– Fragment –
Una dintre cele mai bune metode de a descoperi ascunzatorile secrete ale propriului tau oras – nu cele romantic?secrete, ci cele cu adevarat improbabile – este sa te indragostesti de un barbat casatorit. Numai asa pot sa-mi explic de ce ne aflam in Badalona – cred ca in Badalona suntem –, mancand niste crochete infecte care ni se par delicioase, intr-un bar imund care ni se pare cel mai minunat de pe planeta, unde promitem sa ne intoarcem curand, atat de multumiti si cu un aer monden, de parca am fi la Ritz. Au trecut cateva saptamani bune de cand nu l-am mai vazut pe Santi. De dinainte de moartea ta. In lunile din urma, in vreme ce tu te zbateai inutil si cu salbaticie in pat, impotrivindu-te bolii si dementei, eu, cand nu eram prea trista sau prea obosita, ma zbateam in acelasi loc, in chip la fel de inutil si uneori cu aceeasi salbaticie, ca sa-mi demonstrez mie si lumii ca inca sunt vie. Opusul mortii nu e viata, ci sexul. Si, pe masura ce boala devenea tot mai feroce si mai implacabila cu tine, legaturile mele sexuale se faceau si ele tot mai feroce si mai implacabile, ca si cum in toate paturile din lume s-ar fi purtat o singura batalie – a ta. Noi, cei disperati, ne-o tragem cu disperare, se stie. S-a zis cu diminetile in care deschideam ochii, singura sau langa cineva, si imi spuneam fericita: lumea e un pic mai mica decat dormitorul meu. Uneori, aveam senzatia ca noi doua ne transformam in copaci uscati si fragili, gri ca vedeniile, gata sa se faca pulbere. Dar cand ti-o spuneam, ma asigurai ca nu-i asa, ca noi doua eram persoanele cele mai puternice pe care le cunosteai si ca nici o vijelie nu ne-ar fi putut darama.
Santi poarta blugii mei preferati, foarte vechi, de un rosu sters, si o parka de culoare kaki pe care am cumparat-o impreuna acum foarte mult timp. Probabil le poarta ca sa-mi faca mie pe plac, dar si ca amuleta impotriva furtunilor care zgaltaie atat de des relatia noastra. Cand l-am vazut facand slalom printre masini pe bicicleta, indreptandu-se spre mine ca o sageata, pedaland din picioare ca si cum ar fi avut douazeci de ani, si nu mai bine de doua ori pe atat, cu corpul bronzat si compact, mai dezvoltat si mai musculos in zona picioarelor datorita schiului si ciclismului, si cu mainile lui de muncitor, scurte si groase, aproape tot timpul cu vanatai, inima a inceput sa-mi zvacneasca, asa cum face de fiecare data. Cred ca de?asta continui sa ma vad cu el, pentru ca de fiecare data imi creste pulsul. Tu-mi spuneai mereu, cu prefacuta ingrijorare: „Problema ta e ca-ti plac barbatii frumosi“. Dar simt ca in adancul sufletului admirai trasatura asta a mea, atat de masculina si de infantila, faptul ca preferam ceva atat de gratuit, de aleatoriu si de lipsit de substanta cum e aspectul placut, in locul puterii, al inteligentei sau al banilor.
Bem cate un pahar si hotaram sa mergem sa mancam ceva rapid, nu ne-am mai vazut de mult si ne grabim sa fim impreuna, mainile ni se indreapta spre celalalt fara sa ne dam seama, ii cuprind usor talia, ma atinge pe umar, imi mangaie degetul mic atunci cand imi aprinde tigara si tot timpul stam cu cinci centimetri mai aproape unul de altul decat ar fi normal intre doi prieteni. Intram pe stradute cautand un loc linistit, singuratic si ferit de soare, iar cand trecem printr-un pasaj subteran ma lipeste cu spatele de un perete, ma saruta si imi baga mana in pantaloni. Forta fizica a barbatilor n-ar trebui sa existe decat ca sa ne ofere placere, sa ne stoarca pana nu mai ramane in noi nici macar o picatura de durere si de teama. Apare un adolescent cu rucsac in spate si se uita cu coada ochiului la noi, prefacandu-se ca nu ne vede in vreme ce grabeste pasul; aproape ca am uitat cum e harababura primelor saruturi, graba haotica si muscaturile de dinainte sa invatam lentoarea si imobilitatea, gesturile precise, chirurgicale, care vin cand nu ne-o mai tragem doar cu corpul, ci si cu capul.
— O sa ne aresteze pentru obscenitate publica, ii soptesc la ureche.
Incepe sa rada, pune intre noi cativa centimetri cumplit de durerosi si, cu infinita grija, imi aranjeaza la loc pantalonii si camasa, de parca as fi o fetita, asa cum face pesemne cu fiicele lui cand le ajuta sa se imbrace.
— Am putea sa venim sa facem sex aici intr-o noapte. Ce zici?, il intreb. Ca adolescentii.
— Sigur ca da.
— O sa port fusta, sa fie mai usor.
Ma ia de mana.
— Hai sa mancam ceva, dezmatato.
— Nimic nu se compara cu sexul in picioare. Asta o stie toata lumea, adaug eu.
Iar el imi trage o palma peste fund.
Beau un pahar de vin alb in care se dizolva trist un cub de gheata pe care, hotarat si fara sa ma intrebe, mi l-a pus simpaticul ospatar cand i-am spus ca poate vinul nu e suficient de rece, in timp ce Santi discuta animat cu patronul barului si-mi mangaia genunchiul. Un barbat care nu e amabil cu ospatarii nu e amabil cu nimeni si in cele din urma n-o sa fie nici cu tine, imi spun. Santi il felicita calduros pentru niste crochete de ciuperci care cu siguranta au fost congelate. Se uita la decolteul meu si zambeste.
— ?i-am povestit de teoria mea conform careia barbatii obsedati de mancare sunt asa pentru ca nu si-o trag suficient?, il intreb. Si ca datorita lor supravietuiesc toate restaurantele de fite din oras? N-ai vazut si tu ca aproape mereu sunt pline de cupluri la varsta a doua? Barbatii, cu ceasuri care costa cat o masina, vorbesc despre reteta de crochete, in timp ce femeile se uita in gol cu o fata scarbita si plictisita sau numara in gand calorii.
— Dar tu stii teoria mea conform careia cand iti vine sa te tii de prostii inseamna ca ai chef sa faci prostii?
— Nu mi-a trecut niciodata prin cap. Posibil.
Ma cuprinde cu mainile in jurul coastelor, ca un corset uman, si strange pana aproape i se ating buricele degetelor.
— Cum e posibil sa ai tatele alea, cand ai un corp asa de mic?
—Prietena mea Sofía crede ca sanii mari sunt o bataie de cap si spune c-ar trebui sa fie ca penisurile: sa se umfle atunci cand e nevoie, si-n restul timpului sa stea cuminti si la dimensiuni rezonabile. Sani retractabili.
CARTEA
Dupa ce, la saptesprezece ani, Blanca isi pierde tatal, ca s-o ajute sa-si uite suferinta, mama ii spune o veche poveste din folclorul chinez: un imparat si-a adunat toti inteleptii din imparatie si le-a cerut sa nascoceasca niste vorbe care sa poata fi rostite in orice imprejurare, fie ea cat de rea. Dupa o indelunga chibzuinta, inteleptii ii dau raspunsul… Au trecut mai bine de douazeci de ani de cand Blanca stie povestea, mama a parasit-o si ea, iar vorbele magice, pana si asta o sa treaca, nu-i par fiicei de mare folos. Ramasa fara sprijin, trebuie sa invete sa-si imblanzeasca durerea. Hotaraste sa petreaca un timp la casa de vacanta a familiei impreuna cu copiii, cativa prieteni si cei doi fosti soti. In plus, in apropiere ajunge si amantul. La Cadaqués, sub soarele Mediteranei, Blanca redescopera anatomia relatiei complexe si pasionale pe care a avut-o cu mama sa, dar si puterea terapeutica a sexului, a iubirii, a prieteniei si a maternitatii. Numit Bonjour tristesse al secolului XXI, acest roman al duritatii si tandretei, al umorului si melancoliei a fost declarat de Bookseller cartea Targului de la Frankfurt 2014.