Da, noi asta am invatat la scoala: ca ABBA era o formatie satanista. Daca imi aduc aminte, explicatia era ca numele se citeste la fel de la coada la cap sau de la cap la coada. Tin minte ca i-am fost atunci recunoscatoare profesorului respectiv pentru ca mi-a predat doua lectii inestimabile deodata. Prima era ca pot fi profesori atat de needucati incat sa nu stie ce este ala un palindrom. A doua, sa tratez cu umor, compasiune si surzenie temporara ineptiile tuturor justitiarilor, religiosi sau nu, care isi indreapta aratatorul si invectivele spre tot ceea ce nu inteleg.
A trebuit, de-a lungul vietii, sa imi aduc aminte aceasta lectie de nenumarate ori. Dar la fel de mult ca in ultima saptamana, niciodata. Cuvantul „satanisti“ a plutit pe deasupra sarbatorii de Halloween, peste trupurile celor care s-au „dedat la ritualuri demonice“ in Colectiv, peste pletele tuturor celor care isi lasa parul mai lung de cativa centimetri, peste puslamalele care aleg muzica rock in loc sa invete bine, peste fruntile tuturor celor care striga in loc sa taca si, in general, peste toti cei care isi traiesc viata altfel decat scrie in manualul de „cum sa ai o existenta cuminte“.
Sa vorbim, deci, un pic despre satanism. Daca nu stiti cum sa il identificati, pe internet, minunatul si vastul internet, exista chiar un ghid al bunului crestin de a detecta muzica demonica. Iata cateva simptome clare: muzica dracilor vorbeste despre homosexuali, avort, rebeliune adolescentina. Este demonic tot ceea ce contine cuvinte precum „negrotei“, „pepeni“, „misca“ sau „baby“ (mai putin in cazul in care este imediat urmat de cuvantul „Jesus“). In cazul in care versurile sunt cuminti, trebuie sa fim atenti la ritm. Ritmul dracesc este produs in primul rand de tobe, un instrument mult mai periculos decat chiar chitara electrica, mai ales ca provine din Africa, unde este folosit in ritualuri demonice de voodoo. In comparatie cu ritmul corect, cel de trei patrimi, in care sunt scrise melodii frumoase si armonioase precum valsurile sau menueturile, sunt semn al satanismului ritmuri de rap precum bum bum bop sau rata tada bum bum ta!
In compania selecta a satanistilor de la Abba s-au mai aflat si alte formatii suspectate de aceleasi apucaturi. Cei de la Queen au fost acuzati ca in „Another One Bites the Dust“ apare un vers despre marijuana, daca asculti melodia invers. Eagles cei pasnici, Slayer cei furiosi, Beatles cei cuminti au fost si ei acuzati ca si-au ascuns mesaje dracesti in versuri. Beyoncé este in vizorul justitiarilor deoarece pe baietelul ei il cheama Blue Ivy, care citit invers este Eulb Yvi, ceea ce ar insemna „fiica lui Lucifer“. Lady Gaga a fost acuzata ca e satanista doar pe motivul ca „uita-te si tu un pic la ea“.
Adevaratul pericol vine acum totusi dintr-o cu totul alta parte. Este nevoie de vigilenta maxima din partea numerosilor detinatori ai Adevarului Suprem. Papa, Suveranul Pontif in persoana, se pregateste de lansarea primului sau album de muzica, in care sunt combinate fragmente din discursurile sale din spaniola, italiana sau engleza cu parte instrumentala si imnuri religioase. Ceea ce ar trebui sa ii puna pe ganduri pe vajnicii aparatori ai bunelor moravuri este ca albumul va fi unul – aproape ca nici nu pot sa scriu – de rock (ROCK!) progresiv. Albumul se va intitula Pope Francis: Wake Up!. Asta seamana un pic cu ceea ce striga satanistii astia ai nostri in strada – „Romania, trezeste-te!“. Poate ca asta ar trebui sa ii puna intr-adevar pe ganduri pe toti cei atenti la lungimea parului.