Special FILIT  -  C?t?lin Hopulele  -  

Tinerii studenti, masteranzi, doctoranzi si pasionatii de traducere si literatura au umplut pana la refuz Sala Ferdinand a Universitatii „Cuza“ in prima zi, la primul eveniment al FILIT. In sala neincapatoare, de la catedra, organizatorii, prin persoana moderatorului prof.dr. Rodica Dimitriu, au promis o zi intreaga de experiente despre „schimbarile spectaculoase care au loc in lumea traducerii de astazi“. Astfel, in fata unei sali in care publicurile se preschimbau dupa fiecare interlocutor, masa rotunda „Profesia de traducator in Romania si la institutiile europene“, organizata de Reprezentanta in Romania a Comisiei Europene, i-a adus in fata microfonului pe mai multi vorbitori. Bogdan-Alexandru Stanescu, director editorial al Editurii Polirom, Bucuresti, a vorbit despre rolul unui editor, Mariana Barbulescu, traducator, directorul Bibliotecii Austria, a explicat provocarile traducerii literare, Cristiana Coblis, presedintele Asociatiei Traducatorilor din Romania, a detaliat strategiile de specializare pentru traducatorii freelance, iar Laura Mihailescu a incercat sa le explice celor prezenti in sala cum se desfasoara cariera de traducator in institutiile publice din Romania. Printre invitatii care au vorbit a fost si Elena Cuvinciuc, director la firma de traduceri Euro Contact, Iasi, Florin Zori, presedintele Asociatiei Firmelor de Interpretariat si Traduceri din Romania, Viorel Florean, sef de unitate la Directia Generala Traduceri de la Comisia Europeana, Carmen Lavric, traducator la Consiliul European, Carmen Ardelean, director al Centrului de Cercetare Traducere Specializata de la Universitatea Tehnica din Bucuresti si Cristian Lako, lector la Universitatea „Petru Maior“.

„Relatia editor-autor-traducator nu e cea mai calda din lume“

Din hatisul institutional si organizational pe care-l presupun traducerile specializate s-au desprins, de departe, discursurile lui Bogdan-Alexandru Stanescu si ale Marianei Barbulescu, situate pe planuri pe alocuri chiar antagonice. In fata unei sali pline de viitori tineri traducatori, Bogdan-Alexandru Stanescu a incercat sa le arate acestora greutatile pe care le are un editor al unei edituri importante nu atat in lucrul sau cu autorul, unde dezbateri incinse au existat dintotdeauna, ci in relatia cu traducatorii. „Relatia editor-autor-traducator nu este cea mai calda si mai fericita din lume. O mare traducatoare mi-a spus la un moment dat ca i s-a parut ca Jurnalul lui Kafka e cam tern si a tinut sa-l mai invioreze un pic. Asta este cel mai mare pericol: traducatorul care se baga in autor. O alta mare traducatoare mi-a spus ca are stilul ei. Poftim, cum adica? Tu ai stilul autorului, nu ai voie sa ai stilul tau“, a perorat directorul editorial al Polirom Bucuresti de la pupitru.

Desi aparent calm, din spatele stilului sau didactic a razbatut o nota din cruzimea de care trebuie sa dea uneori dovada un editor. „Editorul trebuie sa impuna aceste reguli si sa-i reaminteasca traducatorului ca el este sclavul autorului“, a spus acesta si Mariana Barbulescu s-a foit in fotoliu. Aceasta avea sa fie manusa pe care sa o ridice, cand a ajuns la catedra, si din care sa dezvolte un discurs pasionant in care a aparat arta traducerii, una efermera, o „arta exacta“, dar una deosebit de frumoasa.

Pana sa primeasca intrebari din public, Bogdan-Alexandru Stanescu le-a spus celor din sala anecodata cunoscutului scriitor Thomas Wolfe, care, scriind la Priveste, inger, catre casa, arunca paginile scrise de mana pe spate, dactilografa le lua si le batea la masina, iar editorul Maxwell Perkings transforma un manuscris de 1.500 de pagini intr-o capodopera de 700. „Efectiv pe Wolfe nu il interesa cum scrie pentru ca stia ca are acolo un om de baza care va scoate o carte din geniul lui. Asta spune cam totul despre ideea moderna de editor“, a spus Stanescu.  El a definit un editor ca fiind un vanator, un culegator, un om care sta in permanenta in contact cu cei din jurul sau si care e in permanenta cautare de carti. Dar editorul este si un terapeut, care trebuie sa „negocieze, sa inteleaga foarte bine autorul, traducatorul si sa scoata ce e mai bun din acea carte“.

Paradoxul „artei minore“ a traducatorului

Mariana Barbulescu este lector la catedra de Germanistica a Universitatii „Cuza“, traducatoarea in limba romana a lui Günter Grass si a lui Catalin Dorian Florescu si director al Bibliotecii Austria. In fata amfiteatrului plin a parut insa coplesita de emotii atunci cand explica cum se poate mula traducatorul literar in viata unei carti, explicand ca mai degraba acesta se identifica cu autorul, nu cu opera in sine. „La fel cum actorul intra in pielea personajului, traducatorul intra in mintea autorului. Asta este misiunea lui. La baza sunt niste cunostinte care nu se limiteaza la literatura, sunt din cele mai variate domenii. In cazul meu, in experienta mea cu Günter Grass, a insemnat sa stiu ceva din aproape orice domeniu care apartine de existenta umana – ca e industrie, economie, literatura, psihologie sau arhitectura. Totul trebuia sa fie acolo. Este deci o cunoastere, dar in acelasi timp si un furt de identitate, in sensul ca intru in pielea si mintea scriitorului“, a spus traducatoarea.

Ridicand manusa aruncata de Bogdan-Alexandru Stanescu, aceasta a spus ca doar prin acest furt de identitate vede posibil un „sclavaj“, munca traducatorului fiind un exercitiu de smerenie, iar arta acestuia fiind de a reproduce cat mai fidel „procesele care s-au petrecut candva in mintea unui geniu“. Din acest punct de vedere, crede Mariana Barbulescu, un traducator poate fi reprezentantul unei „arte minore“, si a denumit-o asa fiindca este sub original, dar o arta care devine majora atunci urca pe cat posibil mai aproape de original.

In opinia acesteia, actorii si traducatorii sunt cei care ajuta arta cuvintelor de a-si depasi granitele, riscand altfel sa ramana prinsa in tacere. „Acestia i-au dat viata si lui Shakespeare, care ar fi fost intr-o viata delimitata de tacere daca ei nu ar fi existat. Traducatorul trebuie sa fie constient ca ceea ce face el este efemer, opera este definitiva, iar traducerea condamnata la efemeritate, pentru ca limba evolueaza si asa cum nimeni nu se va intoarce la folosirea cuvantului «talcuitor» pentru «traducator», nimeni nu va putea sa pastreze in acelasi registru o traducere“, a conchis aceasta.

In timpul discursului, traducatoarea a lansat si o tema de dezbatere care a ramas in mintea celor din sala la ore bune dupa terminarea conferintei. Daca traducerea poate fi definita ca o arta exacta, iar arta este un vulcan „ce nu poate fi incorsetat in nici un fel“, conceptul de frumos de astazi mai corespunde conceptului transmis de ultimele generatii?

FOTO: FB Europe Direct Iasi