Iesenii au avut primii bucuria de a se intalni, pe 25 iunie, cu scriitorul Florin Lazarescu, cu ocazia publicarii volumului Intamplari si personaje. Ioan Stoleru a si scris atunci (nr. 489, 29-06-2015) un material amplu despre lansarea cu pricina, in paginile „Suplimentului de cultura“. La trei luni dupa aparitie, iata ca scriu si eu cateva randuri despre cartea aceasta minunata de non-fictiune, semnata de binecunoscutul autor iesean, in speranta ca cei care au ratat-o, dintr-un motiv sau altul, sa mearga acum spre ea, iar cei care au citit-o sa-si reaminteasca de volum si, de ce nu?, sa continue sa-l recomande prietenilor, rudelor, colegilor. Caci nu exista intamplari si personaje mai savuroase, captivante, pline de umor, drame si talc decat cele ale lui Florin Lazarescu. Si ar fi pacat sa fie trecute cu vederea doar pentru ca au aparut cand debuta perioada concediilor.
Intamplari si personaje este un colaj de mai bine de doua sute de micropovestiri – aranjate, stilizate si puse impreuna – selectate din jurnalul personal al autorului. Un jurnal atipic (care acopera 12 ani, din 2003 pana aproape de prezent) tocmai pentru ca Florin Lazarescu noteaza acolo povesti care nu vorbesc despre el decat indirect, nu avem o colectie clasica de amintiri si nici niste insemnari intime. Printre proze, sigur ca poti decupa un soi de roman fragmentar al vietii scriitorului, asa cum el insusi a si afirmat in diferite interviuri. Poti identifica, asadar, preocuparile sale, impresiile despre cartile sale, activitatile de zi cu zi – Dimineata aplic o veche tehnica de inveselire din copilarie: imi fixez ceasul sa sune pe la 6. Ma trezesc si opresc soneria, iar pentru cateva clipe ma invadeaza fericirea ca mai am de dormit o ora („Cocosul“, p. 29) –, placerea nemaipomenita de a povesti, de a privi oamenii in toata splendoarea lor – Spre deosebire de batranul Will, pe mine omul ma incanta. Omul in singuratatea lui, omul in intimitatea lui, cu gandurile lui marunte, aparent nesemnificative, nu fata lui sociala, nu functia pe care o ocupa (fragment din „Tu singur“, p. 19) sau Pana la serviciu merg cu tramvaiul ca-ntr-o calatorie cu trenul. Imi iau si de citit. (…) Am prilejul sa spionez tot felul de oameni… („O noua mutare“, p. 56) –, de a se bucura de cele mai mici lucruri din viata sa s.a.m.d. Ba chiar afli si cateva amanunte in ceea ce priveste familia sa – mama, tatal, sora, sotia etc. –, prietenii sau colegii sai, gazdele pe care le-a avut, vecinii. Cateva exemple elocvente in acest caz ar fi povestirile „O noua viata“, „Navestistul“, „Miezul zilei. La gard“, „Tovaras de autobuz“, „Padre si Para“, „Cata Calculatoristu’“, „Cu caciula in mana“, „Clanul“ – daca inventariez doar o parte dintre prozele din primele cincizeci de pagini ale cartii.
Florin Lazarescu are o capacitate extraordinara de a extrage din aparentul banal cotidian cele mai nastrusnice si inedite personaje (si intamplari) – de la o doamna foarte in varsta care arata ca regina Angliei si pana la barbatul care-i urmareste scriitorului fiecare miscare in trenul Iasi-Bucuresti, doamna Angelica de la starea civila, Colonelu’, un prieten de facultate, un pensionar, sofer voluntar la un festival de literatura din Cognac, care are intalniri nemaipomenite, periodice cu fiul sau pilot, un batran care vinde ghiocei pe strada, doi oameni in pijama, in fata unui spital, care incearca sa obtina o nuca dintr-un copac, doi baieti sfrijiti care cara mobila, un „conferentiar“ care se usureaza in public, in plina zi, o vanzatoare „siiiigur-ca-da“ de la un magazin de cartier, un grup de manelisti, zarit la munte, un om care curata, intr-un service, vopseaua de pe o masina si canta niste versuri aparte, cersetori si cersetoare, in diferite momente, o sora medicala pitic, confundata cu o fetita, doi politisti constiinciosi pana-n maduva oaselor si multe, multe altele. Atatea personaje memorabile intr-un singur loc n-am mai avut ocazia sa intalnesc. Acum, cand m-am oprit din enumerare, inca imi mai vin in minte altele.
Il insotesti pe Lazarescu in drumurile sale prin Iasi sau in calatoriile prin tara, dar si in strainatate, cu o curiozitate si o pofta de pataniile sale (la care asista el sau apropiatii sai) greu de descris. Te surprinde constant. Si te trezesti razand sau intristandu-te, esti prins in plasa naratiunilor, fie pentru ca ai trecut si tu printr-o situatie similara – in tren, tramvai, pe bicicleta, in masina, mergand pe strada, la dentist, stand la cozi, platind impozite sau facand ITP-ul, la spovedanie, plimbandu-te agale prin orasul tau, la ginecolog, luand o pauza in mijlocul zilei etc. –, fie pentru ca le vezi, le auzi, le simti pentru prima data. Scriitorul nu-i moralizator si-si respecta personajele, oricare ar fi acestea, chiar si atunci cand il enerveaza sau cand starnesc in el dorinta de a se razbuna. Nu cauta cancan, dimpotriva, pare sa caute obisnuitul, frumosul lumii marunte. Are rabdare si-si face timp sa dea fiecarei povesti forma pe care aceasta o cere. Este, pe rand, tandru, ironic, nostalgic, revoltat, fascinat, amuzat, generos, sigur si nesigur, uimit. Si-si pune pe tapet toate starile, fara rest. Daca ar fi sa inveti un singur lucru din cartea sa, acela ar fi, probabil, sa te mai opresti, din cand in cand, din alergatul de zi cu zi si sa privesti oamenii din jurul tau.
Griji s-ar mai gasi, ca am avut in ultimii ani, toti din familia noastra, o perioada nu tocmai grozava din anumite puncte de vedere. El insa gasise motive de a canta. Si-am avut brusc impresia ca totul e bine, ca traim in cea mai buna si frumoasa lume posibila („In vie…“, p. 152).
Autorul a ales, ordonat si uniformizat stilistic 304 pagini de proze scurte si foarte scurte, dintr-un total de 1.000-1.500 de pagini, cat ar avea tot jurnalul sau publicat. Iar montajul acesta imi pare destul de reusit si de dinamic, nu cred ca vreun cititor are vreme sa se plictiseasca. Chiar asa, nu veti recunoaste decat o infima parte dintre aceste micropovestiri, chiar daca-l urmariti pe Florin Lazarescu pe site-ul sau (florinlazarescu.com), pe pagina sa de Facebook sau in „Suplimentul de cultura“ – unde, apropo, semneaza rubrica „Intamplari si personaje“, de unde a si pastrat titlul cartii publicate recent. In ceea ce priveste titlul, ca tot am amintit de el, am citit pe un blog ca acesta ar fi anost. Nu sunt de aceeasi parere, e bine ca e atat de simplu si lipsit de brizbrizuri, cred ca sintetizeaza cel mai bine cuprinsul volumului si ca se inscrie perfect in tonalitatea acestuia. E un intreg bine gandit, de la coperta (cu douazeci de fotografii de Florin Lazarescu), titlu si pana la continut – scriitura, evolutie a personajelor, cronologie, povesti.
In fine, chiar daca prozele acestea sunt suta la suta adevarate, luate din realitatea imediata, Intamplari si personaje este, la urma urmei, o carte de beletristica, literatura in adevaratul sens al cuvantului. Va ramane sa va convingeti de asta.
Florin Lazarescu, Intamplari si personaje, Editura Polirom, colectia „Ego-grafii“, 2015