Patrascu (Teo Corban), un om normal cu sotie (Oxana Moravec), copil (Ionut Bora), Logan, caine si firma de inmatriculari auto, aude intr-o zi un scandal in apartamentul studentei (Maria Popistasu) de sub apartamentul lui. E surprins asupra faptului de vecinul Vali (Iulian Postelnicu) care iese de la studenta. A doua zi afla ca fata a fost gasita moarta si ca ar fi fost ucisa. Banuind cine e faptasul, Patrascu nu-i da nici un indiciu politistului care vine in bloc, desi viziteaza pe urma un prieten politist fara a-i spune ceva. In schimb, nu-l refuza pe Vali cand il roaga sa-i treaca o masina pe firma, desi se enerveaza pasiv-agresiv fie ca nu-i spune de amenzile de circulatie, fie ca se insinueaza in familia lui, oferindu-si serviciile de cunoscator in calculatoare.
Manufacturat cu precizie si economie de mijloace, Un etaj mai jos ne ofera pe tava criminalul, de la inceput, dar isi pastreaza calitatile de thriller, constituindu-se fara sa-si fi propus (cel putin asta sustine regizorul) intr-o radiografie a unei societati ai carei membri traiesc izolati si indiferenti la dramele celorlalti. Scenariul e fara fisuri, oricat l-ai suci – asta spunea si Teo Corban la conferinta de presa –, si se joaca elegant cu increderea in ce vedem pe ecran, derutandu-ne atat cat trebuie si oferindu-ne informatiile cu taraita. Jocul acesta de-a cine la ce etaj sta si cine e de fapt duce catre ideea unei colectivitati ai carei membri traiesc in acelasi miros de mancare, dar care nu sunt solidari unii cu altii. Fiecare e pentru el sau, ma rog, pentru familia lui.
Muntean nu judeca pe nimeni. Patrascu nu e un om rau, dar faptul ca tainuieste adevarul in calitate de unic martor al crimei nu face din el un om bun. In singura scena catarctica a filmului, o bataie neputincioasa si ridicola, el ii arunca lui Vali: „Nu ma intereseaza ce ai facut tu. Pe mine sa nu ma mai amesteci in cacaturile tale!“. Asa se purgheaza furia lui, cerand ca propria-i intimitate sa fie respectata si nu calcandu-l in picioare pe cel care a ucis un om nevinovat. Cei trei coscenaristi au un simt deja antologic al replicii. De la „Jos dictatorul, Mariuse!“ din Hartia va fi albastra, au ajuns acum la „Nu va pup, ca sunt uda pe maini“. Dar acum replicile trebuie sa si ascunda adevarul cu vorbe. Patrascu nu-i spune nici macar sotiei ca a fost martorul crimei, iar amandoi il tin deoparte pe Matei, fiul lor, de amanunte legate de crima. Si mama lui Patrascu e ferita de detalii, ca si cum i-ar face rau sa afle cine a murit in bloc.
Aceasta (falsa) protectie pe care eroul o manifesta fata de ai lui se rasfrange, o sugereaza filmul, in subconstientul lui Matei care, somnambul fiind, spune noaptea chestii ciudate platind intr-un fel pentru lasitatea parintelui. Lumea asta subterana care insoteste personajele ca o umbra e sugerata si de actul ratat al lui Patrascu (spune analize in loc de amenzi cand vorbeste cu Vali), si construieste o geografie imaginara, sugerand ca etajele unde locuiesc eroii sunt cladite pe un strat intunecat si umed facut din reziduuri si secrete („Parola, boule!“, repeta Matei in somn). Nu e prea reconfortant. Filmul pica insa intr-o perioada in care solidaritatea ne e testata de criza refugiatilor. Bine ar fi sa fie vazut de cine trebuie, adica si de cei care vor sa nu fie amestecati in cacaturile altora.
Un etaj mai jos, de Radu Muntean. Cu: Teo Corban, Iulian Postelnicu, Oxana Moravec, Ionut Bora, Adrian Vancica, Maria Popistasu, Ioana Flora, Vlad Ivanov, Mihaela Sirbu, Tatiana Iekel