Mi-as inchipui deopotriva zboruri fermecate, tarimuri de basm si fapturi nemaivazute. Palatul acela „lucrat tot in marmura de diferite culori, incrustat cu pietrele cele mai frumoase”, „inconjurat de parcuri nesfirsite si de ape cristaline pe care pluteau agale lebede albe ca neaua”. Pe craiul Lius si pe domnita Azaleea. Rochia aceea de culoarea liliacului, „toata numai dantela si broderie”, ale carei pietre scumpe „ii dadeau o stralucire care-ti taia rasuflarea de uimire”. Papagalul Fulg-de-aur, cu penele raspindind „o lumina cind aurie ca razele lunii, cind verde ca smaraldul, cind rosietica precum dogoarea soarelui”. Atina, fetita plecata sa caute zimbetul mamei si Meda, cea „alba la piele, cu ochi de cicoare si par lung si matasos”, „picatura rupta parca din cea mai neasemuita frumusete a pamintului”. Si Tuna Furtuna, zdrobind crini de aur sub copitele armasarului negru…
Le-as vedea aievea din culcusul cu miros de alb, in timp ce povestea s-ar depana mai departe. „Acum era insa vara, soarele stralucea puternic pe cerul albastru, iar bunicul isi trasese un scaun la umbra ciresului inflorit si citea dintr-o carte cu coperti aurite.”
Genele s-ar scutura nitel a refuz
„Si mai departe?” Mai departe e un covor dintr-acela fermecat; pe el sint brodate toate culorile curcubeului, iar la colturi are „cite o stea lucrata de miini iscusite”. Nu mi-ar fi teama de zbor, fiindca stiu ca nimic nu li se poate intimpla celor curajosi si buni la suflet…
„– Bunicule, bunicule, vreau sa vad ce este acolo!”. Glasul ar tacea putin, cit sa-mi tin respiratia in asteptare. „– Ei, baiete, asta e insula fericirii. Aici traiesc numai copii. – Si e mare insula? – Uneori e mare, alteori e mai mica, numai bine sa-i cuprinda pe toti copiii care vin aici. – De unde vin, bunicule? – De peste tot.” De n-ar fi pleoapele atit de grele, mai-mai ca m-as juca si eu pe plaja insulei din vis, as face castele din nisip si-as luneca pe tobogan, m-as da in calusei de lemn, mi-as murdari obrajii cu vata pufoasa de zahar si-as bea suc de fructe care sa ma-ntepe acrisor la limba. „– Cum ajung ei pina aici? Sint atitea covoare fermecate pe lume? – Sint destule, nepoate… ” Pe-al meu mi-l doresc de culoarea safirului, cu canafi argintati, molatec precum norii. M-as intinde cu bratele sub cap in plutire si… Somnul ar veni atunci pe nesimtite…
E drept, genele s-ar scutura nitel a refuz, precum vrabiutele in praf, doar o clipa.
Elena Zafira Zanfir, Domnita Azaleea, ilustratiile si coperta: Nicolae Sirbu, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1983.