Ce s-a intamplat, cu atat mai mult cu cat acest concert era asteptat cu mare nerabdare de fanii chinezi?
Singura explicatie plauzibila, neoficiala deocamdata, este cenzura guvernului chinez. Exista multe amanunte care duc in aceasta directie: concertul, scurtat considerabil, play-list-ul plin in mod suspect de un numar neobisnuit de piese instrumentale si solouri de chitara extinse, o piesa (Skin of My Teeth) cantata numai in versiune instrumentala, iar doua dintre hiturile formatiei (Holy Wars si Angry Again) omise.
In plus, comentariile liderului formatiei, Dave Mustaine, la sfarsitul concertului, par a sugera ca tot concertul a avut de suferit in urma unei interventii de la nivel inalt. „Va multumim ca plecati, ca sa putem sa ne intoarcem si sa cantam din nou in fata voastra!“, a spus Mustaine la sfarsitul ultimului cantec.
Cazul lui Megadeth nu este ceva singular. De ceva ani, China s-a deschis spre divertismentul de tip occidental, iar dupa ce biletele la un concert Metallica s-au vandut in numai 6 minute in Shanghai, promotorii chinezi s-au convins ca publicul „vrea rock“. Numai ca aceiasi organizatori au inteles si mai repede ca spiritul rock occidental, care ii „urca pe pereti“ de entuziasm pe fanii chinezi, nu prea rimeaza cu rigorile cenzurii oficiale. Si, ca buni chinezi, sunt siliti sa se aplece in fata regulilor.
De aceea, orice artist care concerteaza in China (si organizatorii) trebuie sa prezinte spre aprobare liste detaliate ale melodiilor cantate in concerte, cu toate amanuntele show-ului. Cenzorii vor sa preintampine incidente precum cel din 2008, de la Shanghai, cand Bjork a cantat despre problema extrem de sensibila a libertatii Tibetului.
„Implicarea directa a strainilor in divertismentul chinezesc este interzisa, orice artist strain trebuie sa lucreze cu un partener local“, explica avocatul american Mathew Alderson, citat de „Wall Street Journal“.
Alderson mai explica si obstacolele care stau in calea unui mod de exploatare normal al produselor de divertisment (in special muzicale) de care se izbesc occidentalii in China. Primul obstacol este reprezentat de restrictiile de a opera direct pe piata chineza, fara intermediar local.
Al doilea obstacol major este „ostilitatea“ cu care este privita proprietatea intelectuala de catre chinezi, carora nu le place sa dea bani pe produsele pe care le pot pirata.
In al treilea rand, exista si sistemul de licente care trebuie obtinut pentru a da un concert. Iar licentele se primesc doar dupa ce cenzorul a aflat si cele mai mici amanunte ale concertului si si-a dat acceptul.
Un caz tipic este cel al formatiei Metallica ce a avut parte de un concert de succes la Beijing. In 2013, membrii trupei au dezvaluit ca autoritatile au pretins, de exemplu, o copie a versurilor tuturor cantecelor compuse vreodata de Metallica inainte de a le acorda permisiunea de a concerta.
„Pe urma, ne-au spus ce piese e OK sa cantam si care sunt piesele nerecomandate“, a explicat chitaristul Kirk Hammett. „Un vers din piesa Master of Puppets li s-a parut teribil de subversiv si ne-au interzis sa o cantam. E infricosator“, a comentat si vocalistul James Hetfield.
Cu toate acestea, trupa Metallica nici nu s-a gandit sa anuleze turneul chinez. „Oricare ar fi regulile, fanii trebuie sa se simta bine“, spune Hetfield. „Am reusit sa bagam un picior in usa, am reusit sa cantam in China. Asta e cheia!“
De asemenea, bateristul Lars Ulrich a explicat ca fanii au fost constienti de restrictii. „Nu e un secret in China, lista aprobata de piese este publicata pe site-urile guvernamentale“, spune Ulrich.