Care este pentru tine textul-etalon din opera lui Celan, textul cu care incepi si cu care ai inceput?
Textul-etalon din opera lui Celan nu este primul pe care (intamplator sau dintr-un motiv care atunci nu imi era evident) l-am transpus, ci o anumita poezie mi se impune ca etalon dupa incercari repetate de a-i oferi o versiune acceptabila in limba romana. Cred ca cel dintai poem celanian pe care l-am echivalat (prost) este „Marianne“, al patrulea text din Mac si memorie. Cu timpul, am devenit insa tot mai legat de lirica scrisa de Paul Celan in ultimul sau deceniu de viata si de aceea nu intr-o poezie de inceput (chiar daca notorie, cum este „Fuga mortii“, pe care dumneavoastra o cautati de fiecare data) imi identific un model de urmat. Asadar, pot spune acum (dupa numeroase tentative de a o traduce satisfacator in romaneste) ca „piatra de incercare“ a fost pentru mine „Was geschah?“/ „Ce s-a-ntamplat?“, poemul ce deschide sectiunea finala a volumului Roza Nimanui si pe care il percep (datorita nazuintei lui spre indicibil) ca fiind o stradanie a poetului de a-si sintetiza cele scrise anterior.
Cati ani aveai la Mac si memorie? Ai lucrat cu Mihail Nemes, cum s-a intamplat?
S-a-ntamplat in felul urmator: am propus Editurii Paralela 45 traducerea cartii Mac si memorie; dupa un timp, mi s-a raspuns ca volumul va fi publicat, insa nu integral in transpunerea mea, ci intr-o formula de colaborare. Mihail Nemes (1944-2005), care a fost un traducator prodigios din literatura franceza si din cea de limba germana, talmacise cam jumatate dintre poemele care alcatuiesc Mac si memorie. Prin urmare, mi s-a cerut sa le trimit numai pe cele care lipseau. Variantele lui Mihail Nemes au fost ingrijite de Dan Flonta (redactorul si prefatatorul cartii, cu care am colaborat foarte bine), cel care a editat si alte traduceri ale lui Mihail Nemes tiparite postum (Goethe, Faust, in 2005, si Rilke, Opera poetica, in 2007), iar cartea a aparut in toamna lui 2006.
Ce poti spune despre celelalte variante cunoscute la „Todesfuge“, cea a lui Petre Solomon si cea a Mariei Banus?
Amandoua sunt bune.
„Todesfuge“ (care se numea initial „Todestango“) a fost publicata mai intai in traducere, sub titlul „Tangoul mortii“, in „Contemporanul“ din 2 mai 1947, versiunea in limba romana semnata de Petre Solomon fiind „realizata in stransa colaborare cu Paul sCelant“, dupa cum marturiseste traducatorul in cartea sa din 1987, Paul Celan. Dimensiunea romaneasca. Originalul in limba germana a aparut abia dupa un an, la Viena, in Nisipul din urne (1948). Convingerea profesorului Andrei Corbea-Hoisie, exeget de seama al „meridianului“ celanian, este ca si varianta in romaneste ii apartine de fapt lui Celan, ceea ce mi se pare plauzibil.
Propria ta varianta la „Todesfuge“ este (usor) diferita in volumul recent fata de cea din Mac si memorie. De ce ai tinut cont cand ai mai lucrat la traducere?
In primul rand, sunt zece ani care despart cele doua versiuni ale celebrei „Todesfuge“. Iar deceniul trecut a fost hotarator pentru mine in mai multe privinte. Perioada s-a dovedit a fi decisiva si sub aspectul intelegerii poeziei. Pe scurt, ceea ce anterior era difuz si confuz s-a mai clarificat. In cazul particular al scrierilor lui Paul Celan, sursele lamuririi mele sunt doua: practica de traducere si lectura (deopotriva reluarea continua a corpusului celanian si parcurgerea unor exegeze dedicate lui), ambele venind, presupun, dintr-o „foame de claritate“ (spre a invoca o sintagma a poetului). Sper ca cititorii „noilor“ mele transpuneri sa sesizeze ceva din idealul catre care am tins: o anume limpezire.
Pentru a raspunde mai precis, as adauga faptul ca in volumul recent m-am concentrat indeosebi asupra unor chestiuni (asa-zicand) formale/tehnice, pe care, cu timpul, am ajuns sa le socotesc din ce in ce mai insemnate. Un exemplu: in „Fuga mortii“ exista o rima pe care traducatorii nu o conserva (fie nu o remarca, fie nu reusesc s-o reproduca, fie nici nu considera important s-o pastreze). Spre deosebire de prima mea varianta publicata, versiunea tiparita in Opera poetica (I) reda aceasta rima. Cred ca e un progres.
Cand te-ai intalnit prima oara cu creatia lui Paul Celan?
Cu opera lui Paul Celan m-am intalnit prima oara in adolescenta, in ultimii ani de liceu, cand am citit (reluandu-l dupa aceea in cateva randuri) volumul intitulat Versuri, aparut in 1973, o selectie ampla din lirica celaniana. Versiunea romaneasca, realizata cu grija si empatie (poate chiar prea empatic uneori – si astfel, cateodata, prea emfatic) de Nina Cassian si Petre Solomon, prieteni devotati ai autorului, ramane una de referinta in cultura noastra, iar toate traducerile din Celan care i-au urmat (semnate de A.I. Surlea, de Luminita Graur si Ion Papuc sau de Nora Iuga, pentru a le aminti aici numai pe cele tiparite in carti avand pe coperta, ca autor, numele poetului) reprezinta – in varii proportii – un regres.
Cu toate ca imi lipsea atunci capacitatea de patrundere a textelor si desi eram constient ca percep doar ceva secund (ca o urma sapata in limba de trecerea unui sens teribil, teribil de incifrat), am fost de la bun inceput atras, tot mai puternic pe masura ce le citeam, de scrierile lui Paul Celan. Din prima clipa am simtit ca ma aflu in preajma unei opere poetice cardinale si am stiut ca descifrarea ei va fi dificila si indelungata. Dorinta de a-i traduce poezia s-a nascut, banuiesc, dintr-o anumita nevoie de a o intelege.
La inceput, adica la inceputul anilor 2000, vedeam putinele traduceri in romaneste din lirica lui Celan – supradimensionandu-le si exagerandu-le importanta – ca alcatuind un fel de „traditie“, in care inseram si variantele mele destul de aproximative. Frecventand-o, am cunoscut, pe cat mi-a stat in putinta, aceasta traditie indigena (adeseori indigesta), insa m-am raportat la ea intr-un mod fals (pentru ca lipsit de curaj): doream sa dau cele mai bune talmaciri in cadrul ei, nu incercam (cum ar fi trebuit) s-o analizez si sa o pun in discutie prin transpunerile mele.
Cati ani ai muncit la aceasta traducere?
Noul volum al operei poetice a lui Paul Celan este rezultatul unor preocupari si al unor staruinte mai vechi. Prin 2001 am echivalat – nu doar mediocru, ci realmente defectuos – treizeci de poezii, cate zece din fiecare dintre cartile deceniului cinci: Mac si memorie (1952), Din prag in prag (1955) si Gratii de vorba (1959). Deosebit de neinspirat a fost faptul ca ele au aparut in „Apostrof“ la sfarsitul lui 2001 si in cursul anului urmator (fara nici un fel de editare, cu greseli de culegere si nu in ordinea aparitiei lor in volum, ci dupa criteriul dimensiunii tipografice, pentru a incapea cat mai avantajos in pagina revistei). Oricum, problema principala a respectivelor talmaciri ramane calitatea lor deplorabila, consecinta a neintelegerii poemelor. Privind in urma, sunt convins ca ceea ce facea imposibila comprehensiunea textelor era in primul rand ignorarea contextelor (istorice, culturale, stilistice, literare). Iar necunoasterea referintelor istorice si biografice – pe care astazi le socotesc esentiale – deriva („o aceasta deriva“) cu precadere din fascinatia pe care o exercita autosuficienta abordare de sorginte heideggeriana a operei de arta, care pe mine nu m-a dus la nici un liman. Treptat, in urma unor lecturi, am reusit sa ma eliberez oarecum de acele prejudecati filozofice. Intrucat au fost publicate tot la Editura Polirom, mentionez trei carti importante (cel putin in ceea ce ma priveste) pentru descifrarea contextelor amintite mai sus: Andrei Corbea, Paul Celan si „meridianul“ sau. Repere vechi si noi pe un atlas central-european (1998), apoi volumul Paul Celan. Biographie und Interpretation/ Biographie et interprétation (2000), editat tot de germanistul roman, care cuprinde o serie de studii semnate de cercetatori de renume ai celanisticii europene, si Jean Bollack, Sens contra sens. Cum citim? Convorbiri cu Patrick Llored (2001). Ca envoi la autocritica schitata aici, as cita alte doua versuri celaniene: „si cel ce sunt ii iarta/ celui care-am fost“.
La inceputul lui 2006 am lucrat la traducerile din Mac si memorie aparute in noiembrie la Editura Paralela 45, apoi am publicat (de asemenea in „Apostrof“) cinci poeme din volumul Din prag in prag, volum pe care, intr-o prima versiune care n-a mai vazut (cum se zice) lumina tiparului, l-am tradus integral pentru Editura EST in 2010-2011. Pentru a completa acest „raport de activitate“, adaug inca doua publicatii, ambele din Roza Nimanui (1963): „Soviel Gestirne“ (cu titlul „Atatea constelatii“, in 2007, tot in „Apostrof“) si „Anabasis“ (care poate fi gasita in editia romaneasca a cartii lui Alain Badiou, Secolul, Idea Design & Print, 2010).
In fine, dupa semnarea contractului de traducere pentru integrala lirica a lui Paul Celan, am inceput sa lucrez in mod sistematic. In 2014 am reluat si am revizuit atent toate textele care alcatuiesc Opera poetica (I), iar apoi i-am trimis manuscrisul profesorului Andrei Corbea, specialist si traducator al prozei antume celaniene (Meridianul si alte proze, 2009), cu care mai corespondasem in perioada tatonarilor ESTice. Trebuie spus ca in ultimii ani ne-am aflat intr-un continuu dialog epistolar, Domnia Sa supervizand editia de la Polirom. Un singur exemplu: am dezbatut pana clipa din urma cum ar fi cel mai bine de echivalat in romaneste germanul Verwerfung, un hapax legomenon, cuvant-cheie (dupa cum remarca Peter Szondi intr-un remarcabil studiu despre „Engführung“/ „Stretto“) al poemului. Pentru a da o imagine a colaborarii noastre, voi spune ca poezia lui Celan se afla la o mare altitudine si ca eu, ca traducator, executam diverse figuri, acrobatii ale cuvantului (Wortkünsten, spre a invoca din nou un termen al poetului), iar expertiza lui Andrei Corbea a functionat ca o plasa de siguranta, care nu o data m-a salvat, oprindu-mi caderea de la acea inaltime.
Nu pot incheia „darea de seama“ fara sa amintesc sprijinul pe care mi l-a oferit Bogdan-Alexandru Stanescu, poet si critic redutabil, cu care am fost in contact permanent. Ii sunt recunoscator.
Ce a fost cel mai dificil?
Desi fiecare caz particular – un poem, un vers chiar, uneori un cuvant – are insemnatatea lui si se cuvine tratat cu seriozitate, cred ca dificultatea transpunerii lui Paul Celan este una de ordin general, de raportare la datele (istorice) ale lirismului sau: ma refer la chestiunea literalitatii. In general, se considera ca traducatorul de poezie – conform inzestrarilor sale si nu ca urmare a unei optiuni – fie este inventiv (daca are har), fie (daca e lipsit de talent) ramane fidel textului. Practica de traducere a operei lui Celan infirma insa aceasta credinta: devotamentul fata de litera te constrange sa devii creativ.
Ce va fi in urmatorul volum?
Paul Celan, Opera poetica (II) va contine tot 5 volume de versuri (400 de poezii), de la Schimbare de suflu (1967) si pana la Ograda timpului (1976, postum). De asemenea, se vor anexa si poemele scrise de Celan in limba romana. Editia se va incheia cu un studiu cuprinzator al profesorului Corbea.
Intenebrata de un cataclism istoric si sufletesc, lirica lui Paul Celan, rostita ca dintr-un limb al limbii, reprezinta, asemeni evenimentului despre care da marturie, un moment de ruptura. Mesajul sau accentueaza responsabilitatea poetica si politica totodata. Poeziile lui Celan trebuie intelese si aparate de toate deturnarile de sens la care pot fi supuse.
CE S-A-NTÂMPLAT? Piatra din munte-a pasit.
Cine se trezi? Tu si eu.
Grai, grai. Stea-partasa. Pamant-tarmurit.
Mai sarman. Deschis. Acasa.
Incotro s-a mers? Catre Nepieritor.
Cu piatra s-a mers, cu noi doi.
Inima cu inima. Prea greu gasit.
Mai greu devine. -I mai usor.
[Paul Celan, Opera poetica (I), Polirom, 2015, p. 275]
PORT
Tamaduranit: in-,
de-ai fi ca mine, in crucis
si-n curmezis visat de
gaturi de sticle de snaps la
masa de tarfe
– cum trebuie-arunca
zarul norocului meu, pleata a marii,
sapa gramada valul care ma poarta, negru blestem,
taie-ti cale
prin pantecul cel mai ardent,
condei al mahnirii, de gheata –,
in-
spre
locul unde cu mine n-ai veni sa te culci, nici
pe banci macar,
la Mama Clausen, da, ea
stie de cate ori pana
sus in gatlej ti-am cantat, haidirida,
precum albastrul ca afina
arin al patriei, cel cu-ntregu-i frunzis,
haidaridi,
tu, ca si
flautu-astral de
dincolo de creasta lumii – si-acolo
inotam noi, gol dezgoliti, inotaram,
cu versu-abisului pe
fruntea rosu-aprins – neincins, isi
sapase adanc
inlauntru suvoindul aur
caile sale in sus –,
aici,
cu velele-ngenate,
si ea, o amintire, trecu, incet
au sarit vapaile dincolo, dez-
impartite, tu,
despartite pe
amandoua negru-
albastrele salande-
memorie,
insa manate si azi
de bratul
inmiit, cel cu care eu te tinusem,
in crucis navigheaza, pe langa spelunci-aruncare de stea,
ale noastre mereu imbatate, tot band,
guri a’ unei lumi tarmurite – le-amintesc doar pe ele –,
pana cand, de partea cealalta, la verdele-timp turn al ceasului,
a ochiului, a cifrelor membrana, fara glas,
se desprinde – un doc-delir,
plutind, in fata lui,
dezlumite de alb,
literele
macarelelor mari un
Fara-de-nume scriu, pe care
se catara sus, pentru saltul mortal,
pisica macaralei Viata,
pe care-l
excaveaza, dupa
miezul noptii, frazele lacome de sens,
spre el
si-arunca pacatul neptunic cablul de remorcare
de culoarea rachiului de secara,
intre
dodeca-
fonicele geamanduri-sunet ale iubirii
– furca-a fantanii pe vremuri, cu tine
o canta in corul ce
nu mai este continental –
sosesc vapoarele-faruri, in dans,
de departe, din Odesa,
linia de plutire,
care cu noi se scufunda, poverii noastre fidela,
toate-acestea buhoglindeste
in jos, in sus si – de ce nu? tamaduranit, in-, daca –
pe-aici si pe-acolo si pe-aici.
[Traducere inedita de George State.
Din Opera poetica (II), Polirom, in pregatire.]
FOTO: Ionuta Necula