Cind toate in jur au inceput sa se degradeze, sa se fisureze si sa se prabuseasca (mitul socialismului prosper, imaginea unor magazine in care „s-a bagat” marfa, presa scrisa, televiziunea, campionatul de fotbal), cartile de literatura, spectacolele de teatru, concertele si expozitiile au devenit refugiul unui public larg. E o naivitate sa credem ca tirajele unui Nichita Stanescu (autor neomodernist dificil, aproape ermetic) se epuizau datorita pasiunii populare pentru elegiile filosofice. Dar acest mare poet raspundea unei nevoi disperate a publicului autohton prins in refluxul rezidual al ideologiei unice: nevoia de modele.
De aici clasicizarea inca din timpul vietii si chiar mitologizarea unor scriitori, transformati in embleme. Selectarea lor, impusa de critica literara, a fost corecta, iar elogiile pe care le recoltau zi de zi, intemeiate. Nu vom intelege insa intensitatea acestor valorizari si cadrul social atit de vast al diseminarii lor, daca nu constientizam conditiile restrictive ale intregului proces. Vizitind Romania socialista, occidentalii se mirau de acest cult al personalitatii marilor autori (romani si straini), neintilnit in tarile lor. Aveau si de ce sa se mire. Pentru ca nu este firesc ca tot poporul sa devoreze romanele lui Llosa. Nu e logic ca milioane de romani sa asculte, de dimineata pina seara, Bach. In societatile normal structurate, disputele politice si talk show-urile televiziunilor, plaja larga a divertismentului, shopping-ul si promotiile, Internetul si telefonia mobila, miile de optiuni relaxate si relaxante diminueaza publicul consumator de cultura inalta pina se ajunge la nucleul dur al acestuia. La o structura tare, incasabila, care se vede acum si la noi. Va revolta succesul manelistilor, triumful paparudelor ce maltrateaza limba romana? Sinteti deprimati ca masele nu se inghesuie sa cumpere Heidegger, preferind Coelho? Este dreptul lor la cultura „moale”, hibrida axiologic, dreptul la optiune exercitat intr-un cimp imens de optiuni posibile, inexistent inainte de 1989.
Unui mare poet emigrat din Uniunea Sovietica, Iosif Brodski, ajuns in Statele Unite, i se organizeaza un recital liric. Fosta vedeta leningradeana se arata intrigata si apoi indignata de numarul mic al spectatorilor, evocind cu nostalgie stadionul plin de admiratori din U.R.S.S. I se raspunde franc: „Da, domnule Brodski, dar, vedeti dumneavoastra, acela era un eveniment cultural organizat de la centru; si era singurul din oras, in ziua respectiva. In New York, la aceasta ora, sint mii de evenimente simultan. Nici noi nu le putem sti pe toate.”
That’s all, folks.