1) 1991, Stare fara titlu. A fost prima mare reuniune a artistilor tineri in stare de libertate. Primul eveniment in afara artei oficiale. Au fost atunci la Timisoara expozitii, instalatii si performance-uri pe strada la intensitati inegalate in spatiul public romanesc. Ne recistigaseram corpurile, spatiul public era al nostru, libertatea de expresie chiar insemna ceva, ne bucuram ca sintem impreuna in orasul Revolutiei si Proclamatiei... Aduceam toti cel mai consistent omagiu mortilor din decembrie, ne bucuram de libertatea care le-a fost lor refuzata. Performanta lui Bone pe strada principala sau instalatia lui Ion Grigorescu, Tara nu este a securistilor si militienilor, ramin antologice. Una dintre locatiile principale a fost Muzeul de Arta – si in spatiile utilizabile, si in cele dezafectate, si in ghereta portarului unde am stat eu inchis trei zile si trei nopti desenind-o intruna pina cind din alba a ajuns neagra.
2) 1992, Pamintul. In aripa dezafectata a Muzeului si in curtea interioara au fost amplasate instalatii si s-au petrecut happening-uri, Cake-ul Getei Bratescu, instalatia lui Sorin Vreme, camera Eugeniei Pop. Extraordinar! Expozitia si evenimentele s-au petrecut acolo, tocmai ca sa se atraga atentia asupra starii catastrofale in care se gasea cladirea.
3) 1993, primul Festival international de performance Zona de Est, una dintre cele mai influente manifestari de arta contemporana (de unde si-a tras inspiratia si „Periferic”-ul din Iasi). Festivalul a avut ca locatie principala tot aripa dezafectata a muzeului. Pe strada si in ruine se facea arta cea mai adevarata. Lupt ca sa fiu diferita al Liei Perjovschi, Speaking to Europe al lui Teodor Grau sau Fekete-Feher al lui Uto Gustav-Konya Reka sint performance-uri care au facut istorie.
4) Orient-Occident. Prima incercare de limpezire doctrinara a tendintelor de pe scena artistica romaneasca de la instalatia video la crucile lui Marian Zidaru. De data asta fiind vorba si de tablouri, expozitia s-a tinut in cele citeva sali practicabile ale Muzeului de Arta.
5) Toate aceste evenimente se datoreaza Ilenei Pintilie, critic de arta si curator (la Stare fara titlu impreuna cu Sorin Vreme), a carui munca a fost recompensata in felul urmator: dupa primul festival a pierdut sefia sectiei de arta, dupa al doilea si-a luat singura talpasita din muzeu. Urmatoarele editii ale Festivalului trienal Zona, care a supravietuit pina in 2002, au fost tinute la Teatrul maghiar, la Memorialul Revolutiei si in spatiul H.arta ( http://www.zonafestival.ro)
Deschiderea unui muzeu de arta e o bucurie
Asta merita in Romania arta de avangarda si radicala. Un sut in cur. Curatorul si artistii care au pus Timisoara pe harta artei internationale si care, culmea, au facut activism in favoarea Muzeului au fost eliminati din Muzeu. Nu deodata, ci in pur stil romanesc, cu tiriita, un fault aici, o birocratie dincolo, o luxare de glezna, o taiere la salariu, o birfa, o aminare, o sedinta etc. Stereotipul leaga Timisoara de avangarda, de grupul Sigma, de lucruri vestice intr-o tara estica, de sincronism occidental. Asta o fi fost odata, realitatea este ca Festivalul nu mai este (in materie de estetica tot ce preocupa primaria in afara de festivalul berii e sa dea ordine sa nu-si mai atirne lumea chilotii la uscat in balcon pentru ca strica imaginea orasului. Care imagine?). In Muzeul de Arta troneaza Corneliu Baba. Adica o arta pe care o intelegem cu totii, dragi tovarasi. Daca imi explica cineva ce legatura are „maestrul” reverenta, Baba, reverenta cu Timisoara, promit sa nu intreb care este valoarea acestui pictor care, atunci cind n-a pictat Mitrea Cocor, a regresat cu bunavoie si in arta si in istorie.
Si totusi, deschiderea unui muzeu de arta e o bucurie. Dupa cum arata pe dinafara, dupa locatie si dupa potentialul local, Muzeul din Timisoara poate juca un rol major in arta si cercetarea artistica europeana. Aud ca Ileana Pintilie, care este specialista in miscarea de avangarda timisoreana, a fost invitata sa cureze o expunere permanent pe acest subiect. E bine.
Dar si mai bine ar fi ca presedintii, directorii si amploaiantii culturali sa-si descopere valorile din ograda personala. Merita investit in ce s-a intimplat la Timisoara in anii ‘70, dar si intre 1991-1999, documentatia trebuie colectionata si restaurata, trebuie acordate burse de cercetare, trebuie scris si publicat. Ar fi un model pentru alte institutii care prefera sa traiasca intre rame de tablouri fara grija zilei de miine si a artei de azi. Daca nu se desteapta la timp colectii, banci si galeristi din Occident vor cumpara tot si vor cumpara ieftin, si cind ne vom destepta va fi prea tirziu. Tablourile in ulei vor ramine acasa, fotografiile si vide-ourile vor pleca. Ce pacat! Ce irosire! Muzeul din Timisoara ar putea fi diferit de alte muzee provinciale incarcate cu aceleasi tablouri prafuite si aceiasi clovni patetici. Ar putea intra in categoria MuMOK Viena, Los Angeles MOCA sau Moderna Galerija Lublijaana, institutii care colectioneaza si expun performance…
Ar fi in traditia grupului Sigma din anii ‘70 si a Atelierului 35 din anii ‘80 si ar fi o forma de sprijin pentru Simultan (festival video) si H.arta (arta cu accente sociale) sau alte forme de organizare si productie a artei contemporane. Simplu spus, asta ar fi rolul si rostul unui muzeu de arta.