John Kennedy Toole a murit devreme? S-a sinucis la 32 de ani (din motive nici pina astazi elucidate) si a devenit celebru post-mortem, cu un Premiu Pulitzer (1981) acordat pentru Conjuratia imbecililor, roman care i-a fost, in timpul vietii, refuzat publicarii. Conjuratia…, devenit bestseller international, a facut furori si in rindul publicului romanesc. Dar cei dintre voi care sint pasionati vor trebui sa se pregateasca pentru o experienta diferita in ceea ce priveste Biblia de neon (Editura Polirom, 2006, traducere din limba engleza de Cristian Neagoe), aparut recent in romaneste. Scris la virsta de 16 ani, „suspectat” de a fi autobiografic, romanul e impregnat cu melancolia specifica adolescentei, sfisietor in poveste si surprinzator in luciditate. Aspectele care il apropie de Conjuratie… sint (auto)ironia intuibila, acuratetea remarcelor, atentia la detalii si… nimic mai mult, pentru ca tonul, povestea nu aduc citusi de putin cu socialul si umorul spumos al acestuia.
Biblia de neon se dezvaluie ca un roman matur, desi nu al maturitatii
Chestiune care nu e defel un handicap. Ba chiar as spune ca te face sa-l privesti pe Toole din Conjuratia imbecililor cu alti ochi. Dincolo de asta, Biblia de neon se dezvaluie ca un roman inchegat¸ matur, desi nu al maturitatii. Absurdul si tragedia saraciei nu sint prilej de stors lacrimi, ci de incitare la revolta interioara: povestea lui David, tinar american – dintr-o familie chinuita de lipsa banilor, aflata in imposibilitatea de a-si „construi” un viitor – infatiseaza drama spiritului curat, damnat, in fata ipocriziei ascunse sub pretexte de ordine si bunastare comunitara.
Astfel, David, mult prea fraged, e nevoit, treptat, sa aiba grija de casa si de mama sa, care innebuneste, incet, dar sigur, dupa pierderea sotului in cel de-al doilea razboi mondial. Singurul personaj care ii alinta copilaria si se ingrijea de mama sa, tanti Mae – un fel de doica atipica, sex-symbol trecut de virsta tineretii, cintareata de bar, libertina si nonconformista –, va pleca de linga cei doi la Nashville, alaturi de iubaretul Clyde, ce-i promite o revenire la muzica, intr-un post de radio local.
Nevoit sa-si abandoneze slujba (inca foarte buna) de vinzator, David ramine un copil plin de intrebari, dar greu de induplecat. Gasindu-si in cele din urma lunatica mama intr-o balta de singe, el se va desprinde de traiul imposibil, nu inainte de a-l omori, ca razbunare, pe predicatorul-dictator al orasului, ce navalise in casa saracacioasa pentru a-l „ajuta”, pentru a o duce pe „nebuna” la sanatoriu. Dupa ce isi ingroapa mama si il impusca pe predicator, baiatul se urca – pentru prima oara – intr-un tren si asteapta sa coboare acolo unde i se vor termina banii. O poveste spusa cu o simplitate care te obliga sa remarci evidenta dureroasa a adevarului.
„Ar fi fost prima oara cind as fi iesit din vale, dar tanti Mae nu mi-a spus ce sa fac cu toate lucrurile din casa, si sint multe de facut pina cind ajungi sa-ti iei lucrurile si sa pleci si nu stiam nici unde sa-i scriu sa o intreb. M-am uitat la becul unsuros atirnat de cablu. Nu parea sa se mai arda vreodata, desi numai pe asta il foloseam tot timpul. Nu tin minte sa-l fi schimbat cineva vreodata. Si apoi am realizat ca eram singur cu mama, exact ca acel bec care atirna de un cablu de care nu putea sa se rupa.” – John Kennedy Toole, Biblia de neon