Nu demult un grup de activisti si juristi din Europa a acuzat politia ceha ca ar fi scris numere de ordine pe bratele unor refugiati prinsi la granita. Activistii revoltati au comparat rapid procedura cu cea folosita de nazisti in lagarele de concentrare. Comparatia, extrem de deplasata, nu e deloc nevinovata. Ea induce propagandistic – fara a o enunta direct – ideea ca politia ceha s-ar face vinovata de rasism si implica subtil ideea de exterminare, asociata cu refugiatii de azi. Numai ca realitatea era foarte departe de asa ceva. Realitatea era ca politistii aceia se pomenisera in fata unei situatii nemaiintalnite si incercau sa o rezolve, atat cat se pricepeau. Aveau in fata o multime de straini ce fortau granita, printre care si sute de copii. Nu se puteau intelege cu ei decat accidental, intr-o engleza stricata. Uneori acestia nu aveau nici macar acte de identitate si nici nu pricepeau (mde!) de ce ii opreste cineva la granita. Vor fi facut si politistii o incercare, poate cam stangace, de a pastra un minimum de ordine, desi sunt convins ca in acele clipe ar fi preferat sa fie activisti, nu politisti. Altfel, daca in invalmaseala acelei goane spre Germania s-ar fi pierdut vreun copil sau vreo familie era despartita de o parte si de alta a granitei, probabil ca tot ei ar fi fost vinovati.
Insa manipularea emotiilor a devenit o arma mult mai puternica decat apelul la ratiune. Nu mai gandim atat cat simtim – sau atat cat suntem dirijati sa simtim. Fiindca trebuie sa simtim cumva, sa luam atitudine, sa adoptam pozitii. Sa nu fim detasati, sa nu despicam firul in patru, sa nu avem indoieli. Doar ni se arata clar cum stau lucrurile.
Un bun exemplu este o inregistrare video in care Angela Merkel o face pe o adolescenta palestiniana sa izbucneasca in lacrimi la o intalnire publica. Doamna Merkel risca destul de abrupt o afirmatie radicala, spunand ca Germania nu are cum sa ii ajute pe toti refugiatii momentului. In clipa aceea adolescenta incepe sa planga, iar in minutele urmatoare imaginile fac deja inconjurul planetei. Aparenta duritate a cancelarului german a starnit valuri de nemultumire si multe critici, mai ales ca in acel moment familia adolescentei risca expulzarea. Scenariul e aproape telenovelistic: tanara inocenta pe cale sa fie alungata de mastera din casa primitoare a Germaniei. Ce-i drept, pana la urma familia tinerei a primit azil in Germania, asa ca de data asta povestea s-a terminat cu bine. Cel putin pana in punctul in care presa a decis sa o urmareasca.
Fiindca mai exista, pare-se, si o continuare ce ar fi putut starni unele nedumeriri, asa ca ea a fost aproape ignorata de retelele media. Intr-un interviu recent, adolescenta isi declara speranta ca se va intoarce odata acasa, intr-o Palestina mare, unde sa nu mai existe statul israelian. Acum, cand scriu asta, chiar si eu ma intreb daca nu cumva presupusa ei declaratie e falsa. Caci, cu exceptia unor publicatii din Israel, aproape nimeni nu o aminteste – desi ar fi cazul. Parca-i cam greu sa accepti ca acea fetiscana, aflata – evident – in tabara celor buni, ar putea dori raul altor semeni de-ai ei. Nu se potriveste cu povestea. N-o sa vedeti niciodata vreo eroina inocenta facand asa ceva. Nici in telenovele si, incet-incet, nici in mass-media contemporana.