In 1920, in cartierul Tatarasi al Iasului, pe terenul unei foste fabrici de ciorapi, lua nastere un edificiu cultural menit sa gazduiasca si sa dea viata activitatilor culturale desfasurate de „Ateneul Popular – teatru si cinematograf“, o societate creata cu un an mai devreme. Viata i-a fost scurta; dupa o jumatate de secol, in urma cutremurului din 1977, care a afectat puternic inclusiv cladirea Teatrului National „Vasile Alecsandri“, cortina s-a tras defintiv, fiind redeschisa, spune presa vremii, de ambitiile primarului Constantin Simirad, in 2002, dupa ce o noua cladire a inceput sa fie construita in 1998. Purtand numele cartierului asupra caruia vegheaza, Tatarasi, Ateneul se vrea a fi o replica a fratelui mai mare din Bucuresti, un loc in care spectacolele prind viata din energia tinerilor, un loc in care scoala ieseana de teatru, care produce constant absolventi dornici sa inhate o scena, sa aiba o alternativa de manifestare, pe langa sistemul inchistat al Teatrului National si libertatea aiuritoare uneori a teatrului independent. „Ateneul a fost de la inceput un loc de afirmare al tinerilor actori si regizori, dar si abordarile textelor adaptabile unei scene de teatru au fost mereu altfel decat la Teatrul National. Un pic mai post-moderniste, textul clasic fiind uneori modificat. Cred ca Ateneul a fost o rampa de lansare pentru tineri si un loc in care, neexistand imaginea aceasta a unei institutii de teatru oficiale, si regizorii si-au permis sa mearga pe aceste abordari mai moderniste, chiar postmoderniste“, crede actualul director al Ateneului, Liviu Bratescu, care conduce institutia din 2010.
Acesta spune ca cea mai mare lupta a dus-o conducerea Ateneului, inca de la infiintarea sa, sa transforme viziunea oamenilor despre institutia culturala. Unde acestia vedeau o institutie care gazduieste spectacole, oamenii din Ateneu s-au zbatut sa creeze imaginea uneia care produce. Unde oamenii vedeau o casa de cultura, acestia au incercat sa creioneze un teatru. Astfel, in acesti ani, in Tatarasi se produc, in cele doua stagiuni din primavara si din toamna, cate cinci sau sase spectacole.
Concurs de proiecte regizorale
De altfel, si felul in care ia nastere un spectacol la Ateneu este mai diferit fata de functionarea clasica a unui teatru. Conform directorului Liviu Bratescu, exista un Consiliu Consultativ, format din nume cunoscute din Iasi, neremunerate de Ateneu, precum Dan Lungu, Emil Coseru, Alex Aciobanitei si Felix Aftene, care stabileste impreuna cu directiunea un repertoriu pentru un an de zile, pe cele doua stagiuni. „Ne oprim apoi asupra catorva texte pe care ne dam cumva girul asupra posibilitatii de a le adapta. Pentru ca va dati seama ca sunt texte care pot fi valoroase literar, dar nu pot fi puse in scena“, a explicat Liviu Bratescu. Apoi, dupa ce aceste texte sunt stabilite, se organizeaza un concurs de proiecte regizorale, „pentru ca lumea cultural-artistica e plina de suspiciuni, semne de intrebare si neincredere“, unde regizorii trebuie sa isi prezinte viziunea lor asupra punerii in scena a piesei respective.
Tot acest Consiliu Artistic se reuneste apoi pentru a desemna regizorul castigator, iar apoi se poarta o discutie cu acesta pentru ca el sa organizeze un casting, astfel incat sa dea o sansa tuturor tinerilor actori din Iasi sa participe. „Nu e o chestiune foarte usoara. Tendinta este «eu sunt regizor, eu sunt profesionist, eu stiu oamenii, eu stiu despre ce e vorba si cu cine am lucrat», dar eu le spun de fiecare data ca vreau sa dam o sansa tuturor. Vreau sa imi spui, ca profesionist, uitandu-te in ochii mei, ca neaparat oamenii cu care tu joci de cativa ani, care pot fi ok si foarte profesionisti, sunt singurii care pot sa contribuie la punerea in scena a acelei piese“, explica Liviu Bratescu. Exista si posibilitatea regizorilor ca, la o anumita piesa, intr-o anumita viziune, sa solicite contractarea unui anumit actor, fara de care nu se poate construi o piesa, insa castingul joaca un rol foarte important in crearea actului artistic, dupa cum povesteste directorul.
Bugetul este jumatate din necesar
Ateneul nu este insa doar producator si gazda a teatrului, ci si a mai multor cluburi unde cei mici vin sa-si rafineze sau sa-si ascuta diferite abilitati. Exista in total 12 cluburi care „raspund unei nevoi a copiilor, a tinerilor din orasul Iasi, care exista si dincolo de marota asta pe care o avem unii dintre noi cum ca nu ar sta decat la calculatoare si ca sunt robii internetului“. Astfel, la Ateneu, se organizeaza cluburi pentru dans sportiv, dans multicultural, teatru pentru copii, sah, balet, chitara, pian, canto, dezvoltare personala, dar si teatru pentru maturi. In ceea ce priveste bugetul, institutia a primit din fondurile Consiliului Local, pe anul 2014, 530.000 de lei, avand incasari din bilete la spectacole si la aceste cluburi de 190.000 de lei. Anul acesta, finantarea a fost de 570.000 de lei, iar incasarile au ajuns doar in primele opt luni ale anului la 190.000 de lei. Insa, adesea, bugetul este insuficient pentru a plati toti colaboratorii, iar din acest motiv multi dintre ei ajung sa lucreze din pasiune si accepta ca dupa a saptea reprezentatie sa fie platiti exclusiv din incasari.
Directorul Ateneului spune ca si-ar dori ca bugetul anual sa fie de 1.200.000-1.400.000 de lei, astfel incat incasarile sa nu mai fie directionate catre plata salariilor actorilor-colaboratori, ci catre investitii necesare pentru institutie. „Daca am avea bani, am investi in mecanica de scena fiindca institutia a fost conceputa mai degraba ca o Casa de Cultura decat ca o institutie de spectacole, iar ambitia noastra este ca sa il transformam intr-un teatru si, in timp, cred ca am demonstrat ca avem si experienta si expertiza necesare“, crede Liviu Bratescu. Interesul iesenilor pentru spectacolele de la Ateneu se remarca si in numarul mare de spectatori avut anul acesta. Daca intre 2012 si 2014, numarul acestora a variat intre 6.600 si 6.900, anul acesta, pana in septembrie, la spectacolele organizate au venit 8.900 de ieseni. Iar cu fiecare om in plus care-i calca pragul, speranta conducerii ca institutia sa se transforme intr-un teatru al municipalitatii licareste din ce in ce mai puternic.