Acestia au identificat problemele fundamentale cu care se confrunta sectorul cultural independent: finantari publice tot mai reduse, in conditiile unei cote din PIB pentru Cultura tot mai mici; finantari private si mai putine, dar si mai greu de gasit; discriminarea pe care statul o face in favoarea managerilor din institutiile publice de cultura fata de cei din organizatiile private. Exista, de asemenea, si problemele punctuale, dar care reprezinta piedici la fel de mari in derularea unor proiecte: un artist nu poate primi diurna daca lucreaza cu contract de drepturi de autor, acest drept fiind rezervat doar celor care au contract de munca; finantatorii, de stat sau privati, nu accepta, de cele mai multe ori, sa deconteze remuneratia managerului cultural care propune un proiect; sponsorii nu inteleg, in multe cazuri, sa acorde finantari pe termen lung.
Continuam dezbaterea despre situatia sectorului cultural independent din Romania cu opiniile muzicianului si managerului cultural Razvan Popovici si ale coordonatoarei unei strategii nationale pentru Cultura.
Managerii culturali nu ar trebui sa mai planga
Managerul cultural Razvan Popovici are o pozitie mult mai detasata fata de obstacolele pe care le ridica societatea romaneasca sectorului cultural independent. Initiator si director al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein (Germania) si al Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo din Bucuresti, muzicianul afirma ca un manager cultural trebuie pur si simplu sa actioneze, chiar si in aceste conditii dificile, nu sa astepte sa primeasca de la altii.
Un conducator de proiect trebuie sa detina cateva calitati umane si profesionale elementare pentru a avea succes, potrivit directorului SoNoRo, festival care este printre putinele de anvergura romanesti finantate in mare parte din bani privati.
Un manager cultural trebuie, in primul rand, sa aiba nervii tari. Pentru Romania aceasta caracteristica psihologica este esentiala, mai ales pentru cei care au de gand sa porneasca un proiect intins pe mai multi ani, deoarece atat finantarile de la institutiile de stat, cat si cele de la sponsorii privati se obtin in majoritatea cazurilor doar pentru un singur an. „Noi am avut pana acum doar doua contracte multinanuale. Ceea ce a fost foarte bine. Dar nu este o regula. De obicei, in fiecare an trebuie sa incepem de la zero si pentru asta trebuie sa ai nervii tari“, a explicat Razvan Popovici, care pregateste in prezent cea de-a zecea editie a SoNoRo. „De exemplu, din punct de vedere artistic totul este aranjat pentru editia din aceasta toamna. Am semnat contractele cu salile, cu muzicienii, avem programul concertelor. Dar nu am semnat inca toate contractele de finantare si, practic, in acest moment, nu stim daca ne acoperim toate cheltuielile. Asa ca imi asum eu acest risc, ca manager cultural, desi s-a mai intamplat in trecut ca sponsorii sa se razgandeasca si sa ofere cu 5.000 de euro mai putin. Dar cumva, pana acum lucrurile s-au legat“, a precizat Razvan Popovici.
„Daca te consuma, mai bine renunti“
Astfel de situatii nu se intalnesc in tarile occidentale. „In Germania stiu de la inceputul anului pe cati bani contez, iar in Elvetia se planifica totul chiar si cu un an jumatate inainte.“ Dar Romania beneficiaza de un altfel de „avantaj“. „Aici se pot rezolva lucrurile si pe ultima suta de metri, ceea ce in Germania sau Elvetia e mai greu.“ Prin urmare, afirma Razvan Popovici, este esential ca un director de proiect sa nu isi piarda optimismul si, mai ales, sa nu se lase macinat de astfel de situatii. „Eu am invatat sa fiu destul de relaxat. Daca te consuma, mai bine renunti. Nu merita sa te imbolnavesti din cauza unui sponsor care te lasa balta.“
Cu toata neseriozitatea unor sponsori, un manager cultural nu trebuie, in al doilea rand, sa mizeze exclusiv pe fonduri publice, crede Razvan Popovici. „Daca lucrezi doar cu statul, dai peste foarte multe probleme, intr-adevar. Sunt multe frane, o legislatie stufoasa, angajati incompetenti. Cu banii privati e mai simplu, acolo nu trebuie sa justifici intr-un mod ineficient si extrem de birocratic fiecare suma pe care o primesti. Cel care sponsorizeaza un proiect vrea calitate si atat, daca e multumit, nu cere zeci de documente explicative si rapoarte aberante pentru fondurile cheltuite“, a mentionat directorul Festivalului SoNoRo.
Totusi, pentru ca un proiect cultural sa creasca sanatos, trebuie sa beneficieze de o finantare echilibrata, ceea ce inseamna ca o treime din bani trebuie sa provina din finantari de stat, o treime din sponsorizari si o treime din vanzarea de bilete. Aceasta este reteta propusa de Razvan Popovici.
Desi managerii culturali consultati de „Suplimentul de cultura“ pentru prima parte a acestui dosar au declarat ca fondurile private din Romania sunt reduse, iar companiile nu sunt dispuse sa investeasca prea mult in cultura, Razvan Popovici afirma ca, din contra, exista bani suficienti in mediul de afaceri, trebuie doar sa stii cum sa ii obtii. Iar pentru asta e nevoie de o a treia calitate a unui manager cultural de succes: abilitatea de a construi un concept. „Nu e in regula cand un festival este finantat 90% de catre stat, cum se intampla cu Festivalul «George Enescu», de exemplu. Nu exista asa ceva in Vest. In Romania sunt multi oameni de afaceri care pot sustine financiar evenimente culturale si care au si rafinamentul sa o faca. Doar ca tu dispui de doar cateva minute sa iti joci cartea, atunci cand te primeste un director de companie. Daca te duci si ceri pur si simplu bani, nu functioneaza. Trebuie sa ai un proiect, un concept solid“, sustine Razvan Popovici.
Relatiile personale aduc bani
Dar munca unui manager cultural nu se opreste la crearea unui concept de calitate si nici la abilitatile sale de comunicare. Aici intervin in joc alte doua calitati importante pentru un sef de proiect, in viziunea directorului Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein: talentul si relatiile personale. Iar de talent si relatii personale nu e nevoie doar in Romania, ci si in Germania. „Nimeni nu iti spune «Uite 100.000 de euro, fa un festival». Sunt multi care doar asteapta sa li se dea si atat. Dar nu functioneaza asa. Iar din acest punct de vedere, in Germania este chiar mai greu decat in Romania, pentru ca acolo este o densitate impresionanta de festivaluri de muzica – cateva sute pe an. Cel organizat de mine are loc in Bavaria, intr-o localitate intre Munchen si Salzburg. In acel perimetru de 35-40 de kilometri, sunt vreo sase evenimente similare. Asa incat, concurenta este acerba si in nici un caz nu te poti impune de la prima editie“, a detaliat Razvan Popovici. Festivalul Chiemgauer Musikfruhling s-a impus abia dupa zece ani, potrivit directorului sau, iar anul acesta a ajuns la editia a douasprezecea. „Am inceput cu doar patru concerte, acum sunt maxim 12. A durat pana ne-am ancorat in societatea locala, pentru ca uneori e inchisa, oamenii sunt conservatori. Cel mai greu a fost sa convingem publicul, iar acest lucru nu se poate face decat prin calitate, pentru ca acolo spectatorii au de unde alege.“
Dar pana te impui, finantarile nu se pot obtine decat pe incredere si „contacte“. „Asta nu inseamna coruptie. In Germania nu te sustine nimeni pana nu dovedesti ca ai un eveniment bun. Dar inainte de prima editie nu ai nimic la indemana in afara de simpatia oamenilor, cel mult. De exemplu, pentru ca primarului din Traunstein i-a placut ideea noastra, a dat cateva telefoane, de recomandare. Au contat, macar ca astfel ne primea mai usor un director de companie.“ La fel si in Romania. Cand a pornit Festivalul SoNoRo, un eveniment cu muzica de camera organizat intr-o societate care abia plateste chiar si pentru evenimente mai populare, Razvan Popovici a apelat mai intai la prieteni, dupa cum ne-a povestit. „A fost aventuros. Avantajul meu, ce-i drept, a fost ca veneam din Occident si romanii sunt mai deschisi daca vii din strainatate.“
Concluzia de pana acum e simpla: „Daca stii sa convingi oamenii, esti in locul care trebuie. Trebuie sa faci rost de bani, nu ai de ales. Daca nu esti in stare, mai bine renunti. SoNoRo a ajuns la a zecea editie, de exemplu, pentru ca eu nu am asteptat sa pice finantari din cer, ci am luptat pentru ele. Am actionat si abia apoi am obtinut finantare. Este o metoda riscanta, intr-adevar, dar daca te lupti, da roade pana la urma“. Iar pentru aceasta, crede Razvan Popovici, este nevoie ca un manager cultural sa fie si generos, cel putin la inceput. „Stiu multe festivaluri facute cu economii, doar ca sa ramana bani in plus la final. Proiectele culturale nu au menirea de a face profit. Sigur, cei implicati trebuie sa primeasca o remuneratie, dar atat. Eu am renuntat inclusiv la salariu pentru ca am vrut sa construiesc ceva de viitor. Suna neprofesionist, dar daca nu esti un pic generos, nu reusesti.“ Acesta a recunoscut insa ca veniturile sale principale provin din activitatea sa de muzician.
In final, artistul si managerul cultural a admis ca e important ca si autoritatile statului sa faca schimbari pentru a imbunatati lucrurile, pentru ca „sunt multe de imbunatatit“. „Trebuie numiti in fruntea institutiilor oameni care sa fie profesional competenti, care sa inteleaga despre ce e vorba. La Ministerul Culturii nu am gasit un ministru longeviv, am discutat cu mai multi, care s-au tot schimbat. Fara un astfel de interlocutor nu exista solutii concrete pe termen lung“, a precizat Razvan Popovici, care a adaugat ca relatia sa cu Ministerul Culturii nu mai functioneaza de cativa ani.
„Tot incercam profesionalizarea managerilor“
„Managementul cultural este o combinatie de cunostinte, bun simt si talent“, este si opinia Deliei Mucica, expert in politici culturale, coordonatorul „Strategiei sectoriale in domeniul culturii si patrimoniu national pentru perioada 2014-2020“ si consilier la Unitatea de Management al Proiectelor din cadrul Ministerului Culturii. „Daca ai cunostinte, dar nu ai talent, esti mediocru. Iar daca nu ai bun-simt, fie tratezi totul de sus, fie te apuci sa despici firul in 24“, a mentionat aceasta. Delia Mucica este de parere ca, in prezent, o mare parte dintre managerii culturali – atat din institutiile publice, cat si din sectorul independent – sunt departe de ce ar trebui sa fie. „Tot incercam profesionalizarea managerilor. Pentru cei din institutiile publice de cultura exista cursuri organizate de Institutul National de Cercetare si Formare Culturala, pe care sunt obligati sa le urmeze. Dar cei care de-a lungul anilor s-au format profesional, nu prea mai sunt pe functie acum. Vin, se profesionalizeaza, apoi pleaca“, a precizat expertul.
Pe de alta parte, managerii culturali din sectorul independent pot alege din multitudinea de cursuri existente pe piata, desi potrivit Deliei Mucica, acestea au valori inegale: „Ofera un certificat de manager de proiect, dar sunt gandite mai degraba in logica programelor operationale ale Uniunii Europene, la modul foarte general, nu sunt specializate pe cultura“.
In plus, poate si pentru ca nu sunt suficient de profesionisti, o mare parte dintre managerii de cultura nu lucreaza strategic, crede consiliera Unitatii de Management al Proiectelor din cadrul Ministerului Culturii. Prin urmare, sunt concentrati pe proiecte punctuale, menite sa asigure supravietuirea organizatiilor pe care le reprezinta, si nu pe programe pe termen lung. „Nu am vazut foarte multi care sa aiba o abordare strategica. Desigur, vine si din saracie lucrul acesta. Eu nu blamez, doar constat o situatie. Mi-as dori sa vad ONG-uri culturale care sa aiba o anumita stabilitate“, a precizat Delia Mucica, fost secretar de stat in Ministerul Culturii in perioada 1998-2001 si 2005-2006.
„Sistemul nu se poate repara intr-un singur loc“
Delia Mucica a admis, pe de alta parte, ca intreg domeniul cultural ar avea nevoie de o reforma care sa il puna pe alte baze organizatorice, idee sustinuta si de managerii culturali consultati de „Suplimentul de cultura“ in prima parte a acestei dezbateri. „Ar trebui sa dispara diferenta dintre institutiile publice de cultura si cele private. Pentru un finantator public nu ar trebui sa conteze cum e organizat cel care participa la un concurs de proiecte. Ar trebui sa existe o piata cu adevarat competitiva. O piata in care sa nu fie nici o problema daca, de exemplu, un teatru de stat dispare si in loc apare o institutie de spectacole care face contracte punctuale cu companii private. Bugetul ar avea de castigat, pentru ca in prezent se face risipa de bani publici, publicul ar avea de castigat, pentru ca trupele s-ar lupta sa il atraga in sala de spectacol. Desigur, ar avea de pierdut artistii care au acum 40-45 de ani sau mai mult, carora le-ar fi mai greu sa se adapteze noilor conditii“, a explicat coordonatorul strategiei nationale 2014-2020. Delia Mucica sustine insa ca lucrurile se misca foarte greu, pentru ca apar piedici din partea celor care se tem de aceasta piata competitiva. „Sistemul nu se poate repara doar intr-un singur loc, ci peste tot. Dar exista reticenta, desi e clar ca modelul «nu facem nimic, sa nu deranjam» nu este o solutie.“
Dar o dovada ca schimbarile au loc greu este si aceea ca Ministerul Culturii nu si-a asumat pana acum „Strategia sectoriala in domeniul culturii si patrimoniu national pentru perioada 2014-2020“, desi este gata din 2013. Asta in conditiile in care, potrivit Deliei Mucica, documentul de 473 de pagini propunea doua concepte esentiale: defunctionarizarea personalului din institutiile de cultura („Nu ma intereseaza vechimea, ci performanta“) si demuzeificarea („Institutiile sa fie vii, in legatura permanenta cu comunitatea“).
Potentialii sponsori abia acumuleaza averi
Delia Mucica nu este la fel de optimista precum Razvan Popovici in ceea ce priveste fondurile private ca alternativa la tot mai redusele fonduri publice, in conditiile in care legea sponsorizarii nu functioneaza nici in prezent. „Eu am lucrat la aceasta lege si am introdus cote diferite de deductibilitate. Cu cat domeniul este mai putin vizibil mediatic, cu atat mai mare sa fie cota de deductibilitate: 10% pentru cultura si social, 5% pentru majoritatea domeniilor si 3% pentru fotbal, caci aici e vizibilitatea cea mai mare. Rezultatul a fost extrem de ciudat: nu s-a inregistrat nici o crestere a sponsorizarilor in domeniul cultural“, a precizat consilierul din cadrul Unitatii de Management al Proiectelor.
Aceasta a explicat situatia prin faptul ca societatea romaneasca se afla in stadiul de construire de averi, iar oamenii de afaceri simt mai degraba nevoia sa acumuleze decat sa intoarca o parte din bani comunitatii, in plus „nici nu e in traditia noastra acest sentiment de solidaritate comunitara“. Mai mult, oamenilor de afaceri li se pare mai eficient sa plateasca direct reclama pentru un produs, decat sa isi popularizeze marcile prin sponsorizare. Totusi, Delia Mucica are o concluzie oarecum neutra: „Dracul nu e nici atat de negru, cum poate parea, nici atat de frumos colorat, cum ni-l prezinta unii“.
Prima parte a dezbaterii „Cine poate salva de la moarte cultura vie?“ o puteti gasi aici.
Galerie foto
