Se mosteneste talentul sau, daca nu, macar o afinitate pentru scris de la parinte la copilul sau? „Este o dezbatere cam rar abordata in peisajul intalnirilor pe teme literare, literatura din tata in fiu“, a spus Calin Ciobotari, moderatorul discutiei de sambata. In timp ce unii tati lasa mostenire fiilor afaceri prospere, averi sau alte bunuri materiale, „altii lasa o mostenire care poate fi o povara la un moment dat“. In incercarea de a afla daca este o povara sa fii fiul unui scriitor cunoscut, tu insuti fiind scriitor al noului val, si daca exista un conflict intre generatii in sensul acesta, Calin Ciobotari i-a luat la intrebari pe cei patru, de la mic la mare. „E o mostenire cu adevarat sau doar canalizarea unor inclinatii, punerea la dispozitie a unor conditii astfel incat fiii sa o apuce pe o anumita cale si nu pe alta?“
Vlad A. Gheorghiu, fiul lui Adrian Alui Gheorghe, este de parere ca e mostenit talentul. Multa vreme nici nu s-a gandit ca va scrie, idee care nu-i suradea, si abia la facultate s-a apucat de aceasta indeletnicire. „Am scris o buna perioada de timp fara sa-i arat tatalui meu absolut nimic, pentru ca mi-era frica de un raspuns negativ, pentru ca in general e foarte sincer“, a povestit tanarul scriitor. De asemenea, a simtit povara numelui tatalui sau, nume de scriitor cunoscut si apreciat, lucru care poate provoca anumite asteptari si de la fiu, asa ca prefera sa scrie sub pseudonim. „Am vrut sa fie o diferenta intre noi, sa nu fie nimic din punct de vedere literar intre noi care sa ne lege, sa nu fie o contaminare. Am simtit povara asta a numelui in mai multe randuri, inclusiv la facultate erau asteptari foarte mari de la mine si asta uneori ma enerveaza. Vreau sa merg in ritmul meu“, a explicat tanarul.
Stefan Baghiu a vorbit despre mostenire ca un „discurs comun“, al sau si al tatalui, spunand ca a imprumutat si ceva din suflul si din retorica parintelui sau. Odata cunoscandu-i poezia, s-a apucat si el de scris versuri, pana atunci preferand si citind mai mult proza. „La facultate m-am apucat de critica literara, chestie pe care de asemenea o facea tata prin anii ’90 destul de bine, era si el foarte acid. Astea cred ca sunt mostenirile principale.“ Stefan a subliniat ca a observat in timp si ce ii deosebeste pe el si pe Vlad de parintii lor. „Asta a fost ruptura. Daca eu si Vlad suntem mici Oedip care trebuie sa ne omoram simbolic tatal pentru a putea scrie ceva, m-a deranjat uneori morala pe care el o are tot timpul, are o constiinta foarte puternica, atat civica, cat si interioara, si asta am refuzat“, a explicat tanarul, punand in balanta asemanarile si deosebirile in abordarea literaturii dintre el si tatal sau.
„Ultimul lucru la care ma gandeam era ca fiul meu sa scrie poezii“, a marturisit Adrian Alui Gheorghe, spunand ca nu l-a indemnat niciodata pe Vlad sa scrie. Si-a amintit chiar de un text scris inainte ca fiul lui sa deprinda aceasta pasiune, De ce n-ar trebui lasata poezia pe mana copiilor: „Pentru ca o mototolesc, o umplu de cerneala pe fata, incat rad si clovnii de ea, ii deseneaza cerculete pe spate si apoi, cu ghionturi bine tintite, o scot in arena. Asmut cainii pe ea in parcuri si se stie ca ei nu o musca, dar e destul sa o rostogoleasca asa cum ar face vantul unei mingi la vale“. In acelasi timp, scriitorul a spus ca e confortabil sa aiba langa el un prieten, propriul fiu, cu care poate discuta responsabil despre poezie.
Vasile Baghiu, desi nu si-a incurajat niciodata fiul sa devina scriitor, se bucura acum ca s-a intamplat si il incurajeaza sa mearga mai departe. „Cel mai fain lucru care se intampla este urmatorul: eu sunt constient ca ma aflu acum aici datorita faptului ca Stefan scrie poezii, si mie mi se pare ca amanuntul acesta e foarte important“, le-a spus scriitorul celor prezenti in cafenea.
Cei patru au fumat si au baut vin, si-au citit unul altuia scrierile preferate, din tata in fiu si invers, si-au apreciat si criticat stilul si le-au povestit celor prezenti la eveniment despre cum sunt influentati in literatura unul de catre celalalt.
FOTO: Claudiu Birliba