Desirée Halaseh
Pe Cale Cuba 815, in Havana Vieja, sta ascunsa o curte interioara in spatele unei mici porti de lemn si al unei ferestruici cu zabrele – vegheate de un paznic in tricou galben fosforescent, care pana la venirea noastra, motaia de voie libera. Aici se afla Scoala de Box Rafael Trejo al Aire Libre.
Desi Fidel Castro a impus masuri draconice de a aboli practicarea boxului profesionist din 1962, poporul cuban a gasit o modalitate de a se sustrage regimului astfel incat in prezent aceasta nobila practica a ajuns la status de sport national. Nu inca si pentru femei, dar asta e alta poveste. In ultimii ani, Cuba a castigat la Jocurile Olimpice nu mai putin de 67 de medalii, dintre care 34 de aur, fiind pe locul doi mondial dupa Statele Unite.
Ati ajuns prea tarziu, ne anunta paznicul proaspat trezit din datoria somnului, antrenamentele incep de la 11 si dureaza doua ore, iar in plus ar trebui sa vorbim cu directoreasa salii pentru a asista la o sesiune de pregatire.
Doña Lucia sta in spatele unui teanc de acte, iar de dupa ochelarii cu rama aurie apare un suras functionaresc greu de confundat. Cu ce va pot ajuta? Ii explicam cum putem noi mai bine ca abia am poposit in Havana, ramanem aici cateva saptamani bune si am dori… daca se poate… sa fotografiem unul dintre antrenamentele baietilor inscrisi la club. Atotputernica posesoare a surasului functionaresc transformat acum in sclipire oportunista isi da binecuvantarea: a doua zi, incepand negresit la orele toride dinaintea pranzului (cand, ne explica ea, majoritatea boxerilor aspiranti, fie elevi, fie muncitori, isi termina orele de munca sau studiu), putem sa ne dam frau liber avantului creativ, bineinteles, in schimbul unui mic ajutor oferit stabilimentului cu pricina.
Zis si facut. In ziua urmatoare, cu obiectivele proaspat lustruite, ne-am infiintat la Escuela Trejo de Boxeo.
Doua cladiri de locuinte cu trei etaje incadreaza pe lateral un spatiu modest de antrenament, cu un ring prafuit in mijloc. La ferestre flutura cateva sutiene colorate si un cearsaf candva alb, puse la uscat de dimineata, dinauntru se aud glasuri sporovaitoare de gospodine, dintr-o bucatarie se prelinge un discret miros de peste prajit. Intr-un colt sta stingher ceea ce la inceput mi se parea a fi un depozit de echipamente – biroul antrenorului si al managerilor de club. Pare mai repede o incropeala de dupa bloc a unor locatari dornici de activitati extracuriculare de dupa orele de munca decat un spatiu propice unor sportivi profesionisti.
In fata ringului, pe bara caruia atarna un tricou cu „NO HAY GLORIA“ (nu exista glorie), sta Nardo Mestre Flores, antrenorul care astazi le vorbeste viitorilor boxeri despre Mike Tyson, in timp ce umbra se strange tot mai aproape de el anuntand o lunga si istovitoare zi de antrenament.
Fandari, extensii, fuga usoara in cerc, sarituri, baietii se misca rapid, benzile de protectie a incheieturilor flutura deasupra manusilor de box roase, e din ce in ce mai cald, sudoarea mi se lipeste de zid, vertebrele se indreapta (Doamne ce departe par acum orele de sport din liceu!), muschii se trezesc, spiritele se incing, antrenorul schimba directia de mers printr-un fluierat scurt.
Peste putin timp isi face aparitia si Namibia Flores, singura femeie boxer din Cuba. Are o alura masculina, un mers usor jucaus, poarta o pereche de blugi denim si se saluta afectuos cu cativa dintre sportivi. De sapte ani se antreneaza aici, insa guvernul cubanez refuza sa recunoasca statutul de sportiv profesionist femeilor boxer, astfel ca Namibia nu isi va putea testa niciodata performanta la Jocurile Olimpice. Singura optiune valabila este sa paraseasca tara.
Astazi insa e aici, ii mai incurajeaza pe unii, le mai arata cateva miscari altora, rade si emana buna dispozitie.
Baietii au terminat incalzirea, se formeaza perechi si dansul incepe. O zi buna de box.
Aventurier la National Geographic. Calator prin lume.
Desirée Halaseh este absolventa a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi, specializarea Relatii Economice Internationale, si mandru membru al organizatiei AIESEC. De aici a si inceput goana in jurul lumii: un schimb de experienta de trei luni in India, dupa care nu a mai putut reveni la traiul domol al tinerilor de varsta sa. Stagii de perfectionare, voluntariat, proiecte europene, proiecte individuale, plecari pregatite jumatate de an si pasapoarte blocate cu lunile in asteptarea unei vize – iata reteta unui traseu profesional foarte personalizat. Locatiile s-au inmultit precum si distanta sau durata fiecarei incursiuni. De la cateva luni in India, la cateva in plus in Togo, Iordania si pana la un an inapoi in Asia, prin India, Indonesia, Thailanda, Turcia sau China & Hong Kong, iar apoi stanga imprejur peste Atlantic, in Cuba.
Fotografii: Iulian Ursachi