— Ce mai mimam, in legatura cu acest roz ce bate-n rosu, intreba Carmen, Carmen Carpen, cu gura inca plina de stridii (sau de stridor).
— Political correctness, zise Nora.
— Political, ce, facu Vasile.
— Sinteti extraterestru, dom profesor?
— Sint politicos, zise Vasile.
— Dar nu corect, il contrazise Carmen.
— Si-o s-o cam patiti, prezise Nora.
— Aiurea, zise Elisav.
— Ba bine ca nu, o tinu Nora pe a ei. Corectitudinea aceasta, dom profesor, „is a term used to describe language, or behavior, which is claimed to be calculated to provide a minimum of offense, particularly to the racial, cultural, or other identity groups being…”
— Citezi, intreba Vasile.
— Intocmai, zise Nora.
— Ca dintr-o carte, intari si Carmen.
— Si n-ai impresia, draga Nora, ca asta poate fi o definitie a politetii pur si simplu. Opusul careia e, citeodata, gafa: sa ai in vizita un cocosat si sa-i vorbesti de poezia lui Salvatore Quasimodo! Sa intilnesti un inginer si sa-i faci capul calendar cu bancuri despre ingineri. Sa-ti cada fisa,-ntr-un tirziu, ca el e, totusi, inginer, si sa exclami atunci, fara prihana: „Persoanele de fata de exclud!” S.a.m.d. Tu ce crezi, domnisoara Carmen?
— Cred ca e bine sa mimam. Sa ne jucam de-a mima-pantomima.
— Ce sa mimam?
— Political correctness.
— O s-o mimam, o s-o mimam si p’asta, zise Vasile Elisav, dar nu acum, ci mai incolo, cind va fi in voga si la noi, cind ii va fi luat, adica, locul batrinei noastre politeti… Acum, in prelungirea stricta a jocului nostru potatoric anterior, o sa mimam ca bem sampanie. Sampanie frantuzeasca scumpa: Pommery extra, una mie noua sute. Ciocnind, sa ne gindim la Klinkenberg!
— N-am pahar, mima situatia Nora.
— Ia-l pe-al meu, mima si Elisav.
Carmen, mimind la rindu-i, intreba:
— Daca bem toti dintr-o aceeasi cupa, cum mai putem ciocni?!
— Corect, zise profesorul Vasile.
— Sonorul interzis, vorbi si Nora.
— Vreau un trabuc, mima situatia Carmen.
— Ia-l pe-al meu, mima si Elisav; tragi un fum si mi-l inapoiezi!
Carmen, dupa ce trase din havana, cu pofta, i-o inapoie. Nora solicita, si ea, londres-ul. El i-l dadu numaidecit. Ea il sorbi, aproape, dintr-un fum, ca, pasamite, serpii fumatori, restituindu-i-l in ultimul moment.
— Te iubesc, fiindca nu uzi tigara, ii zise Norei, domnul Elisav.
In fine, luindu-i degetele-n palma, ii aburi, o vreme, unghiile prelungi, scriind, pe suprafata jivrata, cu chibritul, o fraza pe care „l’hypocrite lecteur” o va ignora pe totdeauna.
(Continuarea in numarul urmator)