Nascut in 1982 la Iujno-Sahalinsk, cu un talent dezvaluit la o varsta timpurie, la 9 ani Slava era admis la Scoala Centrala de Muzica de la Moscova, atasata Conservatorului, iar dupa absolvirea ei, in 2001, a urmat cursurile acestuia in clasa de pian a profesorului Iuri Slesarev. Din 2008, in paralel cu o cariera de concert, solist al Filarmonicii din Moscova, preda ca asistent universitar la Conservator, este visiting professor in Japonia, compune si realizeaza transcriptii pentru pian cu un talent extrem de apreciat, publicate in prezent de editura germana Schott Musik. La Festivalul Muzical de la Wissembourg, este, impreuna cu mai tanarul sau prieten si partener de muzica de camera, Nikita Mdoyants, pianist rezident. Asa se face ca l-am intalnit pe Slava zilele trecute, iar discutia noastra s-a concentrat in jurul lui Serghei Rahmaninov, dat fiind ca pianistul este atat un interpret dedicat muzicii lui, cat si un laureat al Festivalului Muzical ce ii poarta numele. Pe scurt, spunea el: Rahmaninov ii „este un soi de tata pe plan muzical“.
Intre subiectele conversatiei noastre s-a aflat si declaratia recenta a ministrului rus al Culturii Vladimir Medinski care propunea readucerea in Rusia a mormantului lui Rahmaninov, unul dintre motive fiind ca, in Statele Unite, acolo unde a fost ingropat potrivit vointei sale, americanii ar vrea sa-i „nationalizeze numele in mod rusinos“. Cum Slava Griaznov si-a dedicat integral primul sau disc compact muzicii lui Rachmaninov, in beneficiul restaurarii proprietatii sale din Rusia, de la Ivanovka, de langa Tambov, l-am intrebat cum se ocupa autoritatile ruse de mostenirea compozitorului. Raspunsul sau mi-a amintit de destinul casei de la Mihaileni a lui George Enescu…
„Cu cativa ani in urma am fost la Ivanovka, proprietatea lui Rahmaninov, langa Tambov, acolo unde el a trait timp de aproape 20 de ani si unde a compus aproape toate capodoperele sale: Concertele pentru pian, Studiile, Tablourile, aproape toate. Prin urmare este un loc cu totul special. Cu putin timp inainte de revolutie, proprietatea a fost distrusa, iar Rahmaninov a parasit Rusia si, timp de multi ani, acest loc a fost abandonat, lasat sa se distruga cu totul. In prezent suntem in situatia cand este posibil sa facem ceva, dar numai gratie unor oameni manati de entuziasm.
Un tanar profesor, venit sa predea intr-un sat in apropiere de Ivanovka, care auzise despre acest loc, despre Rahmaninov, foarte interesat de istorie, a incercat sa miste lucrurile. Dupa 15-20 de ani, cladirea principala a proprietatii si cateva alte cladiri mai mici in jur au fost reparate. Asa cum mi-a povestit, totul s-a facut fara absolut nici un sprijin din partea guvernului, a administratiei de la Tambov. Ce s-a restaurat a fost gratie donatiilor unor sponsori, iar ajutorul principal a venit de la Iuri Pavlovici Rahmaninov, un stranepot din familie, dar fara legatura directa cu compozitorul. Sa vorbesti acum despre mutarea mormantului lui Rahmaninov in Rusia nu mi se pare lucrul cel mai important de facut. Foarte multi ani, in Rusia, Partidul Comunist Sovietic, Guvernul nostru, oamenii nostri politici au vorbit despre Rahmaninov ca despre o persona non-grata. Pana in anii 1980; atunci cand Conservatorul din Moscova si-a reconstruit sala de concert ca noua si a vrut sa-i dea numele lui Rahmaninov, Guvernul a spus ca este imposibil. Imposibil! Abia dupa trei ani, cand Sviatoslav Richter a cantat unul dintre concertele lui, la care a asistat unul dintre ministrii din Guvern, invitat cu mari onoruri, atunci a devenit «posibil» ca sala sa primeasca numele compozitorului.
In opinia mea, un punct extrem de bun de a incepe discutia despre Rahmaninov ar fi sa spui: «Pardon! Ne cerem scuze!». Fiindca in presa rusa de la mijlocul secolului al XX-lea, in cursul celui de-al Doilea Razboi Mondial, atunci cand Rahmaninov a cheltuit o groaza de bani, mii de dolari, pentru a ajuta Armata Rosie, pentru a sustine familii afectate de razboi in Rusia, in ziare se scria ca este un compozitor de moda veche, cu un stil depasit, prea batran. s…t Deci, primul lucru de facut este sa ceri scuze pentru toate acestea! Pentru tot ce s-a spus si scris despre Rahmaninov in Uniunea Sovietica. Apoi, va deveni, probabil, posibil sa se intreprinda altele…
De exemplu, sa fie sprijinit Concursul International de Pian „Serghei Rahmaninov“, domeniul de la Ivanovka sa fie restaurat in intregime, sa fie reconstruita proprietatea de la Oneg, casa in care Rahmaninov a trait opt sau noua ani in copilarie. Acesta ar fi un bun punct de pornire, zic eu!…“