Dupa sangeroasele atentate din ianuarie, „Charlie Hebdo“, publicatie a carei circulatie era destul de restransa, a capatat o uriasa notorietate, caricaturile publicate fiind mai mult ca niciodata scrutate cu mare atentie, de data aceasta intr-o mai mare masura dincolo de hotarele Frantei.
Ultimele caricaturi publicate de revista au scandalizat, in mod semnificativ, numerosi cititori si jurnalisti din intreaga lume.
De data aceasta, nu profetul Mohamed a fost subiectul umorului particular al caricaturistilor francezi, ci actuala criza a imigrantilor, mai ales imaginea „iconica“ a acestei situatii, copilul sirian in varsta de trei ani gasit mort pe o plaja.
Un desen semnat de Riss a reusit sa scandalizeze in cea mai mare masura. El il prezinta pe micul Aylan mort pe o plaja, avand in spatele lui un panou publicitar in care o reclama la McDonalds anunta: „Promo! Doua meniuri pentru copii la pret de unul!“.
Un al doilea desen, intitulat „Dovada ca Europa este crestina“, il prezinta pe Iisus pasind pe ape, alaturi de un copil inecat, cu legenda: „crestinii pasesc pe apa, copiii musulmani se scufunda“.
Aceste caricaturi au avut efectul unei galeti cu benzina aruncate peste un incendiu. Majoritatea covarsitoare a celor scandalizati a vazut in ele o bataie de joc la adresa unui copil mort. Mai mult, un avocat ce reprezinta Black Lawyers, Asociatia Avocatilor Negri din Marea Britanie, a anuntat pe Twitter ca organizatia din care face parte va depune plangere pentru incitare la crima, ura de rasa si persecutie in fata Curtii Penale Internationale.
Este aceasta proba unui umor dincolo de orice gust sau, dimpotriva, a unui stil de umor a carui subtilizare se pierde sub violenta imaginii si atunci cand este scos din context?
Dupa atentatele de la „Charlie“, dezbateri nenumarate au avut loc mai ales in lumea anglo-saxona, ele fiind legate de presupusul caracter rasist al caricaturilor. Dar, scrie „Slate“, in cea mai mare parte a cazurilor, caricaturile erau scoase din context, iar legendele lor, in mod straniu, erau omise.
De exemplu, publicatia electronica „Vox“ a incercat sa descifreze ciudateniile umorului lui „Charlie“ pentru cititorii lor anglo-saxoni, explicand ca intentia acestor caricaturi controversate este, de cele mai multe ori, „pe invers“ fata de ceea ce ar putea vedea in ele un cititor care este prea putin familiarizat cu politica franceza.
„Charlie Hebdo“ este o publicatie cu o politica stangista si antirasista. Asa-zisele desene „rasiste“ sunt, de fapt, parodii crude a stereotipurilor de opinii rasiste. Un desen incriminat este cel care prezinta sclavele nigeriene rapite de organizatia Boko Haram care, insarcinate cu copiii celor care le-au violat, striga: „Nu va atingeti de alocatiile noastre!“. Anglo-saxonii au vazut aici un umor crud la adresa sclavelor sexuale. Autorii caricaturilor insa, scrie „Vox“, fac referire la discursul Frontului National la adresa alocatiilor familiale oferite de statul francez familiilor imigrantilor.
In cazul lui Aylan, desenatoarea Coco a explicat ca, departe de a-si bate joc de tragedia copilului, caricaturile „condamna societatea de consum care le vinde imigrantilor venirea in Europa ca un vis“.
„The New York Times“ si-a asumat si el ideea de a descifra acest umor, aratand ca sensul caricaturilor „s-a pierdut in traducere“.
„In editorialul sau“, scrie publicatia americana, „redactorul-sef Sourisseau a explicat clar ca tinta revistei este ceea ce el numeste raspunsul ipocrit al liderilor si publicului european la aceasta criza. El afirma ca viziunea europenilor pare bazata mai degraba pe o versiune a crestinismului din care idealul caritatii a fost eliminat“.
„«Charlie Hebdo» a devenit un caz mediatic unic in lume“, apreciaza „Slate“. „Este un jurnal la care lumea se refera in exces, dar care are o difuzare limitata si care nu s-a schimbat cu adevarat dupa atentate. Publicul lui insa a devenit mondial. Si fiecare numar care apare este o noua ilustrare a dificultatii pe care umorul o are in a calatori prin lume fara a provoca cauze colaterale.“