a trecut-o pe hip-hop crestin: „Hai, ridicati mainile pentru Dumnezeu!/ Iisus a murit pentru noi, g-yeah!“. Ca sa stiti si dumneavoastra cu ce se indeletnicesc pastorii evanghelisti in sfanta Basarabie.
Se face – cand? – noaptea de-a binelea. Intalnesc prieteni de dinainte de criza financiara globala. Aflu, cu netarmurita bucurie, ca jurnalul meu cubanez a circulat intr-un samizdat online in Republica, fiind placut de cititori. Uite, ba, ca n-am trait degeaba. Hasta siempre!
Si se face duminica. E bine si verde e orasul. Ia sa ma uit eu mai bine la tineret! Colcaie Chisinaul de Wi-Fi la liber. Tinerii si-au fixat privirile in telefoanele inteligente si asa inainteaza. Ce vad ei acolo?
Sunt pline trotuarele si nu doar ele de fapte concrete, cum anunta toti candidatii ca sa se aleaga, acum, la locale, frumos. Greu cu politica si la fratii nostri! Raman unonist, deci. Ma intereseaza mai putin daca va fi o unire de secol XX sau una mai moderna, mai subtila, mai adecvata timpului – sub palaria albastra a Uniunii Europene.
Ma retrag pe strazi secundare, fara sa ma ratacesc. Observ, notez: Chisinaul traieste in mai multi ani. Unul e minunatul 1999. Iata de pilda buticurile de pe trotuare, exact ca la Bucuresti inainte sa intre Basescu cu buldozerele in ele, venind dinspre primarie. Iata: telefonia mobila e tat scumpa. Oamenii vorbesc precipitat la telefon, cat sa inghesuie totul intr-un minut.
Parca un minut a trecut si de cand am inceput acest articol si s-a si ispravit spatiul alocat!, asa ca ne intoarcem in Romania. Pe drumul de intoarcere, in „La Poderosa III“, citesc poezii de Eugen Cioclea, poet, matematician, geniu, alcoolic, raposat.
Citesc Cioclea si ne abatem iar pe la Han, pe la mici. E tarziu, in zare se vede Galatiul si alaturi Braila, unde mai demult a iubit Constant Tonegaru, alt poet, o femeie cafenie cu gura ca ventuza. Ne intoarcem acasa.
Cioclea! Cioclea sa ne judece!