„Daca poti judeca influenta unui realizator prin cati copiatori poate inspira, atunci Wes Craven este unul dintre cei mai influenti cineasti din istorie“, comenteaza „The Guardian“.
Si totusi, la prima vedere, Craven nu parea de la inceput sortit unui asemenea statut. Nascut in 1939, el a terminat studii de literatura si filosofie si a lucrat ca profesor. La inceputul anilor ’70 a parasit lumea academica pentru a intra in cea a filmului. A intrat pe usa din dos, ca autor de filme porno, lucrand sub pseudonim. Dupa care, in 1972, a dat prima sa lovitura in horror.
Povestea de viol/violenta/razbunare Ultima casa pe stanga, realizata de Craven in 1972 (in colaborare cu Sean S. Cunningham, cel care avea sa semneze, ani mai tarziu, Vineri 13), s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante filme horror ale ultimelor decenii. Un film atat de violent (violenta „reala“, nu cu elemente supranaturale) incat „dezghetata“ Anglie l-a interzis in doua randuri. Ultima casa pe stanga a reusit sa intuiasca perfect starea mentala a publicului, la doar cativa ani de la moartea „verii dragostei“, un public aflat la capatul unui sir de evenimente traumatizante din realitate: crimele clanului Manson, razboiul din Vietnam, caderea lui Nixon. Acest film este, in cadrul genului, piatra de temelie a productiilor de mai tarziu.
Dupa aproape un deceniu, in 1984, cand slasher-ul parea ca incepe sa se sleiasca, Craven revitaliza genul cu primul episod din saga Cosmar pe Elm Street in care il inventa pe cel mai popular si mai eficace monstru al anilor ’80, Freddy Krueger, care, cu manusa sa cu gheare de otel, sfasie adolescentii pe care ii captureaza in plasa propriilor lor cosmaruri.
Freddy devine un fenomen global, filmul are un imens succes si inspira un mare numar de imitatori, inclusiv seria interminabila de urmari. O serie pe care Craven o preia dupa inca un deceniu si o deturneaza intr-o neasteptata directie postmoderna in New Nightmare, film in care regizorul si actorii reali ai primului episod din serie sunt confruntati cu propria lor creatie de cosmar.
Dupa doar cativa ani, Craven reuseste sa revitalizeze cu o doza buna de sange proaspat genul slasher, din nou, cu Scream, in complicitate cu scenaristul Kevin Williamson. Scream ia genul slasher, il desface in bucati si ii foloseste ticurile si cliseele impotriva lor insile. Impactul este urias, dar trebuie sa treaca cativa ani pana cand aceasta a treia revitalizare a horror-ului sa se dilueze sub povara unui numar semnificativ de imitatori si a unor continuari.
In afara de aceste trei momente, in cariera lui Craven mai pot fi bifate o serie de filme horror cu un impact mult mai mic, printre care The Hills Have Eyes, The Snake and the Rainbow sau Shocker, dar si o excursie in afara genului, cum este Music of the Heart (1999), film care i-a adus o nominalizare la Oscar actritei Meryl Streep. De asemenea, Craven a dat sansa unui prim rol unor uriase vedete de mai tarziu, precum Bruce Willis, Sharon Stone sau Johnny Depp (descoperit de Craven si masacrat de Freddie Krueger in primul Cosmar…) si a acordat o mare atentie gestionarii, cu mai mult sau mai putin succes, remake-urilor propriilor filme.
Unul dintre acestea este Scream, rescris ca serie TV pentru o noua generatie, produs si difuzat de MTV. Craven a murit duminica, cu doua zile inainte de finalul primului sezon, lasand vreme realizatorilor sa ii aduca un omagiu in ultimul episod.
„Wes Craven a murit si fara el peisajul filmelor horror ne sperie“, comenteaza „The Guardian“.
Filmele de groaza preferate ale lui Wes Craven
Pe vremea cand lucra la Scream 4 (ultimul sau film ca regizor), Wes Craven a fost intrebat de „The Daily Beast“ care sunt filmele lui horror „de capatai“. Alaturi de cateva productii clasice ale genului, selectia lui Craven contine cateva titluri surprinzatoare:
– Don’t Look Now (1973), de Nicolas Roeg, cu Julie Christie si Donald Sutherland.
– Blow-Up (1966) de Michelangelo Antonioni. „Desi n-am ajuns sa fac astfel de filme de arta, acestea sunt productiile care m-au inspirat sa imi iau libertatea artistica de a face chiar si ce am facut in Cosmar pe Elm Street“, spune Craven.
– The Virgin Spring (1960), de Ingmar Bergman, cu Max von Sydow. „Plotul acestui film a devenit cadrul pentru povestea din Ultima casa pe stanga“, recunoastea regizorul.
– Repulsion (1965), de Roman Polanski.
– Beauty and the Beast (1946), de Jean Cocteau, cu Jean Marais.
– War of the Worlds (1953), de Byron Haskin.
– Frankenstein (1931), de James Whale.
– Nosferatu (1922), de W. F. Murnau.
– The Bad Seed (1956), de Mervyn LeRoy.
– Psycho (1960), de Alfred Hitchcock.