In categoria a doua, bogat reprezentata (caci e plina lumea de profesori profesorali si de intelectuali normativi), ideile vin intr-un set predeterminat si intr-un singur sens: de la „model“ catre „ucenic“. Daca „ucenicul“ este neascultator, ceea ce vrea sa insemne lipsit de obedienta si gandind cu capul lui, „modelul“ intra in panica si isi ofera, siesi, explicatii linistitoare: „ucenicul“ e submediocru, ori e „omul“ cuiva, ori si una, si alta. El, „modelul“, se vadeste perfect, iar convingerile sale trebuie impartasite fara tocmeala.
In prima categorie, mult mai restransa, fireste, Paul Cornea se inscrie la modul natural.
Este magistrul fara morga, Profesorul fara ticuri profesorale, un om la fel de iubit de studenti ca G. Calinescu inaintea lui si Nicolae Manolescu ori Mircea Cartarescu, dupa. Ideile lui nu sunt ale lui prin monopol intelectual si batutul cu pumnul in masa. Ideile lui sunt si ale tale, cu conditia sa le argumentezi si sa le exprimi la fel de bine, sa le testezi o data si inca o data validitatea, sa le pui in contextul adecvat si sa interpretezi, prin ele, produsele si insusi actul gandirii. De aceea, ideile nu sunt in numar finit si nu sunt date intr-un set pe care sa-l reproduci mecanic, recurgand la memorie si la formula obedientei. Cu Paul Cornea, ti se deschide, deodata, totul si incepi sa testezi, sa verifici, sa experimentezi, sa jubilezi intelectual parcurgand tomuri si brosuri, dictionare si pamflete, sinteze si eseuri. Texte. Pe scurt, Profesorul nostru ne-a deschis un orizont de probleme si problematici, ne-a creat o perspectiva intelectuala mai importanta decat orice „cariera“ si ne-a oferit un mod de lucru.
In alte cuvinte, dar cu aceeasi gratitudine scria Nicolae Manolescu un remarcabil medalion aniversar intitulat chiar asa, Paul Cornea – Profesorul nostru: „Ce am invatat de la Paul Cornea a fost, inainte de orice, aceasta stare de spirit tinereasca, profitabila pentru orice cultura. Profesorul nu punea bariere intre noi. Generatiile care ne-au urmat sunt martore ca, nici mai tarziu, cand Paul Cornea nu mai avea treizeci si trei de ani, ci cu mult mai multi, pedagogia lui bazata pe apropiere si pe intelegere nu s-a schimbat.“ („Romania literara“, nr. 43/2004).
Intrebarea care poate fi pusa este de unde a luat Paul Cornea acest spirit al tolerantei intelectuale, al deschiderii catre nou, al respectarii diferentelor si al mentinerii intr-un climat al valorilor. Cine a fost profesorul profesorului nostru? Cine l-a invatat pe Paul Cornea nu ce sa ne invete, ci cum sa ne invete?
Unul dintre cele mai luminoase capitole din volumul Ce a fost – cum a fost il are ca protagonist pe acest profesor atipic de literatura. Suntem in 1940, cand elevii evrei, eliminati din scolile „romanesti“, isi continua studiile, in regim ghetoizant, la licee evreiesti, particulare, infiintate ad-hoc. La „Cultura B“, Paul Cornea, elevul dotat eliminat de la „Mihai Viteazul“, va avea parte de o intalnire formativa decisiva. Fiindca profesorul lui de literatura este Mihail Sebastian.
Evocarea lui este centrata, in fragmente consistente, pe descrierea modului de „predare“ a cunostintelor. Obiectul acestor lectii fiind scriitorii romani, felul in care Sebastian si-a inteles profesoratul explica foarte multe: „orele cu Sebastian constituiau, intr-un soi de contratimp ironic in raport cu masurile de represiune a caror victima eram, o veritabila laudatio a creativitatii romanesti, exemplificata, entuziast si convingator, pe texte ale autorilor reprezentativi. Evident plictisit de chitibusurile pedagogice (trecerea absentilor in catalog, verificarea temelor date acasa, «ascultarea» si punerea de note), profesorul capata aripi cand ajungea sa «explice» scriitori. Vorbea cu o pasiune retinuta, colocvial si nu oratoric, pe un ton calm, cautandu-si cuvintele. Tinea enorm la proprietatea termenilor, o cerea celorlalti, cu atat mai mult si-o impunea siesi. (…) Ierarhiile de valoare instituite de Sebastian n-aveau prea mult a face cu cele care dominau pe-atunci scoala. In orice caz, profesorul se credea dator sa depaseasca programa. Spre marele nostru beneficiu, ne-a familiarizat contactul cu valorile autentice ale literaturii interbelice: alaturi de Arghezi si Blaga, de Rebreanu si Sadoveanu, au intrat atunci in universul nostru spiritual Craii de Curtea Veche, poeziile lui Ion Barbu, romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, Patul lui Procust, Ultima noapte… si dramele lui Camil Petrescu.“ (Ce a fost – cum a fost, pp. 16-17).
Felul de a fi al unui om nu este intotdeauna un dat ci, adesea, un rezultat; iar in obtinerea acestuia din urma, un adevarat dascal are un rol esential. Suntem, intr-o buna masura, rezultatul orelor de scoala, al cursurilor tinute de profesorii nostri; si ei la fel, ducand aceasta stafeta, inapoi, pana la primul magistru declansator al unor evolutii intelectuale.