Conferinta „Este Romania altfel? Avatarurile exceptionalismului romanesc“ a plecat de la proiectul unui volum colectiv ce poarta acelasi nume, coordonat de Vintila Mihailescu, Bogdan Murgescu si Daniel Daianu. „Cioran, in Schimbarea la fata a Romaniei, opera lui de tinerete exaltata, deplangea faptul ca romanii nu sunt destul de eroici, de curajosi, de tragici ca sa schimbe din temelii tara in care traiau si ca, in realitate, prefera sa discute la infinit despre Romania si de fiecare data cand te intalnesti cu cineva din Romania, el se angajeaza imediat in ceea ce Cioran numea ironic «Teoria Romaniei». Deci toti fac Teoria Romaniei, insa nimeni nu vrea sa schimbe nimic“, a deschis Sorin Antohi seria de discutii, precizand ca gazdele nu-si propun ca alternativa cea a lui Cioran de atunci, si anume o Romanie electrica, galvanizata, in delir, care sa rascumpere tot ce nu facusera macar 2.000 de ani locuitorii tarii. „Dar am vrea sa pastram ceva din distanta interna, din autoironia si din acest spirit deconstructiv si apofantic din remarcile lui Cioran“, a completat istoricul ideilor. Iar prin acest spirit deconstructiv, gazdele evenimentului si-au propus sa analizeze cu exactitate cum s-au nascut anumite ganduri despre Romania in cultura romana si cum au evoluat ele in legatura cu dezvoltarile din istorie si cu evolutiile unor discipline, campuri de studiu si discursuri. „Ne intereseaza sa mergem pana la radacina acestor idei despre noi insine“, a adaugat Sorin Antohi.
A mai precizat ca tot spatiul european este plin de clisee, mitologii nationale si discursuri despre sine, iar romanii, veniti mai tarziu, au intrat puternic, odata cu Scoala Ardeleana, in aceasta forma de autodefinire. Si-a continuat istoricul despre discursurile privind specificul national, trecand prin „proiectul luminos al pasoptismului“, prin perioada protocronista romaneasca. „Si ajungem la discutia din ziua de azi, care este o decanonizare a discursului normativ despre sine si o incercare de a-l inlocui cu un discurs al mizerabilismului“, a explicat Sorin Antohi.
Abordarea canonica: „De ce este Romania altfel?“
Referindu-se la istoricul Lucian Boia si cartea sa, De ce este Romania altfel? (Humanitas, 2012), antropologul Vintila Mihailescu a subliniat ca, desi povestea e mai veche si nu e primul autor care are acest gen de abordare, „din motive care pentru mine inca sunt neclare, aceasta carte a devenit canonica. Asa se abordeaza de bun- simt, intelectual si serios istoria romanilor. Si a devenit un fenomen social, in acest format, de la autori si intelectuali respectabili la discutiile cu taximetristii, totul este coordonat in acest cadru“.
Vintila Mihailescu este de parere ca daca acesta este canonul perspectivei asupra istoriei si culturii tarii si el devine din ce in ce mai mult un fenomen de masa, riscurile sunt atat intelectuale, cat si sociale. „Intai si intai, mi-am dat seama ca nu suntem foarte siguri, foarte clari in ceea ce noi insine intelegem prin exceptionalism“, a spus antropologul, trasand distinctia intre faptul social de o anumita exceptionalitate si discursul exceptionalist. Mihailescu a facut o scurta trecere in revista a tipurilor de exceptionalism pe care le-a identificat de-a lungul timpului, precum exceptionalismul mizerabilist sau negativist, exceptionalismul religios sau cel istoric. „Ma intreb oare daca mitul voievodal nu e un fel de exceptionalism eroic“, a mai spus vorbitorul.
Si Sorin Antohi este de parere ca traditia romaneasca este o comparare infinita si traumatica cu Occidentul, reperul absolut al Romaniei. „Este ceea ce a construit Romania moderna in mare masura, aceasta comparatie obsesiva cu Occidentul si ei cred ca aia e norma noastra.“ In timp ce istoricul este de parere ca in felul acesta Romania isi propune un obiectiv prea inalt, pe care nu reuseste sa-l atinga, in loc sa-si propuna tinte mai mici si realizabile, Victor Neumann se intreaba daca nu cumva e mai important sa urmarim ce obiective exista intr-o societate si sa vedem cum se poate construi in temeiul stiintei, al ratiunii.
Abordand chestiunea decalajelor care se regasesc in Romania, Bogdan Murgescu a subliniat ca a pune problema deosebirilor de dezvoltare si de stare a unor societati in astfel de termeni nu este o paradigma care sa fi fost valabila intotdeauna. „Discutia in termeni de decalaje de dezvoltare este legata de paradigma progresului si de ideea ca omenirea evolueaza ascendent, eventual care trece prin niste stadii sau in orice caz prin niste puncte masurabile, si care din acest punct de vedere poate sa fie prezentata dupa aceea in decalaje fie strict cantitative sau chiar in forme sintetizate. «Suntem cu 50 de ani in urma, cu 100 de ani in urma sau doar cu trei minute in urma»“, a explicat Bogdan Murgescu. Profesorul a mai adaugat ca aceasta paradigma a progresului este impusa in lumea Occidentala in special din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, iar in Romania in prima parte a secolului al XIX-lea, cand incepe sa se internalizeze ideea evolutionismului progresiv al omenirii. Folosind aceasta metoda de masuratoare, se pot aprecia lucrurile din diverse unghiuri: cand am avut prima constitutie sau cand s-a dat dreptul de vot universal. „Suntem amandoi, si Daniel Daianu si eu, foarte convinsi ca nu este vorba despre determinari esentiale, eterne si definitive ale realitatii, sa zicem, «Romania este condamnata de istorie sa fie pe un loc codas in Europa». Suntem convinsi ca toate aceste realitati care pot fi constatate pe diverse criterii sunt istorice“, a spus profesorul, subliniind ca inclusiv durata lunga a unor determinari nu inseamna permanenta, in mana oamenilor existand o anumita modificare a realitatii, in bine sau in rau. Acesta a mai adaugat ca avem insa intarzieri serioase in ceea ce priveste conceperea si intelegerea modului de functionare a lumii, si din cauza faptului ca nivelul discutiei de la noi este mai putin sofisticat decat ar trebui sa fie.
Sorin Antohi a tinut sa mentioneze ca nu doar Romania are o problema in a se plasa in aceasta geografie simbolica europeana, ci si occidentalii. Istoricul este de parere ca occidentul are o problema cu alteritatea, pe care in privinta Europei de Est a rezolvat-o printr-un recurs masiv la orientalism.