Bogdan Georgescu, coordonatorul, caci e vorba in mod real de o regie colectiva, practica de ceva vreme arta activa si a teoretizat conceptul intr-o teza de doctorat. Intelegand-o ca „proces creativ bazat pe colaborarea dintre comunitate si artisti“, Georgescu a dezvoltat de cativa ani, sa tot fie un deceniu, proiecte dedicate precum RahovaNonstop, Turneu la tara, Teatrul Nescris din sant etc. Arta activa ca varianta de teatru comunitar se naste din intalnirea creatorilor cu oamenii dintr-o comunitate. Mizele sale nu sunt in principal estetice, esentiala fiind reprezentarea unui grup social prin atragerea acestuia spre problema prin analiza. Observatia si intuitia sunt punctul de pornire al oricarui demers de acest tip, iar membrii echipei de proiect urmaresc a-i incuraja si ajuta prin tehnici si mijloace specifice pe cei dispusi sa se deschida spre acest mod artistic. Forma speciala a teatrului documentar, arta activa merge mai departe, urmarind mai apasat implicarea comuna, pe de o parte a echipei de lucru, pe de alta, a oamenilor care cunosc foarte bine tema pentru ca au trait-o, o infatiseaza si dezbat. Rostul efortului comun este constientizarea celorlalti in privinta ei, eventual determinarea celor cu putere de decizie sa actioneze practic pentru solutionare.
Pentru ca meriti este parte a Platformei de Teatru Politic 2015, „proiect teatral si educational care isi propune sa arhiveze, sa documenteze si sa dezbata, prin intermediul unor spectacole de teatru si ateliere, istorii marginalizate si ignorate adesea de sisteme care isi produc propriile naratiuni de legitimare“, cum precizeaza manifestul platformei. Istoria mare vazuta prin istoriile mici, ale individului ignorat, dar care e parte fundamentala a societatii si o poate misca, aceasta e preocuparea Platformei de Teatru Politic.
Scrierile pentru teatru ale lui Bogdan Georgescu, care vor aparea in curand si in volum la Editura Charmides sub titlul All Inclusive, s-au nascut pentru cate un proiect/spectacol anume, ca devised theatre. Adept al practicilor colaborative, Bogdan Georgescu nu e nici dramaturg, nici regizor in sensurile clasice ale notiunilor. E autor de teatru, combina pana la suprapunere postura de dramaturg si de regizor intr-un demers altfel decat al regizorului pentru care mizanscena e reinterpretarea scenica a unui text. Autorul de teatru in intelesul pe care i-l da si Gianina Carbunariu, de exemplu, duce mai departe conceptul de autor asumat de regizor in perioada lui de glorie din ultimele decade ale secolului trecut, cand devenise co-autor prin scriitura scenica, alaturi de dramaturg. Autorul de teatru duce lucrurile mai departe, scriind el si scriptul, eventual impreuna cu cei din echipa, cu performerii, exact asa cum e nevoie pentru un spectacol anume. Nu mai avem de-a face cu piesa ca element al literaturii dramatice, ci cu un text construit special pentru o punere in scena. Scrierea scenariilor e o etapa interioara, concomitenta cu pregatirea spectacolului, nu ii pre-exista, cum se intampla in regia interpretativa. In aceste proiecte, in care fictiunea aproape ca nu are loc, documentarea faptica e definitorie, iar latura politica e determinanta, aproape in detrimentul celei estetice. Aria tematica e cea la care poti ajunge dintr-o simpla privire in jurul tau. Cu o structura dramatica fragmentata, desconsiderand logica dramaticitatii traditionale, fara intro-uri pregatitoare, fara conflict – subiectul in sine si prezentarea lui constituie conflictul – si neoferind deliberat nici o rezolvare, concentreaza intreaga atentie asupra unei probleme. Adresarea e directa, „regia“ e minimalista, preocupandu-se in principal de livrarea catre public a termenilor chestiunii, cat mai obiectiv. Cei patru interpreti din Pentru ca meriti nu dezvolta relationari ca personaje, fiecare sustine mai multe partituri, trecand prin mai multe caractere generice. Teatralitatea e denudata de artificii scenice – totul e la vedere, se face sub ochii publicului, care apoi e invitat la discutii post-reprezentatie –, lasand secventele prezentate sa actioneze implicit. Rostul formei scenice austere e sa aseptizeze continutul, crescandu-i verosimilitatea.
Lui Bogdan Georgescu i s-au alaturat Sever Andrei, actor, jurnalist si sound designer, Andrei Ionita, actor si jurnalist cultural/videograf, Sinziana Nicola, actrita de teatru si film, Mihaela Sirbu, actrita de teatru si film, profesor la UNATC Bucuresti. Echipa completa mai inseamna Irina Gadiuta si Vlad Georgescu. Pentru ca meriti se refera la conditia femeii analizata din perspectiva presiunilor si abuzurilor la care trebuie sa faca fata reprezentantele sexului frumos din Romania prezentului. Focusul realizatorilor a fost insa mai specific, determinat de prevederi legislative stupide vizand dreptul femeii de a lua hotarari privind propriul corp, mai precis de a pastra sau nu o sarcina.
Actorii nu interpreteaza ca in teatrul traditional, ci devin vocile celor pe care echipa i-a consultat ca surse de informatii: consiliere de la un centru antiavort, jurnalisti, mame, psihiatri, statisticieni. Partiturile lor sunt de fapt material documentar rearanjat intr-o serie de „interventii“ scurte, pentru ca subiectul sa fie prezentat multifatetat, in toata complexitatea lui. Nu exista un adevar pe care spectacolul il livreaza spre public, exista o multitudine de adevaruri partiale care se fac auzite si care impacheteaza problema intr-o tonalitate nepartinitoare. Bogdan Georgescu a adaugat cateva nuante de umor de diverse culori (ironic, absurd) care vin firesc din istoriile colectate documentar. Pentru surplus de veridicitate, sunt oferite cifre statistice, informatii stiintifice, clarificari conceptuale. Informatii obiective, concrete, mici povestioare, fragmente din presa, de pe platformele de opinie ori retele de socializare devin materialul narativ al acestui spectacol cu titlu de slogan publicitar. Actorii stau pe scaune obisnuite, sunt costumati identic, un fel de rochii-halate colorate diferit, prezentand echidistant pozitia diferita de gen, a omului obisnuit, dar si a specialistului.
Pentru ca meriti este un tablou clinic al felului in care femeia din Romania prezentului poate reactiona in legatura cu propriul corp. Pe parcurs, publicul isi construieste practic propriul spectacol, simtindu-se afin cu unul sau altul din tipurile de atitudine teatralizate. Dar si reactionand, caci detine putere de decizie, implinind astfel intentiile artistilor!