Fiindca, in fond, dincolo de pianismul exceptional al Ralucai Stirbat, deja cunoscut pentru universul enescian gratie celor doua discuri anterioare, aparute sub egida Casei austriece Gramola (98905/2011 si 98979/2013), exista un alt element fundamental ce diferentiaza abordarea ei de cea a predecesorilor imediati, Cristian Petrescu si Luiza Borac. Pentru prima oara un pianist roman se angajeaza intr-o cercetare serioasa, filologica, de arhiva, pentru a restitui scrupulos paginile enesciene, pe de o parte, si, pe de alta, de a scoate la lumina o capodopera cum este fragmentul de sonata Torso – Moderato –, incheiat in iulie 1912 la Paris, versiune initiala a primei miscari din viitoarea Sonata pentru pian Op. 24 Nr. 1 (definitivata in 1924).
Cum subliniaza Raluca Stirbat, autoare si a livretului noului set de discuri, Sonata pentru pian Torso a fost descoperita de regretata muzicoloaga Clemansa Firca in Arhiva Muzeului „George Enescu“ in 1993 si este „«o mina de aur» atat pentru pianisti, cat si pentru compozitori si o sansa unica de a explora «laboratorul» de creatie al lui Enescu“. Raluca Stirbat foloseste – prin bunavointa cercetatoarelor Muzeului National „G. Enescu“, partitura autografa si, citand-o pe Clemansa Firca, face precizarea utila pentru amatori, ca lucrarea, niciodata publicata pana acum, desi fusese completata de compozitor pana in cele mai mici detalii, „este mult mai compacta si matura din punct de vedere stilistic decat Sonata pentru vioara Torso, compusa cu un an mai devreme“. Enescu insusi vorbea despre fragmentul de Sonata pentru pian intr-un interviu acordat la Paris lui Herbert Peyser pentru o publicatie americana, ca despre „lucrarea mea cea mai matura pana la aceasta data“.
Restituite sunt si Nocturna in Re bemol Major („Hommage a la Princesse Marie Cantacuzene”), datand din octombrie 1907, imediat dupa intalnirea celor doi ce a declansat dragostea de o viata a compozitorului, si, mai ales, Pièces impromptues Op. 18/Piesele impromptu pentru pian, Op. 18 (care nu constituie o „Suita“, cum sunt numite curent, in mod gresit, insista Raluca Stirbat pe urmele lui Pascal Bentoiu). Pentru acesta din urma este vorba de o „culegere, o punere laolalta, un florilegiu, alcatuit din cateva momente mai mult ori mai putin improvizate“ si care atesta „o impresionanta stapanire si cunoastere de catre autor a pianului“, „o foarte intinsa disponibilitate psihica a compozitorului“ si „pan-europenismului lui George Enescu, depozitar al unor mosteniri culturale extrem de interesante“, „peste fondul sau autohton… ortodox“ venind „aporturile celor doua mari culturi muzicale europene: cea germana… si cea franceza“ (Breviar enescian, pp. 44-45).
Ambele partituri amintite au fost publicate la Bucuresti cu numeroase erori tipografice, cu absenta unor indicatii de interpretare, in privinta carora Enescu era atat de scrupulos si grijuliu; pianista le-a revazut acum si interpretat pentru editia completa dupa manuscrisele autografe. Demersul este cu atat mai laudabil cu cat Raluca Stirbat este autoarea unei teze de doctorat de exceptie – cum ne-a semnalat profesorul Viorel Munteanu de la Iasi – pe tema muzicii de pian enesciene si editoare a editiei germane a Capodoperelor enesciene, exegeza fundamentala a lui Pascal Bentoiu. Ambele volume isi asteapta publicarea.
Pana atunci, amatorilor de muzica si literatura enesciana le semnalez un remarcabil volum de studii si interviuri de presa al muzicoloagei si admirabilei producatoare radio Despina Peticel Theodoru, publicat de Editura Muzicala in 2014 si lansat tarziu in aceasta toamna la Festivalul „Enescu“, sub titlul George Enescu – Reverie si mit. Un volum care – spune autoarea, si subscriu la convingerile ei – „a luat fiinta… din iubirea mea neconditionata fata de faptura lui George Enescu in totalitatea ei… [si] „din convingerea ferma ca fiecare dintre cei care l-au cunoscut… are datoria morala de a adauga la puzzle-ul inca incomplet al portretului uman si artistic al Maestrului, propriile-i pareri, viziuni, concluzii“.
Galerie foto
.jpg)
