1.
Le place cum arata orasul de sus, dar mai mult sunt incantati de cum arata satele raspandite peste dealuri.
— Hai sa incercam o aventura!, le propun.
— Care?
— Sa trecem prin toate satele astea pe care le vedem sub ochii nostri, inspre soare apus.
Li se pare foarte misto.
O apuc nici eu nu stiu exact pe unde, in incercarea de a ajunge din soseaua Iasi-Vaslui in soseaua Scanteia-Iasi. Dam peste o multime de stradute incalcite, pline de gropi. Cate gropi, tot atatea vile minunate in jur.
— E frumos ca in Belgia, zice un prieten. Nici n-ai crede ca esti undeva langa Iasi.
— E doar o toamna moldoveneasca, observ eu.
Avem noroc de aventura. Ne ratacim. Nici nu e om pe strada sa ne spuna incotro sa o apucam. Intr-o fundatura, dam totusi peste unul. Cobor geamul masinii:
— Nu va suparati, cum iesim noi intr-un drum care sa ne duca la Ciurea?
Omul pare ca mesteca ceva.
Duce mana la gura si o deschide. Vad ca ii lipsesc mai multi dinti. Il las sa termine mestecatul, dar insist:
— Poate stiti macar drumul de intoarcere in Iasi.
Omul mesteca in continuare. Si mai vad ca-si mesteca, de fapt, limba. Prietenii mei abia se abtin sa nu izbucneasca in ras. Cetateanul e mut.
Il vad totusi ca gesticuleaza in continuare, cauta sa ma scoata din impas, sa-mi arate incotro sa merg. Ii silabisesc, ca sa priceapa exact ce vreau:
— Dru-mul spre Ia-si. Spre o-ra-sul Ia-si.
Omul gesticuleaza si mai disperat, nu inteleg ce-mi arata. Pana intr-un final, cand realizez ca duce mainile nu doar la gura, ci si la urechi.
E si surd.
2.
Zic pe Facebook ca ma duc la Viena. Imi scrie pe privat un cetatean care spune ca-i regizor, ca-i din Basarabia, dar ca traieste in Viena si ca vrea sa ma cunoasca.
— Vina, omule, zic.
Vine omul, asista la discutia mea cu publicul despre scurtmetrajele lui Radu Jude, doua scrise si de mine, apoi hotaram ca bem o bere impreuna. In drumul spre bere, ii povestesc ca stiu foarte bine Viena, ca am facut-o la pas, dar mult mi-ar mai placea sa o vad si de pe bicicleta. Il rog sa-mi explice cum se inchiriaza una. El, venit la intalnire pe bicicleta, zice sa nu ma complic, sa o iau pe a lui.
— Serios? Nu-s probleme? Dar cum ti-o dau inapoi?, il intreb.
— Nu-i problema. Vedem noi. O legi de-un copac cand pleci, daca nu ne mai intalnim. Vin eu si o iau pe urma. Oricum nu costa mult.
Nu am stat prea mult pe ganduri, la filosofii inutile, i-am luat fratelui moldovan bicicleta.
3.
Abia ajuns la Viena, am coborat din camera sa-mi cumpar una alta. Acolo era canicula lu’ peste, orasul arata cumva parasit. Intr-o statie de tramvai, doi tipi din aia frumosi de lesina fetele pe langa ei, banderasi adevarati, se pupau fierbinte.
De-alaturi, trecand pe langa ei, a sarit o fetita inspre mine, vorbind in limba germana, aratandu-ma cu degetul, ca si cum faceam ceva ciudat.
Intr-un tarziu, m-am prins: era fascinata de minionii de pe tricoul meu.
4.
De la balcon, vad in strada un baietel si o fetita care se chinuie sa urce intr-o masina cu baterii. Sunt foarte mici, cel mult grupa mijlocie.
Dupa ce se asaza pe scaun, fetita chiuie de bucurie, in asteptarea calatoriei. Baiatul, la volan, pare extrem de preocupat de cum se conduce. Pare foarte responsabil.
Pornesc. Masina pe baterii se misca ingrozitor de lent, ar fi depasit-o si un melc. Totusi, fetita chiuie de bucurie. Dupa 4-5 metri, inevitabilul se produce: cu toata viteza aia de melc, baiatul deviaza de la calea dreapta si „izbeste“ masina de un gard.