o molecula care se inverzea fosforescent daca era pusa sub lumina ultravioleta. 10.000 de molecule mai tarziu, Shimomura a gasit proteina responsabila de fosforescenta si a botezat-o Proteina verde fosforescenta. Si-a dat seama, intr-un moment de revelatie newtoniana, ca ea poate fi atasata de alte proteine pe care le cerceteaza oamenii de stiinta, facandu-le in sfarsit vizibile si usor de urmarit. In 2008, Shimomura si colegii lui au primit un Nobel pentru descoperirea acestui extrem de eficient marker genetic. Exista deja urmatoarele animale fosforescente: maimute (pentru studiul bolii Huntington), porci (celule stem), pisici (boli genetice), soareci (celule stem, functionarea creierului), viermi (scop incert), catei (Parkinson), pestisori-zebra (scop estetic), pisici (SIDA), iepuri (pentru arta, vezi brazilianul Euardo Kac), miei. In 2009, la Institutul de Cercetari Agricole din Franta, au luat nastere programul „Mielul verde“ si, odata cu el, Emeraude (Smarald), o mielusita modificata genetic cu Proteina verde fosforescenta. Proteina urma sa permita vizualizarea si studierea grefelor realizate in cazul insuficientei cardiace. Emeraude a nascut mai multi miei, cu totii fosforescenti, printre care si Rubis (Rubin). Aici povestea se complica. Un angajat al Institutului ar fi scos-o pe Rubis dintre fratii si surorile ei si ar fi strecurat-o printre mieii nemodificati genetic care ies frecvent pe usa Institutului si sunt vanduti abatoarelor. Rubis a fost mancata, de fapt, de niste francezi oarecare si nici macar nu se cunoaste identitatea lor. Partea buna e ca mielul fosforescent nu e deloc daunator pentru om. Partea amuzanta e ca Rubis a fost rapita si data la abator din cauza ca angajatul Institutului nu-si suporta seful. Partea proasta e ca vinovatul va fi pedepsit cu o amenda de 75.000 de euro si un an de inchisoare. Partea fosforescenta e ca, desi stiinta avanseaza din ce in ce mai precipitat, noi suntem in continuare capabili de erori inofensive.