E 14.30, vineri, si in Sala „Caudella“ a Universitatii de Arte „George Enescu“ din Iasi e forfota mare. Abia iti mai gasesti loc, si asta de vii cu 15-20 de minute mai devreme. Ceilalti stau in picioare, in spate, printre randuri sau se asaza pe jos, in fata scenei. Invitati sunt Petre Barbu si Philip Ó Ceallaigh, intr-o intalnire moderata de Nicoleta si Emil Munteanu; intalnire despre memorie, trecut si eliberarea prin scris. „Trecutul pentru mine reprezinta o criza pe care trebuie sa o rezolv. Intoarcerea in trecut presupune o asezare in proiect cu seninatate“, le spune scriitorul Petre Barbu liceenilor. Aceeasi parere o are si despre un roman in curs de scriere sau despre literatura in general.
Philip Ó Ceallaigh marturiseste ca nu s-a apucat de scris din vreo ambitie, ci mai degraba dintr-o confuzie. „Nu eram fericit. Am ajuns la 30 si ceva de ani si nu stiam ce fac cu viata mea. Eram sigur ca n-am vrut sa am o cariera, n-am vrut sa am bani, nimic din ce faceau alti oameni in jurul meu nu facea vreun sens pentru mine. Singurul sens pe care l-am gasit era cand am stat cu hartia in fata si am putut sa fac ceva mai interesant pentru mine, ceva cu o forma din confuzia si nefericirea mea“, povesteste scriitorul de origine irlandeza. La un moment dat, acesta si-a dat seama ca ii pare rau pentru oamenii care nu scriu, pentru ca acestia n-au ce face cu framantarile lor in clipele in care sunt nefericiti.
In opinia lui Ó Ceallaigh, literatura romana este intr-un moment in care renaste. Fusese omorata si a existat mult timp in conditii primitive, in care singurul mod ca un om se putea exprima cinstit despre realitatea inconjuratoare era folosind un cod complicat, ce putea fi inteles de un numar limitat de persoane. „In anii ’90, oamenii au incercat sa iasa din acest fel de a scrie, dar ramasese aceeasi tendinta de a o face intr-un mod prea complicat, prea elaborat, de parca ceva nu e literatura daca poti sa-l intelegi, daca ai o descriere simpla despre ceva. Acum, literatura romana devine normala, in ultimii 10-15 ani“, explica scriitorul.
Daniel Cristea-Enache: „E ceva in literatura care nu dispare odata cu epoca“
Doua ore mai tarziu, imediat cum se termina sedinta „Alecart“, Petre Barbu este prezent la Colegiul „Costache Negruzzi“ din Iasi, de data asta pentru o intalnire „Scriitori printre liceeni“, alaturi de criticul literar Daniel Cristea-Enache si scriitorul Ioan Grosan. Cel din urma isi exprima bucuria la vazul amfiteatrului plin de elevi, spunand ca in conditiile in care literatura e tot mai putin bagata in seama, inclusiv financiar, „dumneavoastra sunteti, pentru noi scriitorii de 50-60 de ani, posteritatea noastra imediata. Bine ca ne mai cititi putin, pentru ca peste 100-200 de ani, cine stie cine ne mai citeste. Mai ales ca, vorba unui amic de-al meu, Horia-Roman Patapievici, daca totul intra pe online, poate cineva se gandeste odata sa stinga lumina si nu mai ramane nimic“. Ioan Grosan ii mai indeamna pe tineri, indiferent de cate dispozitive au si cat timp petrec in mediul virtual, sa nu uite de cartea tiparita, pentru ca va ajunge un obiect tot mai rar. Nu uita sa le spuna celor mici ca e un mare fan al lui Mihail Sadoveanu, regretul sau fiind ca limba romana nu este una mai cunoscuta la nivel international, ca sa-i cunoasca mai multa lume scrierile.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache le povesteste celor prezenti in sala despre experienta de a-i citi pe cei doi scriitori aflati cu el la masa, subliniind importanta modestiei unui scriitor si ce spune asta despre valoarea sa. „Cand vedeti un scriitor timid, care nu vorbeste despre el, care vorbeste despre colegul lui, care nu se bate cu pumnul in piept, atunci sa stiti ca este un scriitor din categoria Ioan Grosan – Petre Barbu“, le spune criticul liceenilor. Daniel Cristea-Enache vorbeste si despre acele valori literare care transgreseaza timpul istoric, isi creeaza o posteritate si raman in memoria si in constiinta colectiva, „astfel ca un poet ca Nichita Stanescu, care a murit inainte de ’90, este o prezenta mai vie in constiinta noastra astazi, la atatia ani de la moartea lui, decat atatea figuri volubile pe care le vedem pe ecranele televizoarelor in actualitatea imediata“. Criticul le explica tinerilor ca exista ceva in literatura care nu dispare odata cu epoca in care a fost creata. „Nu e acesta un lucru minunat?“, ii intreaba.
Jocurile si magia din Kinderland
E 12.00, sambata, si in aceeasi Sala „Caudella“ de data asta redactorii revistei „Alecart“ stau fata in fata cu Liliana Corobca si al sau roman Kinderland (Editura Cartea Romaneasca, 2013). Discutia porneste de la cuvintele lui Nichita Stanescu, care spunea ca limba romana este patria sa. „Dincolo de granite, dincolo de ce inseamna o situatie politica sau sociala, limba romana e cu siguranta un spatiu cu granite mai largi decat cele circumscrise pe o harta. Cu toate acestea, ce datorati exclusiv Basarabiei natale?“, o intreaba Nicoleta Munteanu pe invitata. Liliana Corobca le spune tinerilor ca isi gaseste inspiratia in spatiul din care a plecat, toate cartile ei avand tematica oarecum basarabeana, tratand probleme precum emigratia, perioada post-comunista, scrisul la negru, femeile tinere si naive care ajung prostituate in alte tari si, tema romanului Kinderland, copiii celor plecati la munca in strainatate. „Sunt de foarte mult timp in Romania si ma leaga foarte multe de Moldova, iar asta se vede atunci cand te indepartezi si distanta iti permite sa vezi altfel problemele de acolo. Si am de gand si in viitor sa ma refer la probleme care tin de societatea post-comunista din Moldova“, explica scriitoarea.
Intrebata de motivul magiei prezent in roman, Liliana Corobca le povesteste celor prezenti de jocurile copiilor din propriul trecut, care in micile lor ritualuri incercau sa-si creeze un Dumnezeu pentru a-L inlocui pe Cel din Biblie, in perioada in care era interzis. Le spune apoi despre botezuri practicate pe ascuns si cozonaci copti prin vecini. Insa si literatura, cel putin cea mai dura, ii era uneori interzisa chiar de mama, intr-o incercare de a o proteja. Astfel, cartile mai violente erau puse intotdeauna pe rafturile cele mai de sus, pentru a nu ajunge la ele, insa Liliana Corobca fix cu acelea incepea mereu.
Galerie foto
