Special FILIT  -  Ioan Stoleru  -  

Timp de patru ore, cei doi invitati i-au purtat pe oamenii prezenti in sala intr-o calatorie prin spiritualitate si dedesubturile literaturii. „Ma bucur sa va vad aici, pentru ca nu credeam ca o sa ne mai vedem anul asta. Atunci cand am anuntat suspendarea festivalului, presiunile politice erau nimic pe langa presiunile publicului“, a marturisit Dan Lungu, tinand sa multumeasca in mod special lui Horia-Roman Patapievici pentru perioada in care a condus Institutul Cultural Roman, lucru care a contribuit indirect la nasterea ideii FILIT. „Fara aceasta persoana, conceptul si excelenta FILIT-ului n-ar fi existat“, a povestit scriitorul iesean. „Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu si subsemnatul am gandit conceptul acestui festival acum trei ani. Dar noi n-am fi reusit sa gandim un concept atat de bun, cum se dovedeste, daca n-am fi calatorit foarte mult in strainatate si n-am fi vazut foarte multe festivaluri si n-am fi fost in rezidente si tot felul de evenimente internationale.“ Lucru care a fost posibil datorita programelor de mobilitate si de traducere ale Institutului Cultural Roman din perioada lui Patapievici, programe prin care institutia a facut o „revolutie copernicana“, asa cum a numit-o managerul FILIT, in politica culturala romaneasca.

Un impertinent in literatura contemporana

Evgheni Vodolazkin, marea revelatie a literaturii ruse contemporane, in dialog cu criticul literar Bogdan Cretu si preotul Constantin Sturzu, a vorbit despre asteptarile pe care le au cititorii de la un scriitor rus, despre cum l-a luat prin surprindere succesul ultimului sau roman, Laur, tradus in peste 20 de limbi, si despre relatia sa cu spiritualitatea si cu minunile.

Cand un scriitor vine din literatura lui Gogol, a lui Cehov si a lui Dostoievski, cititorii au automat o mare asteptare si pun o presiune enorma pe acesta, lucru pe care il recunoaste si Evgheni Vodolazkin. „Ca sa iti permiti sa scrii in limba rusa, trebuie sa fii destul de impertinent, iar eu exact asa ma simt, impertinent, pentru ca scriu dupa Tolstoi, Dostoievski, Cehov si altii“, a spus Vodolazkin, subliniind influenta pe care o au marii scriitori rusi asupra oricarui urmas literar. De asemenea, este constient ca cititorii din spatiul occidental de multe ori vin sa-l vada la conferinte si lecturi tocmai din acest motiv. Dar, desi este o buna publicitate, scriitorii rusi adesea citesc in ochii publicului lor intrebarea „De ce mai existi tu dupa Tolstoi si Dostoievski?“.

Preotul Constantin Sturzu a citit Laur, bestsellerul lui Evgheni Vodolazkin, si a simtit cum il arde pe dinauntru. „Este o carte nu doar pentru cei din biserica sau cei care au afinitati cu viata spirituala, ci pentru oricine“, a spus acesta, analizand apoi romanul din punct de vedere teologic. A vrut insa sa afle de la scriitorul rus cum crede el ca se mai poate ajunge la publicul tanar, obisnuit sa comunice prin mesaje cat mai scurte. „Sunt de parere ca daca vorbesti cu omul foarte sincer, mesajul va ajunge la orice inima“, a spus Vodolazkin, explicand ca, in timp ce redactorii televiziunilor considera ca trebuie sa vorbim cu aproapele in clipuri si fraze scurte, omului ii este de fapt mai placut sa vorbeasca in propria limba, si nu in cea impusa de media. S-a lasat si el pacalit de acest mecanism, crezand, in momentul in care a scris Laur, ca nimeni nu-i va citi cartea tocmai pentru ca este una lunga. Dar succesul romanului l-a luat prin surprindere. „Cititorii mei s-au dovedit a fi mult mai destepti si mai buni decat mi-am imaginat si probabil ca mult mai buni si mai destepti decat mine.“

„Chiar faptul ca suntem cu totii adunati aici este o minune“

Criticul Bogdan Cretu l-a adus pe invitat si in sfera politica si a implicarii scriitorului rus in viata publica, intrebandu-l daca mai simte, la fel ca predecesorii sai, nevoia sa intre in opozitie cu politicul. „Intreb pentru ca romanul dumneavoastra Soloviov si Larionov nu e strain de aceasta tema si poate e cea mai importanta tema a romanului din ultima suta de ani. Impotriva a ce scrieti?“ Vodolazkin scrie mai degraba nu impotriva, ci pentru ceva, si ne-a povestit despre unul dintre profesorii pe care i-a admirat, inclusiv pentru atitudinea sa fata de putere, academicianul rus Dmitri Sergheievici Lihaciov. „Nu era un disident, dar cand era nevoie, era foarte strict in comportamentul sau. Cand i s-a cerut sa semneze o scrisoare impotriva academicianului Saharov, a refuzat. Nu era impotriva puterii, ci in afara ei. A trait ca si cum nu ar fi existat puterea si aceeasi imparatie a libertatii interioare o caut si eu“, a explicat scriitorul. In opinia sa, omul care este adeptul unei ideologii se aseamana unuia care si-a comandat un business lunch, cu felul intai, al doilea si al treilea. „Cu siguranta un fel din cele trei o sa fie ceva care nu-i place, dar o sa fie obligat sa manance. Asa e bucataria.“ Cu toate acestea, Vodolazkin se implica in viata publica; cand primeste vreo scrisoare ce-i semnaleaza o nedreptate din viata ruseasca, le scrie guvernantilor, dar nu ca un reprezentant al vreunei ideologii.

Evgheni Vodolazkin a vorbit si despre cele doua tabere de scriitori din Rusia, pe care i-a numit „patriotii“ si „democratii“ si, desi formal face parte din tabara democratica si liberala, lucrul acesta are legatura mai degraba cu felul in care comunica decat cu actiunile sale. „Pentru ca uneori sunt rugat sa fac lucruri care par ca ar fi parte din ideologia liberala, dar mie mi se par incorecte. Si pentru ca sunt crestin, eu apreciez lucrurile din punctul de vedere al binelui si al raului si nu prin prisma unei ideologii“, a completat scriitorul.

Intrebat despre minuni, daca acestea ar mai fi posibile si cum ar reactiona oamenii la ele, scriitorul rus le-a explicat celor prezenti ca in viziunea sa insasi realitatea este o minune, „randuiala lumii este o minune, iar starea normala este haos; tot ce ne inconjoara este o minune, cerul care este atat de albastru sau vantul care se aude intr-un anume fel sau faptul ca suntem cu totii adunati aici“. Vodolazkin a mai marturisit ca, desi se afla la o discutie ce include si teme religioase, este o persoana destul de laica, ce nu merge mereu la slujbe, „si in aceasta calitate a mea, am incercat prin romanul meu Laur sa ii sustin si pe credinciosi, si pe cei care nu cred“.

Horia-Roman Patapievici: „Avem o problema cu Paradisul“

In a doua parte a Serii FILIT, in conferinta intitulata „Eminescu si Paradisul“, Horia-Roman Patapievici a tinut o impresionanta lectie, un curs de poezie eminesciana de o ora si jumatate in care, cu tactul si inflacararea unui profesor pasional si subliniind cuvintele si frazele cu gestica de dirijor, a clarificat o data pentru totdeauna pozitia sa fata de Paradisul in viziunea si opera lui Mihai Eminescu. Inarmat cu o masa plina de tratate si carti de critica literara, fiecare cu semne de carte diferit colorate trimitand la citate si aprecieri ale cercetatorilor care l-au studiat pe poetul roman de-a lungul timpului, Horia-Roman Patapievici si-a sustinut discursul, o adevarata pledoarie intru apararea elementelor paradisiace din lirica lui Eminescu si prezentei acestora in muzicalitatea poeziilor eminesciene.

„Sper sa reusesc sa va tin strans legati de paradisul pe care Eminescu l-a sadit in limba romana. Spun ca l-a sadit, nu doar ca l-a creat, pentru ca teza mea este ca exista un strat al limbii romane care se traduce printr-un tip de muzicalitate a limbii pe care Eminescu l-a creat si care pentru noi este o experienta actuala, vie, posibila a Paradisului“, a fost argumentul de inceput al lui Patapievici. Eminescu se referea la civilizatiile disparute ca la „ingropate risipe“, iar Patapievici a incercat, alaturi de publicul FILIT 2015, sa dezgroape ingropatele risipe ale Paradisului din poezia lui Mihai Eminescu.

In viziunea filosofului, omul modern are o relatie complicata cu Paradisul, poate cel mai elocvent exemplu fiind Divina Comedie a lui Dante si felul in care partile acesteia se regasesc si sunt percepute in cultura contemporana. „Toata lumea intrebata care este partea cel mai bine realizata din Divina Comedie va spune pe nerasuflate ca este vorba de «Infern». Acest lucru este riguros fals“, a spus cu fermitate Patapievici. „«Paradisul» este perfect realizat, limba italiana suna deplin, total si paradisiac, asa cum trebuie. Este o pura prejudecata istorica aceea ca «Paradisul» este mai putin realizat estetic decat «Infernul». Faptul ca aceasta perceptie s-a putut naste este in sine parte din istoria mea si ne arata unde suntem noi astazi. Noi nu mai avem cheile intelectuale, morale si senzoriale pentru care «Paradisul» lui Dante sa ne fie dat asa cum este el, adica o capodopera absoluta a literaturii europene“, a explicat Patapievici, subliniind ca ne simtim ca acasa in «Infern» tocmai pentru ca avem cheile intelectuale, morale si senzoriale pentru acesta.

Horia-Roman Patapievici a pus pe masa argumentele pro si contra ale criticilor care l-au studiat pe Eminescu de-a lungul timpului, analizandu-le greselile si laudandu-i atunci cand sensibilitatea ridicata i-a ajutat sa patrunda in profunzimea acestui complex scriitor al literaturii romane. Unul cate unul, cercetatorii au trecut prin fata publicului din sala Teatrului National, evocati prin citatele rostite cu pasiune de Patapievici si contrazisi sau aprobati prin exemple din poezia eminesciana. „Va rog sa fiti atenti la cromatica versurilor, la caracterul transparentelor, al diafanitatii care transpare aici; pe scurt, a materiei de imagini cu care Eminescu construieste corpuri sonore, asta este cheia“, ne-a ghidat Patapievici simturile, citind din Mortua est!. „Simtiti transparentele? Simtiti corpul de lumina al acestor imagini? Si in acelasi timp vedeti ce tip de corp sonor le corespunde in ordinea muzicalitatii versului? Asta este Eminescu la 21 de ani!“

Vorbind despre Memento mori, Patapievici a argumentat ca Eminescu, gratie sensibilitatii sale, organiza informatia geografica, de enciclopedie sau de manual, sub forma paradisiacului. „Sunt fragmente de Paradis care sunt ca niste aschii aurifere care sclipesc in aceste descrieri“, a subliniat filosoful.

In ultimul an de viata a mintii miraculoase a lui Mihai Eminescu s-a produs o resorbtie a temelor care functionau pana atunci in registre independente in opera sa intr-o sinteza cimentata de o „resemnata nostalgie a Paradisului“, cum a numit-o Horia-Roman Patapievici, lucru care a avut o influenta decisiva asupra muzicalitatii poeziei lui, facand ca prin miracol corpul imaginii sa coincida cu corpul sonor, lucru care a dat o muzicalitate paradisiaca. „Si este un enorm noroc pentru toti oamenii care stiu limba romana si il pot citi pe Eminescu sa aiba o experienta a paradisiacului pe care oamenii moderni nu o au. Gratie acestei minti formidabile, in limba romana este la dispozitia tuturor o experienta a Paradisului.“

FOTO: Andi Spot

Galerie foto