O prima lucrare expusa de artist la Casa Noel este Wiredrawing, un desen – asa cum ii spune si numele – realizat din sarma colorata impletita reprezentand mii de chipuri prinse intr-o stranie comunitate, o masa compacta care, privita de aproape, lasa sa se intrevada si contururile unice ale personajelor sale. O alta lucrare este The Dark Parliament, compusa din mai multe carti postale cu imaginea Casei Poporului unde artistul a innegrit imaginea Parlamentului, transformandu-l intr-o pata neagra in mijlocul Bucurestiului. O a treia parte a interventiei lui Dan Perjovschi o reprezinta un ziar tiparit de Centre National d’Art Contemporain din Grenoble si distribuit gratuit, realizat dupa momentul „Je suis Charlie“. In sfarsit, o alta lucrare semnata de Perjovschi care poate fi vazuta la Casa Noel este reprezentata de sute de chipuri de hartie decupate de artist din invitatiile primite de-a lungul timpului la expozitiile altor artisti. Interventia aceasta la Casa Noel din zona Dorobanti a Capitalei se numeste Societati, iar alegerea spatiului nu este deloc intamplatoare. Ca de obicei, artistul a cautat un spatiu „neartistic“, dar care sa aiba o anumita dinamica in zona umanista. De data aceasta, prin alegerea spatiului, Dan Perjovschi si-a propus sa marcheze importanta cercetarii, atat a celei stiintifice, cat si a celei artistice, pentru ca „si artistii sunt cercetatori“. Iar ideea de cercetare a fost compromisa de zecile de lucrari, asa-zis academice, publicate in ultimii ani de puscariasi celebri.
O alta interventie Dan Perjovschi are loc iar intr-un spatiu atipic si as spune surprinzator daca ar fi vorba despre un alt artist, la Biblioteca (pentru copii si adolescenti) „Ion Creanga“, unde toate etichetele sectiunilor de carte sunt desenate de artist. Nu spun surprinzator pentru ca aceste infiltratii artistice in spatii atipice sunt reprezentative pentru modul in care artistul concepe display-ul propriilor sale lucrari.
In deschiderea expozitiei de la Casa Noel, curatoarea Olga Stefan a propus o discutie intre doi artisti cu multe puncte comune, dar si cu multe puncte in care se despart, Dan Perjovschi si artistul bulgar Nedko Solakov, o discutie pe care a si moderat-o.
E a doua oara cand ii vad pe cei doi artisti impreuna. Prima oara s-a intamplat in 2007, anul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cand si-au impartit podeaua si peretii (mai putin plafonul) spatiului „Tresor“ al Kunstforum din Viena. Desenul pe perete este comun in practica ambilor artisti, la fel ironia si autoironia, doar ca la Perjovschi se indreapta deseori spre sarcasm, spre constatari amare care iti ingheata zambetul pe buze, iar la Solakov spre ludic.
Despre limitele artei, ale libertatii de expresie, dar si despre propriile limite au vorbit cei doi artisti in discutia de la Casa Noel si, referitor la spatiu, de exemplu, Perjovschi nu intra niciodata intr-un loc nou fara schite deja facute. In timp ce Nedko Solakov, dupa cum marturiseste, se obliga sa nu-si imagineze nimic pana nu intra in spatiu pentru ca, daca a ramas cu o lectie din studiile de pictura murala pe care le-a absolvit, atunci aceasta este ca trebuie sa respecti spatiul, mai exact arhitectura. Un respect pe care Dan Perjovschi nu este dispus sa-l arate si de aceea – si acum cred ca se intelege mai bine ce incercam sa explic la inceputul articolului cu alegerea spatiilor – prefera actiunile din afara, subversive.
Dar discutia dintre cei doi artisti nu a mers numai inspre zona temelor artistice. A atins probleme politice – libertatea de azi vs. libertatea de dinainte, relatia cu Puterea, atunci si acum, reactia la actiunile Puterii, atunci si acum –, Facebook si cum modifica profilul publicului activitatea pe care un artist o are pe retelele de socializare, limite si relatia artistului cu autoritatea care il comisioneaza pentru a face un proiect.
Un moment interesant a fost relatarea inceputului si parcursului relatiei lui Nedko Solakov cu fosta Securitate din Bulgaria. Artistul a devenit colaborator – lucru pe care l-a marturisit in urma cu mai multi ani si despre care vorbeste de fiecare data cand se afla in fata unui nou auditoriu, atragand atentia ca in Bulgaria nu au fost inca desecretizate dosarele fostei Securitati – in 1974, cand avea doar 17 ani, in urma unei vizite de studii in Franta, cand i s-a cerut sa dea informatii despre un coleg. La inceput s-a simtit, spune artistul, ca un spion din filmele cu spioni. Relatia asta insa a continuat ani buni fara a-l face sa-si puna intrebari pentru ca, spune acum Solakov, credea in socialism si a continuat sa creada chiar si dupa incetarea colaborarii, in anii ’80.
In acest context, Nedko Solakov spune ca nu ar trebui sa ne iluzionam ca libertatea pe care o avem acum e mai buna decat libertatea de dinainte. Sigur, avem libertate de expresie, dar suntem constransi din punct de vedere economic sa reactionam intr-un anumit fel. „Desenele pe care le fac acum nu as fi putut sa le fac inainte“, spune Dan Perjovschi. „In timpul comunismului nu as fi facut desenele pe care unii dintre voi le stiu. As fi facut poate o astfel de lucrare, precumWiredrawing, pentru ca nu are nici o conotatie politica. Dar desenele pe care le fac astazi, mai degraba similare ilustratiei de presa, pe astea nu as fi putut sa le fac. Astazi putem vorbi despre alte tipuri de cenzura, economica sau a succesului – adica daca ai succes e ok, daca nu, nu – si nu contrazic asta. Dar in termeni de, hai sa spunem, libertate de expresie, pentru mine societatea in care traim astazi este mult mai buna.“
FOTO: Bucharest Art Week
Galerie foto
