Ce se petrecuse cu o zi inainte fusese intr-adevar ceva putin obisnuit, atat sub aspectul calitatii muzicale a evenimentelor, cat si al umanitatii si entuziasmului colectiv puse in serbarea unui mare si prea modest pedagog si artist al violoncelului, suedezul Frans Helmerson. „O zi pentru Frans Helmerson“ – concertele ce i-au fost dedicate si care au deschis Festivalul Academiei, intitulat anul acesta „Tranzit spre muzica“ – a inceput cu o integrala a Sonatelor pentru pian si violoncel de Beethoven, cantate de elevii sai, profesori si alumni ai Academiei, astazi toti personalitati cu renume international: Gabriel Schwabe, Jan-Erik Gustafsson, Kaori Yamagami, Dai Miyata, Alexandr Buzlov, Truls Mørk si Torleif Thedéeen.
Celor trei recitaluri le-a urmat, seara, „Un concert pentru Frans Helmerson“, adevarata sarbatoare muzicala, cu participarea Cvartetului Michelangelo si a unei orchestre avand-o ca prim violonista pe Mihaela Martin si in care au cantat elevele ei formidabile de la Academia Kronberg (intre care Dami Kim, Anna Lee si Irène Duval), carora li s-au alaturat altisti exceptionali (Nobuko Imai, Georgi Kovaliov, Ziyu Shen) si mai tineri sau mai varstnici elevi ai lui Helmerson (intre care absolut remarcabilii Anastasia Kobekina, Alexandr Ramm, Hayoung Choi, Pablo Ferrández, Bruno Philippe). A fost un regal muzical, pornind de la un dublu concert de Vivaldi, la Quartettsatz-ul lui Schubert, Ceaikovski (cu Frans ca solist in Andante cantabile, op. posth.), Piazzola, Giovanni Sollima si, in premiera absoluta, Ciaccona din Requiemul polonez, transcrisa special de Krzystof Penderecki pentru prietenul sau Helmerson, pentru sase violoncele, si trimisa la Kronberg insotita de o scrisoare-elogiu citita la concert de catre directorul artistic al festivalului, Raimund Trenkler.
Dupa o alta serie de elogii impresionante aduse de Marta Casals Istomin, precum si altele nostalgice si pline de umor ale lui Torleif Thedéeen si tinerei Anastasia Kobekina, directorul Academiei Kronberg a anuntat ceea ce constituie, fara discutie, un eveniment muzical, instituirea unui Premiu special „Frans Helmerson“, ce va fi acordat tinerilor violoncelisti incepand din 2016.
Pe Frans Helmerson, muzicienii si violoncelistii romani il cunosc relativ bine – si nu doar gratie Mihaelei Martin, sotia sa si violonista Cvartetului Michelangeli, pe care l-au intemeiat impreuna cu ani in urma. Intr-o scurta discutie amicala, Frans imi povestea ca a venit prima data in Romania in 1970, cu Orchestra Radiodifuziunii Suedeze in care era prim violoncelist, dirijata de Sergiu Celibidache, pentru cinci concerte ce s-au desfasurat la Sala Radio. Spiritual, in intelegerea profunda a muzicii, Sergiu Celibidache i-a fost mentor, iar Frans vorbeste cu orice ocazie, in interviurile pe care le da, despre aportul dirijorului sub care a cantat timp de trei ani la formatia sa intelectuala. A urmat apoi, gratie prieteniei legate cu Mstislav Rostropovici la varsta de 31 de ani, o cariera de solist pe marile scene internationale, dublata de una de pedagog mult admirat si iubit de elevii sai, pentru harisma, caldura, inspiratie si sustinere nelimitata a celor mai buni.
Melomanii romani il cunosc mai putin si, poate, acum, in anul in care este serbat la Academia de muzica de la Kronberg, de langa Frankfurt, pentru o exceptionala cariera de pedagog de un sfert de secol si la implinirea a 70 de ani, ar fi momentul ca inregistrarile sale solo si in concert din Romania, din anii 1970-1980, sa fie scoase din intunericul arhivelor Radioului si Televiziunii de Stat bucurestene si puse pe un disc omagial. Sunt cele ale unui violoncelist care imi vorbea cu caldura si admiratie despre colegii sai romani „marele Aldulescu“, Vladimir Orlov si astazi entuziastul Marin Cazacu. Poate aude cineva si la Bucuresti…