Facebook-ul a rasunat de multumirile destinatarelor si de indemnul de a vedea acest film care, de fapt, nu e unul de larga respiratie. Fosta secretara de platou la Moartea domnului Lazarescu, absolventa de Regie, Ana Lungu traverseaza minimalismul spre o zona in care deocamdata e singura, exersandu-se intr-un cinema introspectiv in care granita dintre realitate si fictiune e blurata. Titlul insusi sugereaza derutant ca filmul ar putea avea o mare ancora in viata personala a autoarei care, in plus, isi distribuie propriii parinti si prieteni in rolurile parintilor si prietenilor eroinei – o tanara (ca si ea) de 30 de ani care decide sa se mute singura. Dar eroina nu e regizoare, ci isi face doctoratul in inginerie seismica si, in decursul filmului, in paralel cu decizia de a-si lua in sfarsit caine (tatal nu o lasase niciodata), ia si curajoasa hotarare de a o rupe cu amantul insurat.
Filmul e interesant pentru felul cum lasa realitatea sa faca ape in interiorul fictiunii, dar ce e in avantajul lui il si dezavantajeaza uneori. Unele scene care nu sunt jucate de actori profesionisti par amatoristice – nici fictiune asumata si interpretata veridic (ca in Lazarescu), nici documentar autentic, si nu stii daca asta a fost intentia regizoarei sau nu. Sau lungimile anumitor scene care la un moment dat te pot face sa-ti pierzi rabdarea. Nota interna discreta, low key, a filmului e unitara, povestea evoluand spre asumarea de catre eroina a unor decizii in propriul avantaj, desi exista sugestia ca maturizarea nu va avea loc prea curand.
Numai pentru De Niro
Internul/ The Intern merita vazut numai pentru Robert De Niro sau, mai bine zis, fara De Niro ar fi fost de nevazut. Cu un zambet bland permanent, De Niro sufla viata in pliurile unui personaj din hartie creponata, neverosimil pana la Dumnezeu: Ben, fost manager acum pensionar si vaduv, care aplica pentru postul de Senior Intern la un magazin online de haine condus de intreprinzatoarea Jules (Anne Hathaway). Temele filmului sunt conflictul dintre generatii si revalorizarea varstei a treia pe care Nancy Meyers le exploateaza mult mai neinspirat ca in Something’s Gotta Give/ Ceva, ceva tot o iesi, filmul ei din 2003. Umorul din What Women Want/ Ce-si doresc femeile (2000), pe care tot ea l-a regizat, e la ani-lumina departare. Greu de crezut ca un actor de talia lui Robert De Niro nu a incercat sa modifice un scenariu cliseistic si un personaj care se ineaca intr-o galeata de bune sentimente, devenind ingerul pazitor al firmei si ajutandu-i pe toti cu sfaturi. Unde vezi azi un mosulet care sa fie luat de exemplu de la batistele de bumbac pana la sfaturile de amor si business? Numai la cinema si numai in interpretarea unui mare si iubit actor. Daca scenele cu Anne Hathaway rezista datorita jocului celor doi, flirtul dintre Ben si maseuza sexagenara jucata de Rene Russo ar fi meritat mai mult spatiu. Cand filmul incepe sa citeze din Lost in Translation/ Rataciti printre cuvinte, deja te gandesti la ce ai de luat din piata.